După o lungă perioadă de întrerupere, continuăm publicarea corespondenţei din arhiva Saşa Pană, având convingerea că această arheologie de natură bibliografică, dar nu numai, va pune accente noi la conturarea vieţii culturale româneşti. Această jumătate de secol (1930-1980), intervalul pe care se întinde epistolarul lui Saşa Pană, a fost printre cele mai agitate, implicit ofertante perioade din istoria culturală, dar şi socio-politică a României. Cercetarea corespondenţei, ca şi a arhivei lui Saşa Pană, unul dintre intelectualii cei mai bine ancoraţi în realitatea timpului său, este un proiect care, odată finalizat, va îmbogăţi perspectiva culturală asupra epocii interbelice, a perioadei staliniste din anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi a epocii de liberalizare poststalinistă. Grupajul pe care îl prezentăm acum conţine în principal corespondenţa către Saşa Pană, a poetului craiovean Ion Popescu-Polyclet (1883-1962). Corespondenţa este purtată în anul 1947, când Saşa Pană, ancorat în noua realitate socială, iniţiase încă din 1944 revista „Orizont” (1944-1946) care va continua în 1947, cam în aceeaşi formulă, cu „Revista literară” (15 mart.-21 dec. 1947). Aici va publica Polyclet o epigramă, rămasă celebră, despre istoricul literar Alexandru Piru (1917-1993), iar acesta, după cum reiese din corespondenţa sa cu Pană, îi va răspunde, la rându-i, tot cu o epigramă. Dacă în ceea ce priveşte personalitatea lui Alexandru Piru, cunoscut profesor, istoric şi critic literar, prezenţă vie şi în mediul academic din Craiova, unde a fost Decan al Facultăţii de Filologie şi redactor-şef la revista „Ramuri”, Ion Popescu-Polyclet este un scriitor aproape uitat chiar şi de concitadinii lui. Magistrat de profesie şi membru al Uniunii Scriitorilor Români (1946), el debutează ca poet în anul 1904 cu volumul de versuri Viorele urmat de alte şase volume de poezie şi epigrame. A colaborat la numeroase publicaţii locale şi centrale făcându-se cunoscut, în perioada interbelică, ca un redutabil epigramist. În 1926 a publicat la editura „Ramuri” o interesantă Antologie a poeţilor olteni.

C. Popescu-Polyclet către Saşa Pană

(22 mai 1947)

Stimate şi iubite domnule Pană,

Demult vreau să vă scriu, dar nu ştiam adresa. Încerc acum pe adresa pe care v-am dibuit-o. Ne-am cunoscut în 1940, aici în Craiova, când am primit frumosul dumneavoastră dar, volumul de poezii „Călătorie cu funicularul”. V-am rugat stăruitor să-mi faceţi rost de cartea lui Urmuz şi mi-aţi promis că mi-o veţi trimite. Vremurile precipitându-se, aţi avut alte griji. De data asta îmi permit să revin şi să vă rog cu mai multă stăruinţă de a face tot posibilul să-mi trimiteţi pe Urmuz şi celelalte cărţi ale dumitale, care nu au venit niciodată în librăriile din Craiova. Trimiteţi-le contra cost cu ramburs.

Cu mulţumiri anticipate şi salutări,

Polyclet

(15 iulie 1947)

Stimate şi iubite domnule Pană,

Îţi mulţumesc pentru delicata atenţie de a-mi fi răspuns. Aştept cu nerăbdare reîntoarcerea dumitale în capitală, cu inspiraţie şi forţă de muncă şi te rog să nu mă dai uitării cu Urmuz şi coletul cu cărţile dumitale. În ceea ce priveşte iarăşi Românul de altădată, eu am făcut cu un prieten a lui Caion şi acolo în Lucaci 10 am făcut cunoştinţă cu Bacovia, Mircea Demetriade, ş.a. Am atâtea amintiri interesante în cât mi-ar trebui timp să le evoc, dar mă oboseşte la vârsta mea alergătura după mâine. Cum mă apropii de ea cu 20.000 de lei, ea şi fuge în braţele altuia pe 200.000 de lei. Ce să-i faci? Şi pâinea e de genul feminin.

În aşteptare, cu toată dragostea şi mulţumiri anticipate,

Polyclet

　 (31 octombrie 1947)

Dragă domnule Pană,

Revin asupra vechii mele rugăminţi şi stăruiesc mult să ai bună-voinţa de a-mi trimite cât mai curând posibil volumele dumitale, precum şi pe cel al lui Urmuz sau... răspundeţi-mi spre a nu le mai aştepta. Oricât vor costa, aş plăti cu prima poştă. Citesc regular „Revista literară”. Se cunoaşte mâna dumitale de conducere. Ea place foarte mult printre puţinii intelectuali de aici.

De ce nu vorbeşti la „Restituire” şi de „Românul literar”? Era o revistă oarecum interesantă. Şi acum vă transmit următorul catren:

„Două lucruri trebui scoase,

Fără multă tevatură:

Peste tot din grâu neghină,

Piru din... literatură!”

Dacă utilizaţi această glumă, vă rog a nu mai pune numele meu la dispoziţia altcuiva. În aşteptarea răspunsului, cu cele mai distinse salutări şi mulţumiri,

Polyclet

(13 noiembrie 1947)

Al. Piru către Saşa Pană

Dl. I.C. Popescu, care ca om de litere semnează cu numele arhitectului grec Polyclet, îmi închină în numărul trecut al „Revistei Literare“ o epigramă făcând ieftina analogie fonetică între numele meu şi acela al unei plante din familia gramineelor (Triticumrepens). Am gustat mai mult o epigramă a domnului Marcel Breslaşu care deriva corect numele de Piru din Pyrrhus.

Domnului I.C. Popescu îi răspund după cum urmează:

„Aflaţi că numele de Piru

Vine din Pyrrhus, nu din «pir»,

Popescu n-are cum s-o ştie,

De Polyclet însă mă mir.“

A.P.