| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Călin Vlasiesuprem (poemele lui Ylgart)* Paradisul este un subiect mult prea neglijat în poezia de azi. Mă bucur atât de mult că Ylgart a ales să-l abordeze (Erid Kivmmer)
[# călătorie spre paradis] m-am urcat cu ellon myorck şi cu poetul ylgart în mica rachetă ellon a construit aici în vârful dealului o rampă de lansare pentru licurici destul de măricei zon glor zice: am simţit că sunt un astrolab. a fost înfricoşător. întotdeauna mi-au plăcut poemele scurte. acest cuvânt e ca un poem scurt sau ca racheta lui ellon de pe acest deal prug zerkood zice: utilizaţi astrolabul zilnic va fi aceeaşi poveste incredibil cât de multă diversitate de unghiuri şi de planete ylgart reciteşte un text de la sfârşitul adolescenţei: stăteam ceasuri întregi şi priveam cerul. îl micşora ochiul ferestrei. îl lega cu zale grele ca pe un întemniţat. când eram pe câmp, în unele zile de vară, îmi apărea ca o piele de cal întinsă la soare în câte un prun sau măr singuratic sau pe cumpăna câte unei fântâni şi ea singuratică. din camera mea (eu întins pe pat cu mâinile sub cap), cerul îmi părea neputincios, umilit. abisul lui albăstrui îmi părea un ciob dintr-o farfurie spartă, strălucind încă. ieşeam în curte şi cerul avea acelaşi surâs trist de întemniţat care şi-a păstrat demnitatea. în acele zile, nesfârşite zile, aş fi vrut să fiu un taur imens sau o maşină imensă care să împingă oraşul după dealurile din apropiere, pentru că oraşul întemniţase cerul. zon glor îşi gravează pe mână: DEALUL RELUAT înainte de a deschide un astrolab în albastru perfect unde visele încolţesc şi stelele se reaprind [# animăluţul] (prima poezie a lui Ylgart) al cui este acel animăluţ? cred că ştiu proprietarul său este totuşi destul de trist nu-i o poveste obişnuită îşi plimbă animăluţul bolnav până când îi dau lacrimile animăluţul e portabil proprietarul are multe de povestit şi până nu termină nu se va potoli se ridică din patul său cu capul plin de tristeţe idolatrizează moartea înfruntând ziua cu o teamă nesfârşită. [# aici e paradisul] (a doua poezie a lui Ylgart) tac şi ascult singurele sunete vin de la spartul valurilor îndepărtate şi de la păsările trezite. aici e paradisul, punctul suprem, sunt doar eu şi înălţimea dealului, timpul încă nu s-a oprit [# o arcadie străveche] (a treia poezie a lui Ylgart) am văzut cum s-a distrus exaltarea grasă a generaţiei mele, cum am jelit fericirea nemărginită. acum e unsuroasă tocmai ceea ce trebuie, ca să mă întreb dacă fericirea fără margini e porcină. [# elysium] (a patra poezie a lui Ylgart) cât de fericit este elysium viclean şi veşnic! prug zerkood a spus eternul elysium, şi apoi din nou. însemnările negre vor fi mereu reluate. te face să tremuri? da? tot ceea ce este cristalin nu este din elysium e din caraibe, caraibul, din toate punctele de vedere, este cristalin. caraibul este complet transparent dar un caraib este periculos. [# desprinderi] (a cincea poezie a lui Ylgart) din corp se desprinde un alt corp acesta este un proces obişnuit şi din telefon se desprinde un alt telefon lumina se desprinde cu sălbăticie de pe maşinile care lovesc plopii de la marginea şoselei termină tu acest poem de care vreau să mă desprind [# nemuritor] plec, îmi spune ylgart e prea multă lumină ceea ce mă alintă mă orbeşte viermii care ies din firele de muşchi prin piele sunt flori de palmier morişcă (trachycarpus fortunei) doar astfel aş putea să devin nemuritor o să mă obişnuiesc cu floarea de palmier a viermilor te părăsesc, îmi spune ylgart e prea multă linişte muţenia mă scoate din minţi absenţa oricărui sunet e o bombă care explodează în mine gândeşte-te că încă-s viu şi nu mă pot obişnui cu-atâta linişte [# vin amintirile] (a şasea poezie a lui Ylgart) vin amintirile dar eu mai am de trăit mai lasă-mă aici pe dealul comprimat în comunitatea mea în care intru ori de câte ori deschid laptopul voi povesti mai târziu chiar şi aşa timpul trece cu mine lovindu-mă ca un pendul de clopotul rece de clopotul asurzitor şi rece [# briana mi se arată în vis] brianna mi se arată în vis mă ia de mână şi îmi spune vino cu mine prostule să vezi ce nu ţi-ai închipuit mă leagă de praştia copacilor şi mă aruncă sus de tot mai sus decât poate să ajungă rachetuţa lui ellon myorck dealul a rămas în urmă o bobiţă pe care o ciuguleşte paradisea apoda pasărea supremă care mă însoţeşte prin toate filmele afişate pe pagina mea apare o plajă întinsă mai întâi brianna iese din valuri iese din valuri tot iese din valuri acesta e filmul pe care îl văd încontinuu scena se reia la nesfârşit până când toate scenele mele sunt acoperite de clipa în care brianna iese din valuri apoi în al doilea film se deschide o poartă prin care trece umbra briannei şi în acea poartă se deschid alte câteva mii de porţi prin care umbra briannei se mântuie un abur sau un nor incandescent brusc miroase a flori de leurdă si dafin brianna acoperă tot cerul în al treilea film apare eugen ionescu şi scrie cu litere de tipar pe retina unei insecte: totul nu-i decât poezie. orice scrii e poezie! îşi dă mâna cu ylgart în al patrulea film şi amândoi recită aceeaşi frază la acelaşi microfon: totul nu-i decât poezie. orice scrii e poezie! îmi spun: nu eşti nici moz, nici ylgart, nici prug zerkood, nici zon glor niciun personaj care te ajută să-ţi depeni povestea în al cincilea film îţi reaminteşti de peter sparnau şi ulrich von tennstädt cum strigau ca nişte nebuni dumnezeu este aici! iar tu înfricoşat te faci una cu pământul urmează alte şase filme în care sufletul meu liniştit ca o lumânare care arde încet e fotografiat milimetru cu milimetru şi apoi expus într-un sertar de rouă în care se adapă melci şi cinteze în total sunt unsprezece filme pe care le vizionez tăcut ca dumnezeu unsprezece filme care mă fac nemuritor aud cum fâşie imaginile cum se freacă de pielea mea uscată roiuri de licurici în care arde neonul eliberat din trupul meu sunt unsprezece filme prin care viaţa mea a trecut pentru a ajunge aici în visul calm al briannei *(din volumul VIRTUAL. Cartea 3. Suprem) |