Expoziţia Artă şi anatomie –　Afinităţi elective, deschisă la jumătatea lunii iunie sub egida I.C.R. Budapesta, la iniţiativa doamnei director Simona Tănăsescu, şi-a propus o revizitare a relaţiei dintre rigoarea pe care o implică studiul anatomiei artistice şi spaţiul creativ. Proiectul se concentrează pe importanţa desenului anatomic în opera lui Constantin Brâncuşi şi în cea a lui Barcsay Jeno, care în creaţia lor artistică au evoluat similar, spre o sintetizare cât mai accentuată a formei, neajungând însă niciodată la disoluţia ei.

În laboratorul de lucru al lui Constantin Brâncuşi, realizarea lucrării Ecorşeu reprezintă un moment semnificativ ale cărui efecte şi-au făcut simţită prezenţa în toată creaţia sa ulterioară. La iniţiativa pictorului G. D. Mirea, director al Şcolii bucureştene de Arte Frumoase, la începutul secolului al XX-lea i se solicită profesorului medic Dimitrie Gerota realizarea unui ecorşeu ca material didactic specific cursului de anatomie artistică predat în toate academiile europene. În lume existau, la acea dată, doar câteva piese celebre executate de Lodovico Cigoli, Antoine Houdon şi Eugčne Caudron. Profesorul Gerota încredinţează sarcina realizării acestei lucrări studentului Constantin Brâncuşi, care fusese remarcat şi de tatăl său, preotul Constantin Gerota, când tânărul era elev la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.

Conform documentelor de arhivă, este cunoscut faptul că Ecorşeul a fost făcut în perioada iunie-septembrie 1901, dar, în realitate, finalizarea acestuia s-a prelungit până în anul1902. Realizarea lucrării a fost un proces deosebit de laborios deoarece, luând drept model pe Antonius de la Muzeul Capitolin din Roma, Brâncuşi a stat luni întregi în sala de disecţii a Facultăţii de medicină, unde profesorul Gerota diseca muşchii, iar el îi turna în ghips, inserându-i apoi, rând pe rând, pe structura modelului. Observând modul în care a realizat lucrarea, putem înţelege că, pentru Brâncuşi şi Gerota, Ecorşeul nu era un simplu inventar al muşchilor superficiali ai trupului omenesc. El conţine o dimensiune mult mai profundă, fiind un reper creativ, un mod subtil de a percepe fiinţa umană. Forţând într-un anume sens natura, ceea ce a reuşit Brâncuşi să realizeze prin această lucrare a sa de început a fost să integreze sistemul muscular omenesc în tiparele clasice greceşti. Este prima lui victorie ca artist, deşi se vorbeşte atât de puţin despre ea.

Prin efortul comun al celor doi, ceea ce iniţial ar fi trebuit să aibă doar o valoare didactic-ştiinţifică a dobândit, datorită măiestriei lui Brâncuşi, o valoare artistică, dar mai ales una iconică, în creaţia sa. Munca epuizantă pentru elaborarea lucrării i-a determinat lui Brâncuşi bine-cunoscuta-i reacţie faţă de această formă de redare „realistă”a corpului uman, a cărnii pe care o denumea „biftec”, considerând că: „Această simplificare nu este un scop în artă. Ajungi la ea în pofida voinţei tale, dorind să faci lucruri reale, care să nu fie carcasa pe care o zărim, ci ceea ce aceasta ne ascunde”.

Şi totuşi, în pofida acestei experienţe, el a rămas ataşat de Ecorşeu, motiv pentru care a dorit ca o fotografie a acestuia să fie expusă în cadrul celei de-a doua Expoziţii personale de la Galeria „Brummer” din New York, organizată de Marcel Duchamp, în 1933. De aceea, poate ar fi necesară o reconsiderare a acestei piese din perspectivă artistică, şi nu artizanală, aşa cum este îndeobşte încadrată.

În ceea ce-l priveşte pe Barcsay Jeno (1900-1988), el este descendentul târziu al unei vechi familii princiare din Transilvania. A urmat studiile liceale la Cluj-Napoca, în 1924 a absolvit Universitatea Maghiară de Arte Frumoase din Budapesta, unde, începând cu anul 1945, a fost chemat să predea cursul de Anatomie şi aspect conceptual. Lipsa acută a unor cursuri de specialitate l-a determinat pe Barcsay, în 1953, să scrie un manual de anatomie artistică. Când l-a publicat, datorită calităţii sale ştiinţifice, dar şi calităţii artistice, acesta a devenit foarte cunoscut în cercurile profesioniştilor din toată lumea sub numele de Art Anatomy, câştigând titlul de „Cea mai frumoasă carte a anului”, şi a primit Premiul „Kossuth”. Ulterior, manualul său şi-a câştigat o binemeritată notorietate pe plan internaţional, fiind tradus în cincisprezece limbi, cele mai recente traduceri fiind în japoneză şi chineză, iar în limba maghiară a fost reeditat de douăzeci de ori, fiind până astăzi folosit ca manual de studiu în prestigioase instituţii de specialitate. Iniţierea în opera lui Barcsay Jeno a fost elocvent realizată de scriitorul şi criticul de artă Balázs Feledy, expert recunoscut pentru opera acestuia.

Aşa cum am menţionat iniţial, expoziţia şi-a propus distanţarea de stereotipul tot mai larg agreat, acela că arta reprezintă doar creativitate, imaginaţie inovativă, precum şi o regenerare a percepţiei, că discursul de tip academic este o formă anostă şi depăşită de asumare a realităţii din perspectivă contemporană.

O concentrată suită de desene ale lui Barcsay au susţinut imaginea Ecorşeului brâncuşian, însoţit de câteva dintre schiţele făcute de artist pentru această lucrare, precum şi de un bogat material fotografic puţin cunoscut, cum este cel al vizitei pe care Brâncuşi o face prietenului său şi coautor al Ecorşeului, dr. Dimitrie Gerota, la Săftica, în anul 1938. Întregul material prezentat este o focalizare şi argumentare a temei anunţate în titlul expoziţiei, relevând efortul celor doi artişti, precum şi a doctorului Gerota, de a conferi corporalitate acestei idei complexe, poate chiar incomode azi, când ludicul în exces pare să fi cucerit lumea vizibilă.

Lucrările celor doi poartă amprenta impresionantă a rigorii şi echilibrului compoziţional, a minuţiozităţii cu care au fost elaborate şi care, în pofida temei atât de aride, reuşeşte să capteze atenţia.

Aceste reconstituiri „arheologice”, sedimente ale oricărui început de discurs plastic, făcute cu o subtilă înţelegere a materialităţilor şi o perfectă logică de stăpânire a formei, conţin un discurs creativ convingător. Ele rămân pentru ambii artişti o amprentă explicită şi inconfundabilă a ataşamentului lor pentru anatomia artistică.