Ultima expoziţie deschisă la Muzeul de Artă din Craiova, în luna martie, înaintea urgiei, a fost dedicată unei familii de colecţionari care trăieşte de peste o jumătate de secol în Germania, la Frankfurt. Nicolae Marinescu, originar din Craiova, este fizician, profesor la Universitatea din Frankfurt, ca şi soţia sa, Marlene, care este profesor, inginer electrotehnist. Încă de foarte tineri, au avut o pasiune comună, arta. După propriile lor mărturisiri, prima lucrare achiziţionată, prin 1967, de la Galeria Fondului Plastic din Bucureşti, a fost o pictură de Spiru Chintilă, „Natură statică cu anemone”, care i-a încântat atât de tare, încât s-au decis să achiziţioneze în continuare pictură.

În general, când vorbim de colecţii şi colecţionari, gândul ne poartă la nume şi colecţii celebre de tipul Vollard, Rothschild, Peggy Guggenheim, Charles Saatchi, sau la altele, ceva mai mici, de la noi, Dona, Kalinderu, Simu, Zambaccian, Weinberg ş.a. Toţi au fost oameni de afaceri, politicieni, avocaţi, adică au avut o stare materială bună. Imaginea însă nu reflectă decât parţial realitatea. În efortul natural de democratizare a societăţii, tot mai mulţi oameni au început să îşi dorească un acces cât mai mare la zona culturală. Astfel, de mai bine de un secol, chiar şi la noi, s-au constituit colecţii importante făcute de cei din clasa de mijloc. O colecţie a fost întotdeauna o problemă afectivă, uneori şi spirituală şi abia după aceea materială. O serie de colecţionari români de azi, precum Sorin Costina, Maria Pârvuţoiu, Vasile Petrovici, Alexandra Gâtej ş.a., a reuşit să se impună în rândul iubitorilor de artă, fără să aibă o stare materială privilegiată. În ceea ce-l priveşte pe doctorul Sorin Costina, este de notorietate faptul că şi-a adunat lucrările, şi ce lucrări (!), cu sume modice. Asemenea lui sunt şi alţii însă, pentru această categorie de pasionaţi, nu lucrările în sine sunt scopul, ci universul pe care acestea ţi-l deschid. Orice colecţionar adevărat ştie că nu investiţia materială este importantă, ci şansa de a pătrunde astfel într-o lume care, înainte, îi era inaccesibilă.

Din bucuria de a admira şi a intra într-un univers atât de special cum este cel al artei, a început şi familia Marinescu să achiziţioneze, în ani, decenii, piesele care puteau fi admirate până de curând pe simezele muzeului. Nu vom întâlni o mare varietate de nume, de fapt, este vorba de şase artişti români care însă, fiecare în felul său, au marcat peisajul artistic românesc din cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

Încep această scurtă prezentare a lor cu Spiru Chintilă (1921-1985) pentru că, într-un fel, el a fost cel care a generat această pasiune. Poate nu a fost doar o întâmplare faptul că prima lucrare achiziţionată a fost de la el. În timp, familia Marinescu a intrat în legătură cu artistul şi din numeroasele discuţii cu acesta s-a conturat gustul pentru arta contemporană românească, un anume tipar de imagine pe care l-au urmat până acum. Este important la orice început de drum să ai un mentor care să-ţi fixeze reperele corecte în care să te formezi. Este ceea ce am înţeles că a făcut maestrul Chintilă cu ei. Avea toate datele să o facă pentru că în a doua jumătate a anilor ‘60 era un artist cunoscut, avea notorietate şi autoritate în cadrul breslei. Nu funcţiile de conducere pe care le-a deţinut în cadrul U.A.P. erau importante, deşi acestea îi ofereau o anume vizibilitate, însă determinantă, în relaţia lor, a fost calitatea artistică şi cea umană. Imaginile noi, de factură post cubistă pe care le propunea pictorul în acea perioadă erau prizate de un public cultivat, care ajunsese la o gravă saturare din cauza îngrădirilor la care fusesese supus la nivel social şi intelectual, în perioada precedentă. După deschiderea provocată de expoziţia retrospectivă Ion Ţuculescu de la sala Dalles, din 1965, scăpată de corsetul strâmt al „realismului socialist”, o generaţie întreagă de tineri artişti s-a simţit liberă să-şi caute propria formulă de expresie. De aceea cred că această generaţie nu are un canon al ei sau, dacă vrem totuşi să îi găsim o etichetă, aceasta ar fi „diversitatea”, experimentul, curiozitatea. Spiru Chintilă, format la şcoala picturii interbelice, cu Camil Ressu, Francisc Şirato, dar mai ales Alexandru Ciucurencu, ale cărui imagini l-au amprentat cel mai tare, a fost unul dintre primii noştri experimentalişti din epoca postbelică. Evoluând în diverse registre plastice, el a făcut întotdeauna o pictură de calitate, cu priză la un public cultivat.

Fiecare dintre artiştii expuşi pe simeza Muzeului de Artă Craiova are o personalitate bine conturată, fiind reper al peisajului artistic autohton. Mă refer la nume precum: Constantin Piliuţă, Sorin Ilfoveanu, Ştefan Câlţia, Sabina Negulescu sau Neculai Gh. Iorga. Fiecare dintre ei, indiferent de notorietate, a reuşit să modeleze personalitatea iubitorilor de artă. Ei ne oferă şi acum o imagine coerentă asupra lor, dar şi a celor care îi colecţionează şi care nu sunt doar nişte depozitari temporari ai unor valori, ci şi-au câştigat, la rândul lor, calitatea de „modelator”. Expoziţia deschisă la Muzeul de Artă din Craiova, cu un traseu curatorial atent formulat, reconstituie identitatea particulară a acestei colecţii, subliniind rafinamentul discret şi, mai ales, ataşamentul proprietarilor pentru o artă de calitate.

Două sunt lucrurile care m-au impresionat la familia Marinescu. Faptul că, deşi cea mai mare parte a vieţii lor s-a petrecut în afara ţării, iar până în 1990, adică decenii, nici nu puteau să vină în vizită, ei au decis să aibă doar artă contemporană românească. Bineînţeles că cel mai la îndemână ar fi fost să achiziţioneze artişti germani sau europeni care oricum aveau o altă notorietate. Este aici o formă de iubire pe care evit să o numesc patriotism, deşi, având în vedere gestul lor, acela de a-şi dona colecţia Muzeului de Artă din Craiova, concluzia este uşor de tras.

Pentru iubitorii de artă, colecţia Marlene şi Nicolae Marinescu este acum vizibilă online pe pagina de Facebook a muzeului.