George Tomaziu　(4 aprilie 1915, Dorohoi - 3 decembrie 1990, Paris), nepot al lui George Enescu, a fost pictor, grafician, memorialist şi poet, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti la clasa maestrului Francisc Şirato. O perioadă a studiat pictura la Paris sub îndrumarea lui André Lhote. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat, ca locotenent, pentru Serviciile Secrete Britanice, transmiţând informaţii despre trupele germane de pe frontul de Est şi din România. În anii războiului a format şi condus un grup clandestin de luptători anti-nazişti, din care făcea parte şi criticul Alexandru Balaci. În luna iunie 1944 a fost arestat şi dus la Odobeşti, bătut şi anchetat pentru a devoala reţeaua de spionaj din care făcea parte. În anul 1950, George Tomaziu a fost din nou arestat sub acuzaţia de spionaj în favoarea Marii Britanii şi a fost condamnat de către Tribunalul Militar din Bucureşti la 15 ani de muncă silnică. Aşa cum a rămas consemnat în memoriile sale, a fost susţinut în timpul procesului de către Geo Bogza, mentorul său. A fost eliberat în 1963. În anul 1969, după ani de şicane şi interdicţii, Tomaziu a părăsit România şi s-a mutat mai întâi la Londra, apoi la Paris. De-a lungul timpului, a expus la Köln, Paris şi Londra. A fost inclus de către Zahu Pană în antologia Poezii din închisori, care a apărut în anul 1982 la editura „Cuvântul românesc” din Canada, cu un cuvânt înainte de Vintilă Horia. Pictorul George Tomaziu cunoaşte mai multe etape în creaţia sa, începând cu lucrările realizate în ţară, încadrabile în perioada românească. Debutează cu lucrări figurative, manieră ce va fi relevantă pentru artist mai bine de două decenii, de la debutul din 1944 până în anul 1969, perioadă în care preocuparea principală a artistului este crearea de armonii cromatice şi senzaţii optice prin jocul lumină-culoare. O influenţă majoră în operele de început a avut-o profesorul său Şirato.

Ce-a de-a doua manieră în care s-a exprimat este denumită „Luministică” (1948-1949), în care lumina albă, difuză, devine elementul central al compoziţiei, obiectele pierzându-şi conturul până la dematerializare. Spre finalul acestei perioade, compoziţiile devin nonfigurative, discursul plastic eludând orice raport cu spaţiul real a cărui consistenţă este substituită cu un discurs abstract de inspiraţie lirică.

A treia mare etapă din creaţia lui Tomaziu este cunoscută sub numele de „Perioada Franceză” şi cuprinde lucrările realizate după 1970, anul în care artistul s-a stabilit la Paris. În această perioadă, Tomaziu exersează mai multe formule de expresie vizuală. Trecând prin Abstracţionism, Proximite, Suprarealism De l’orchidée, Expresionism abstract, pictorul nu face decât să îşi acordeze propriul discurs la o actualitate foarte dinamică, aceea a peisajului creativ întâlnit în Parisul anilor ’70. Artistul este preocupat mai mult de ritm şi armonie, esenţializează formele şi creează asocieri interesante între culori transparente şi opace. În această ultimă etapă, lucrările abstracte coexistă cu figurativul.

Grafica lui George Tomaziu este mai unitară decât pictura şi cuprinde autoportrete-peisaje şi portrete realizate în creion, acuarelă, laviuri, marcând evoluţia artistului de la realism la expresionism. Lucrări de George Tomaziu se află la Muzeul Naţional de Artă Bucureşti, Muzeul de Artă Craiova, Cabinetul de stampe al Bibliotecii Academiei, Muzeul de artă din Râmnicu Vâlcea, precum şi în colecţii din Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Marea Britanie.

În privinţa subiectului scrisorii pe care o reproducem în continuare, personajul său central, George Magheru (1892-1952), doctor în medicină şi cercetător la Institutul Cantacuzino, este un scriitor foarte interesant, a cărui operă a suscitat interesul unor critici literari precum Perpessicius, Al. Piru, Ov. S. Crohmălniceanu, precum şi al unor scriitori ca Mircea Muthu, Şerban Foarţă şi Marin Sorescu, cel care a publicat un volum de poeme inedite ale autorului, Cântece la marginea nopţii, în 1982.

Născut la Craiova, ca fiu al colonelului Romulus Magheru, fratele generalului paşoptist Gheorghe Magheru şi al Anei, fiica lui Ion Ghica, a rămas orfan de mic şi a trăit pe moşia părintească de la Ghergani, rudele asigurându-i o educaţie rafinată, care îi va înlesni apropierea de personalităţi precum: Theodor Enescu, Jean Al. Steriadi, Theodor Pallady, Henri H. Catargi, Iosif Iser, Dumitru Ghiaţă ş.a. După terminarea studiilor liceale la „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti se înscrie la Facultatea de Medicină, dar la declanşarea Primului Război Mondial pleacă pe front ca medic militar, terminându-şi studiile în anul 1920. S-a remarcat ca poet şi dramaturg, colaborând la reviste precum Ramuri şi Viaţa Românească. A scris drame, tragedii, dar şi comedii şi feerii, fiind un idealist preocupat de probleme etice.

Luând în considerare faptul că George Magheru nu a mai publicat nimic după 1944, deşi a continuat să scrie, o bună parte din opera sa postumă rămâne încă a fi studiată şi editată.

Fire iscoditoare şi permanent racordată la tot ce se întâmpla nou în spaţiul cultural românesc, Saşa Pană a manifestat un interes justificat pentru creaţia literară a lui George Magheru, intuindu-i valoarea aşa cum făcuse şi în cazul lui Urmuz, Blecher, Dan Faur ş.a. Nu am reuşit să identific în presa culturală a epocii niciun material scris de Saşa Pană pe acest subiect, ceea ce mă face să cred că fie întâlnirea dintre George Tomaziu şi Saşa Pană nu a mai avut loc sau, mai curând, că ritmul susţinut în care a lucrat toată viaţa nu i-a lăsat răgazul să aprofundeze subiectul. A fost nevoie de încă un sfert de secol pentru ca, un alt poet, Marin Sorescu, oltean, asemenea lui George Magheru, să încerce să stârnească interesul pentru opera acestuia. Din păcate, şi această încercare a rămas fără ecou.

Mă bucură să mă adresez dumneavoastră, fie măcar pentru a intermedia în lămurirea chestiunii care vă interesează, datele asupra lui George Magheru. Locuiesc în aceeaşi casă cu doamna Nica Magheru care, fiind plecată la Paris, unde va rămâne până spre anul nou, a primit prin mine scrisoarea dumneavoastră. Mi-a răspuns, indicându-mi unde pot găsi ce v-ar interesa şi adăugând rândurile alăturate. Vă stau la dispoziţie dacă vreţi să întocmiţi fişa pentru antologia pe care o pregătiţi pentru sfârşitul anului şi vă voi telefona duminică, 13, în cursul dimineţii, ca să-mi spuneţi ce aţi hotărât.

M-ar onora să-mi fixaţi atunci un moment în caz că puteţi trece pe la mine sau îmi veţi spune ce aţi decis.

Cu vechi bune sentimente,

G. Tomaziu