Lansat la Târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2017, catalogul Corneliu Baba, apărut cu ocazia expoziţiei artistului de la Muzeul de Artă din Timişoara, este una dintre cele mai interesante apariţii editoriale, în zona artei. Ceea ce m-a impresionat la acest volum, conceput de istoricul de artă şi curatorul expoziţiei, Maria Muscalu Albani, expertul recunoscut pentru creaţia maestrului, au fost nu atât lucrările propuse în acest proiect expoziţional, cât mai ales mărturiile, multe inedite, ale artistului. Este o formă de a-l redescoperi pe Corneliu Baba altfel decât ca pe un reper al picturii româneşti. Cele 12 fragmente extrase din jurnale şi din caietele de atelier ale pictorului sunt selectate atât din seria mărturisirilor sale cu caracter autobiografic, dar mai ales dintre cele unde îşi consemnează gândurile, meditând la epoca pe care a parcurs-o şi la propriul destin ca artist. Acestea sunt pentru mine cele mai interesante, pentru că dau măsura unui personaj complex, dramatic şi lucid, ancorat în ceea ce el numea, cu o explicabilă ironie, „vremea echivocului”, când era considerat inactual pentru că refuza să îşi construiască imaginile printr-o facilă raportare la contingent. În acest sens, Corneliu Baba nota: „Realist prin gândire mă consider posesorul unui registru nelimitat de înţelegere a valorilor plastice indiferent de manieră şi tendinţă. Personal dau noţiunii de realism un sens foarte larg şi-i acord o complexitate în care nu intră doar contactul vizual al pictorului cu aspectele exterioare ale naturii şi reprezentarea plastică strict legată de aceste aspecte, numite după nomenclatorul acestui secol, aparenţe înşelătoare. Eu nu-mi permit să le numesc aşa, în numele a tot ce s-a creat genial cu ajutorul lor atâtea milenii. Înseamnă şi apelul artistului la imaginaţie, la vis, la universul insolit al fondului său psihic, acela care ne stăpâneşte şi ne guvernează spiritul creator, complexele, reflexele, tarele sau obsesiile“. Iar într-un alt fragment din jurnal îşi conturează punctual crezul artistic în raport cu ceea ce i se reproşa: „Mulţi au găsit să-mi reproşeze că sunt robul unor formule învechite cu preferinţă pentru clar-obscur… Chinuit de înseşi contrastele caracterului şi psihicului meu, petele mari de închis şi lumină mi-au dat emoţii şi mi-au oferit posibilitatea de a transmite emoţii. Am detestat şi detest efectele. Exprimările simple, lapidare mă cuceresc… Umbra şi lumina sunt eu! Sunt eu cel plin de contraste, de inegalităţi, suntem noi toţi, e însăşi viaţa din jurul nostru“.

Fie şi din lectura acestor fragmente de jurnal, putem conchide că suntem în faţa unui scriitor în cel mai adevărat înţeles al cuvântului, un analist sensibil, un psiholog fin al fenomenului, al propriei interiorităţi şi, finalmente, un stilist remarcabil, cu proprietatea cuvântului şi rigoarea ideii.

Trebuie menţionat şi textul scris de Andrei Pleşu acum mai bine de trei decenii cu ocazia sărbătoririi maestrului la împlinirea vârstei de 80 de ani, intitulat sugestiv, „Saturn şi Jupiter”. Consideraţiile făcute atunci de Andrei Pleşu păstrează actualitatea şi prospeţimea inconfundabilei sale amprente.

Volumul, aşa cum a fost gândit şi structurat de Maria Muscalu Albani, este unul dintre cele mai semnificative omagii ce i s-au adus acestui mare artist român născut la Craiova.