Artist vizual (n. 1988, Râmnicu Vâlcea), Ioana Stelea este absolventă a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, specialitatea Sticlă (2012), prof. Dan Popovici. A urmat şcoala doctorală sub îndrumarea profesorului Dragoş Gheorghiu, realizând o cercetare asupra istoriei şi dezvoltării gravurii pe sticlă în contextul European. Din 2012, Ioana este asistent universitar în cadrul UNArte şi profesor invitat la academia de vară Bild-Werk Frauenau din Germania. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi parte din grupul internaţional Glass Engraving Network. A participat la numeroase expoziţii de prestigiu, conferinţe şi simpozioane din România, Bulgaria, Germania, Republica Cehă, Marea Britanie, Belgia, Luxemburg, Italia, Finlanda, Olanda, Letonia, China, Danemarca, Turcia şi India. Are lucrări în colecţii publice şi private din ţară şi străinătate.

– Ai avut sau ai în continuare modele care ţi-au marcat creaţia?

– Evoluţia artistică personală în domeniul sticlei a fost marcată de numeroase personalităţi care m-au inspirat şi format direct sau indirect. Am ales să studiez sticla din curiozitate, întrucât o percepeam ca pe un material misterios pe care nu îl puteam întelege la vremea respectivă, dar care mă fascina datorită proprietăţilor sale cameleonice. Omul care m-a călăuzit în drumul spre cunoaşterea şi înţelegerea artei sticlei a fost profesorul Dan Popovici. Acesta m-a ajutat să descopăr laboratorul abscons al domeniului şi m-a învăţat să înţeleg materialul şi posibilităţile sale de expresivizare, oferindu-mi totodată libertatea de a-mi găsi o direcţie personală. Neîncercând să-mi impună un anumit tip de gândire sau reprezentare. În timpul studenţiei admiram lucrările ilustrate în albumele cu gravură pe sticlă şi nu mă gândeam la vremea respectivă că o să fac parte din comunitatea internaţională a gravorilor europeni Glass Engraving Network şi că artiştii pe care îi studiam îmi vor ajunge ulterior prieteni şi colegi.

– Cât te ajută în artă meseria de dascăl?

– Meseria de dascăl impune negreşit o formare continuă a cadrului didactic, prin studiu şi printr-o documentare permanentă asupra direcţiilor şi mijloacelor de expresie plastică specifice domeniului în care activează. Constanta stare de căutare şi cercetare, menită să păstreze un suflu proaspăt în procesul educaţional, deschide automat noi perspective şi în creaţia de atelier, acest fapt reflectându-se adesea în lucrările din portofoliul personal.

– În relaţie cu studenţii mizezi pe o specializare strictă pe domeniu sau pe o dezvoltare în multiple expresii vizuale?

– O abordare didactică, ce vizează o specializare strictă, consider că poate la un moment dat să pună în pericol dezvoltarea creativă a studenţilor. Acest lucru l-am observat adesea în şcolile cu tradiţie din Europa Centrală, unde tinerii uneori se concentrează atât de mult la atingerea unui nivel de excelenţă din punct de vedere tehnic, însă scapă din vedere cercetarea artistică personală, iar lucrările lor pot deveni impersonale şi inexpresive. Dezvoltarea în multiple expresii vizuale cred că este extrem de benefică în domeniul artelor vizuale, întrucât această abordare poate ajuta studentul să se identifice mai uşor într-o anumită zonă.

– Te identifici ca artistă cu generaţia căreia îi aparţii?

– Generaţia din care fac parte poate fi caracterizată printr-un stil eclectic de reprezentare. Poveştile transpuse în lucrările artiştilor sunt extrem de complexe şi variate, dacă analizăm atât temele abordate, cât şi mijloacele de expresie plastică. Totuşi, pot fi remarcate anumite direcţii generale care pot fi descrise ca puncte definitorii ale creaţiei artistice din generaţia actuală şi care pot fi identificate în creaţia artistică proprie, astfel pot afirma că mă regăsesc mişcarea actuală a artei sticlei.

– Care consideri că ar fi elementele care te identifică pe tine/ creaţia ta în context naţional şi internaţional?

– Modul în care abordez gravura pe sticlă consider că este elementul care mă identifică în contextul naţional şi internaţional. Faptul că nu am avut la bază o educaţie clasică în acest domeniu mi-a permis să utilizez această tehnică într-o manieră personală, mult mai experimentală şi dezinvoltă, ce a devenit ulterior recognoscibilă în branşă. Acest lucru a fost certificat şi de Premiul pentru Inovaţie primit în cadrul Simpozionului Internaţional de Gravură pe Sticlă din Kamenicky Senov, Cehia în 2014.

– Cum crezi că va evolua arta, punctual, sculptura în sticlă în următoarele decenii?

– Analizând mişcarea actuală a artei sticlei şi varietatea mijloacelor de expresie în continuă expansiune, cred că aceasta va continua să ne surprindă în sens pozitiv în următoarele decenii. Generaţiile actuale de artişti urmăresc traseele generale ale artei contemporane şi abordează, prin mijloace specifice domeniului în care activează, teme ce ilustrează frământări şi observaţii personale, probleme social-politice sau probleme de mediu şi sustenabilitate, transpuse prin lucrări de sculptură, instalaţie, video, performance sau land art. Multe din lucrările de sticlă actuale nu îşi mai găsesc locul în aria artelor decorative, singurul lucru care le mai leagă de acest domeniu fiind materialul din care sunt realizate şi păstrarea cu rigurozitate a exigenţele meşteşugului artei sticlei. Tendinţele din sticlăria artistică pot contura o imagine de ansamblu asupra fenomenului actual , dar permit şi generarea unor prezumţii asupra evoluţiei acesteia în următoarea perioadă. O remarcă plauzibilă asupra dezvoltării artei sticlei a avut-o Dr. Sven Hauschke, directorul Muzeului de Artă de la Coburg din Germania, în timpul unei discuţii pe care am purtat-o recent în Danemarca. Acesta afirma că numărul artiştilor care se fac remarcaţi prin ingeniozitate şi originalitate este în scădere faţă de anii precedenţi, însă nivelul la care au ajuns este unul foarte ridicat.

– Cum a fost/ este perioada de izolare pentru tine ca artistă?

– Pandemia a lovit într-un moment important al carierei mele, anul 2020 se promitea a fi unul bogat atât din punct de vedere expoziţional, cât şi didactic. În luna martie 2020, urma să particip, alături de alte două nume de referinţă ale gravurii europene, Katharine Coleman (UK) şi Mare Saare (ES), la o conferinţă internaţională despre arta gravurii pe sticlă. Evenimentul era organizat de Elaginooostrovsky Palace Muzeum din Sankt Petersburg în parteneriat cu Muzeul Ermitaj, în cele din urmă a fost anulat, iar la scurt timp Romania a intrat în lockdown. Am perceput contramandarea acestei manifestări ca pe o primă piesă de domino, ce după sine a prăbuşit, rând pe rând, toate proiectele naţionale sau internaţionale ulterioare pe care le aveam programate. A urmat o etapă de incertitudine, o perioadă a adaptării şi a transmutării, multe evenimente migrând în mediul online. Lunile de izolare s-au împărţit între orele petrecute în mediul online cu studenţii şi cele din atelierul de acasă, unde am găsit răgaz pentru a reveni asupra desenului şi al picturii, dar şi pentru a creiona noi proiecte artistice. În ciuda restricţiilor, am încercat pe cât posibil ca activitatea mea artistică să nu fie umbrită de perioada tulbure în care ne aflăm.