Nu sunt puţini artiştii a căror operă încă din timpul vieţii sau ulterior a suferit un proces de nefastă încremenire la nivelul discursului critic. Propunerea de (re)citire nu este însă o decizie cu caracter instituţional, aşa cum adesea s-a întâmplat într-un trecut nu foarte îndepărtat. Aceasta poate fi asumată individual sau colectiv, în raport cu aşteptările pe care societatea contemporană le are de la creaţia celui pe care dorim să-l livrăm atenţiei publice într-un nou ambalaj. Pentru un asemenea demers însă e nevoie ca opera sa să conţină elementele care pot genera o nouă lectură. Miza unei deschideri continue, cum o conceptualiza Umberto Eco, este de a reaşeza consumatorul de artă contemporan în ipostaza de coautor. Schimbarea unghiului de vedere interpretativ nu poate fi provocată decât în măsura în care cel ce propune aceasta are o bună înţelegere a ansamblului biografic şi chiar bibliografic al autorului. Deşi aparent secundară în procesul de reformulare a percepţiei asupra creaţiei artistice, o astfel de conturare poate să faciliteze reconfigurarea palierului de lectură la nivelul discursului critic.

Personalitatea şi opera lui Ion Ţuculescu suscită şi acum, la o sută zece ani de la naştere, întrebări ce induc necesitatea unei noi forme de abordare. Este un proces dificil de asumat, creaţia sa fiind deja integrată în conştiinţa publicului românesc într-o structură osificată, greu de schimbat, aceea a modernităţii sale izvorâte din amprenta „specificului naţional”. Asemenea altor valori resimţite ca fiind naţionale, vezi Constantin Brâncuşi, updatarea din perspectiva timpului nostru va fi un proces deloc uşor, cu mult mai lung decât momentul urcării pe soclu. Este o încercare care merită făcută măcar pentru spiritul liber pe care îl respiră creaţia sa, cu precădere cea din perioada de recluziune forţată, când i-a fost cenzurat dreptul de a mai deschide o expoziţie personală. Începând din anul 1948 şi până la dispariţia sa prematură, în 1962, artistul nu a mai putut face nicio expoziţie în spaţiile Uniunii Artiştilor Plastici, fiindu-i acceptate doar câteva participări la expoziţiile colective.

A trecut mai bine de o jumătate de secol de când numele lui Ion Ţuculescu a rămas imprimat în conştiinţa noastră artistică. Recunoaşterea a venit, din păcate, după ieşirea sa prematură din scenă. Abia împlinise 50 de ani şi se afla în cea mai bună perioadă de creaţie. Craiova a însemnat pentru Ţuculescu mai mult decât oraşul lui natal, a fost locul unde revenea mereu cu plăcere, cu bucuria de a-şi reface energia atât de repede consumată de temperamentul său aprig, cu arderi intense. Putem spune însă că oraşul i-a păstrat întotdeauna memoria, uneori mai bine, alteori mai rău, în funcţie de vremuri, de oameni.

Expoziţia deschisă în luna iulie, la Muzeul de Artă din Craiova, Ion Ţuculescu/ Reconstituirea, propunea o nouă citire a personalităţii sale din perspectiva„reglajelor fine”, abordând o formulă complexă, aceea a reconstituirii relaţiei dintre creaţie, colecţie şi obiecte care i-au aparţinut.

Cele peste 200 de piese pe care le deţine Muzeul de Artă din Craiova, picturi, desene, schiţe, dar şi o serie de documente, covoare şi piese de mobilier care au aparţinut artistului, constituie un tezaur al cărui potenţial de valorificare este departe de a se fi epuizat. Achiziţionate de-a lungul timpului sau donate de Maria Ţuculescu, soţia artistului, întreagă această colecţie are meritul de a putea să contureze profilul artistic şi uman al unui creator cu totul aparte în peisajul artistic de la noi.

Este important de ştiut faptul că Muzeul are cea mai importantă colecţie de grafică (tuş, pastel, acuarelă), o parte dintre exponate fiind încă necunoscute publicului larg. Astfel, au putut fi admirate, timp de două luni, cicluri unicat în creaţia sa, cum este cel al pastelurilor sau al desenelor colorate în creion, cel al acuarelelor sau al desenelor ştiinţifice. Acestea, din cauza faptului că necesită condiţii speciale de conservare şi expunere, nu au mai fost văzute de peste un deceniu. De asemenea, au fost expuse şi două dintre covoarele olteneşti din colecţia sa, artistul fiind recunoscut pentru pasiunea pentru covoare şi scoarţe, multe din Oltenia. Ele au stimulat structura compoziţională a lucrărilor din ceea ce critica epocii a denumit „perioada folclorică”. Datorită donaţiei făcute în anul 1973 de soţia sa, au putut fi admirate şi câteva piese de mobilier lucrate în maniera neoromânească, din perioada interbelică. Una dintre cele mai cunoscute manufacturi din ţară pentru acest stil de mobilier foarte gustat în epocă era „Goga şi Miertoiu” de la Craiova, iar piesele din colecţia sa au fost făcute aici.

Creaţia ultimului deceniu şi jumătate de activitate aduce o viziune nouă, opusă violent celei promovate de realismul socialist care domina epoca, motiv pentru care a şi fost izolat. Din păcate, o serie de colegi influenţi, opaci sau poate doar invidioşi pe libertatea lui creativă au contribuit la marginalizarea sa. Artistul, conştient de noutatea propunerilor sale vizuale într-un exerciţiu de lucidă autoevaluare, mărturisea încă din 1956: „ Raţiunea a dirijat o pictură senină… senină ca scoarţele româneşti. Pictorul secret din mine a visat la altceva, la misterul cosmic”.

Văzând expoziţia, vizitatorul a putut înţelege că desenul, un exerciţiu intens uzitat pe întreg parcursul creaţiei, a avut o importanţă cu mult mai mare decât se ştia. El a constituit o formă de cercetare artistică importantă în percepţia spaţiului înconjurător, dar şi ca mod de structurare compoziţională, tematică a pieselor de pictură. Întâlnim adesea preţioase indicaţii de culoare în schiţele sale, care însă, sub aparenţa unor simple notaţii, au o expresie artistică independentă. Expoziţia a subliniat în mod premeditat această componentă a creaţiei sale.Aici, ca şi în pictură, poate, totuşi, cu o notă uşor mai edulcorată, specifică genului, întâlnim aceeaşi amprentă a tensiunilor expresioniste, de fapt, a propriilor nelinişti. Conturate cu o linie fermă, crochiurile, schiţele, precum şi celelalte forme grafice în care s-a exprimat sunt, uneori, mult mai proaspete decât pictura datorită spontaneităţii nemediate, specifice genului.

Ion Ţuculescu/ Reconstituirea de la Muzeul de Artă din Craiova a fost un proiect expoziţional important de recuperare patrimonială, cu propuneri ofertante de contextualizare şi recitire a creaţiei unuia dintre cei mai originali artişti români din secolul al XX-lea.