Trebuie să recunosc faptul că, atunci când am primit invitaţia de a participa la deschiderea expoziţiei de sculptură a lui Petre Virgiliu Mogoşanu, la Galeria Arta din Craiova, nu aveam nicio aşteptare din cauza faptului că artistul era absolvent al unei şcoli de artă din Carrara, (despre care nu ştiam mare lucru în afara notorietăţii de care se bucură localitatea) şi avea un parcurs artistic destul de sărac în participări. Vernisajul a fost stabilit pe data de 1 aprilie! Surpriza plăcută a fost în preziua expoziţiei când, în timpul panotării, m-am dus să văd ce dorea să expună. Erau piese din marmură, de diverse dimensiuni, multe relativ mici, toate realizate într-un registru nonfigurativ. Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca lucrările, concepute într-un proiect omogen, dezvăluiau un indiscutabil profesionalism, abilitatea artistică de cunoaştere a unor formule expresive cu care nu a intrat într-o rezonanţă mimetică şi o gândire artistică motivată, care a generat o modalitatea interpretativă de exprimare autentică.

Elementele de definire stilistică reprezintă pentru un artist nu doar o formă de dexteritate, ci o opţiune inteligentă pe care acesta o adoptă în raport cu proiectul propus şi cu propria sa interioritate. Conjuncţia dintre cele două planuri, cel expresiv şi cel conotativ, nu este apanajul talentului, ci al gândirii artistice, amănunt ce face diferenţa, cel mai adesea esenţială, în devenirea oricărui creator şi în stabilirea unei ierarhi valorice.

Conceptul ciclului, în aparenţă comun, este prezent în toată istoria sculpturii, acela al dialogului formei cu lumina. Ceea ce identifică piesele concepute de Petre Virgiliu Mogoşanu este nuanţa pe care reuşeşte să o impună: transparenţa.

Esenţa discursului său plastic se concentrează, din punctul meu de vedere, pe schimbarea de atitudine a relaţiei, care nici ea nu este nouă, dintre formă şi luminaă, rezultată, la rândul ei, din dialogul dintre gol şi plin al volumelor. Dacă, în mod uzual, lumina este cea care evidenţiază forma, Mogoşanu pledează pentru realizarea unor structuri care să pună în valoare lumina. Din păcate, în acest sens, lucrările sale nu au beneficiat decât în anumite momente ale zilei de o bună vizualizare. O expunere optimă ar fi fost una în întregime artificială, situaţie în care mesajul putea fi cu mult mai uşor de perceput.

Lumina este personajul principal al sculpturilor sale, forma fiind doar receptacolul care dă sens acestei substanţe imateriale, care este lumina. Dacă celebrul său coregional, Constantin Brâncuşi, căuta în materie esenţa ascunsă a lucrurilor, el, păstrând proporţiile, caută transparenţa acestora. Este o formă de înţelegere pentru a cărei materializare, însă, trebuie să ştii să-ţi stăpâneşti bine mijloacele.

Dincolo de planul tehnic şi cel formal, sculptorul are însă o miză cu mult mai importantă, aceea a unui plan ideatic, unde imaginile sale abstracte capătă o evidentă dimensiune spirituală. La o privire sumară, expoziţia poate fi înţeleasă ca o demonstraţie a succesiunii şi simultaneităţii formelor şi a tehnicilor. În profunzime, ea este o încercare de a ordona sugestii de natură existenţială ( Tensiune, Schimbare, Pasaj, Îndoire, ş.a.) sau morală (Dialog, Echilibru I , Transparenţă). Într-o definire succintă, cred că actuala manifestare este un drum imaginat de sculptor în tentativa sa de a ieşi din captivitatea materiei spre mântuire (bineînţeles, de natură artistică) prin ordinea raţiunii.

Aflat acum la prima sa manifestare publică de amploare, Petre Virgiliu Mogoşanu, în mod premeditat sau nu, a imaginat un proiect artistic unde importantă este sugestia de lectură. Caracterul deschis al pieselor sale, cu multe şi bogate sugestii, poate fi perceput atât de un vizitator avizat, cât şi de cei care calcă pentru prima dată pragul unei săli de expoziţii.