Cătălin Davidescu: – Draga Gabriel Giodea, vreau să îmi expui pe scurt traseul tău artistic pentru că mi se pare relevant din perspectiva determinării pe care ai manifest-o de-a lungul timpului pentru a ajunge la ceea ce ai reuşit să faci. Ştiu că nu a fost nimic care să îţi faciliteze drumul, dar tocmai aceste obstacole cred că te-au ajutat să reuşeşti.

Gabriel Giodea: – Cred că traseul meu artistic este marcat, pe de o parte, de o mare pasiune, pe de altă parte, de o formare de tip autodidact. În cultura românească, din păcate, acest tip de formare este privit cu un oarecare dispreţ, se spune despre mari artişti, precum Ţuculescu, cu o abia disimulată superioritate, că sunt autodidacţi. Eu vă propun să aruncăm o privire în arta universală şi să vedem că Van Gogh, Francis Bacon, Maurizio Cattelan sau Andrei Cădere, ca să dau doar câteva nume, se pot încadra la autodidacţi.

Mi-am descoperit pasiunea de la şase ani şi cred că, de atunci şi până acum, nu a trecut nicio zi în care să nu desenez/ pictez sau să nu privesc o imagine de artă. Fără să cunosc până nu demult regula celor 10 000 de ore a lui Malcolm Gladwell, enunţată în cartea sa Outliers, practic am aplicat-o instinctiv. Pentru mine importantă este arta şi aş lucra continuu, chiar dacă aş şti că lucrările mele nu ar ajunge la privitor. Prin asta mă definesc eu şi nu aş putea găsi alt sens existenţei mele.

– Pentru că eşti un artist care evoluează în două forme de exprimare vizuală, poţi să le punctezi pe fiecare în parte?

– Într-adevăr, sunt artist vizual, dar fac şi pictură murală religioasă. Cred că se completează una pe alta. În pictura religioasă sunt mai aproape de tot ce înseamnă tradiţia clasică, unde se pune accent pe manualitate şi emoţie într-un cadru spiritual, iar în arta proprie experimentez trăirea contemporană a actului vizual. Dacă te gândeşti la un dualism al exprimării artistice, avem multe exemple de acest fel în arta românească, precum: Gheorghe Tattarescu, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Eustaţiu Stoenescu, Ştefan Constantinescu, Gheorghe Vânătoru, Ion Grigore, Ion Grigorescu, toţi nume importante în ambele forme de expresie vizuală.

– Pictura în frescă este forma în care te-ai făcut iniţial cunoscut şi pe care o practici în continuare. Ce înseamnă ea pentru tine, este doar o meserie? Poate exista libertate şi mai ales creaţie într-o expresie vizuală atât de încorsetată? – mă refer la erminiile picturii bizantine.

– Există multe şcoli de pictură bizantină (rusească, sârbească, grecească, bulgărească şi românească) create pe un filon comun bizantin, cu o mare plajă de exprimare vizuală, de la decorativismul de tip oriental până la iluzia tridimensionalităţii şcolii veneto-cretane. Ţinând cont de multitudinea manifestărilor acestei tradiţii, tu, ca pictor iconograf, ai posibilitatea să alegi zona în care te simţi confortabil. La rândul său, Erminia picturii bizantine, redactată de Dionisie din Furna, după cum ştim, descrie literar imaginile liturgice dintr-un ansamblu mural, lăsând destul spaţiu de exprimare vizuală iconografului. De exemplu, alegerea gamei şi a raporturilor cromatice care sunt folosite în ansamblul arhitectonic dat sunt alegerea pictorului dintr-o multitudine de variante.

Eu am ales să fac pictură bisericească în stil brâncovenesc. Practic pictura bisericească de două decenii, dar cu adevărat m-am decis pentru stilul brâncovenesc în urmă cu 10 ani, după un proces de gestaţie lung şi adesea chinuitor. Pe atunci, tinerii pictori bisericeşti se îndreptau îndeosebi spre modelele picturii sârbeşti sau greceşti medievale. Era greu să mergi singur pe un drum şi să fii sigur că ai ales calea cea bună. În plus, nu existau încă albume cu bisericile brâncoveneşti şi pictura lor. De altfel, abia atunci începuse procesul de restaurare al celor mai multe dintre ele. A fost şi asta o dificultate în plus, căci am fost nevoit să îmi fac singur o documentaţie fotografică in situ, ceea ce mi-a luat mult timp. Abia apoi a început travaliul de descifrare a limbajului plastic şi iconografic specific picturii brâncoveneşti. Ani întregi de desen şi zeci de caiete de studiu au pus bazele a ceea ce fac astăzi. Reluarea modelelor brâncoveneşti în pictura bisericească contemporană răspunde, pe de o parte, nevoii de a ieşi dintr-un impas în care cred că se ajunsese şi, pe de altă parte, deschide o cale spre un discurs contemporan. Adesea, atunci când în istoria artei s-a ajuns într-un punct de criză, s-a încercat reînnodarea cu un fir al tradiţiei. De ce să căutăm spre spaţiile din jurul nostru când avem în pictura românească un model desăvârşit prin expresivitate, sensibilitate şi originalitate? Ca practicant al stilului brâncovenesc am realizat pictura mai multor ansambluri bisericeşti din zona Olteniei. Cea mai importantă lucrare este completarea cu pictură nouă a pridvorului Bisericii Adormirea Maicii Domnului, din cadrul Complexului Brâncovenesc de la Râmnicu Sărat, cu pictură originală realizată de Constantinos, secolul al XVIII-lea. De altfel, pentru această lucrare am primit şi premiul UAPR (2020).

Ca artist vizual am avut prima expoziţie personală intitulată „Mobile Inside” în anul 2006, iar apoi au urmat „Office”, „Icons”, „Made in China”, „Iconografie”, „Interior”, „Interior 2”, „Timpuri vechi”, „acum/ now”, „Preview”, „Interior/ Inside”. Dacă în pictura religioasă am ales o reprezentare de tip baroc, în arta vizuală am apelat la o expresie de tip conceptual-minimalist, o vizualitate actuală realizată deopotrivă prin pictură, obiect sau instalaţie.

– Într-o epocă unde realitatea este transferată tot mai mult în spaţiul virtual, cât de importante mai sunt expoziţiile în spaţiul fizic? Şi mă gândesc punctual la cea mai recentă expoziţie a ta de la sala „Arta 2” din Craiova.

– Este adevărat că vedem din ce în ce mai mult ce face un artist prin intermediul imaginilor de pe internet, şi mai puţin în expoziţii fizice. Era inevitabil să se întâmple aşa, având în vedere impactul virtualului în toate domeniile. În acelaşi timp, sunt convins că expoziţiile în spaţiul fizic vor continua să existe în paralel cu cele virtuale, aşa cum a continuat pictura şi după apariţia fotografiei sau teatrul după apariţia cinematografului.

Cea mai recentă expoziţie a mea intitulată Interior/ Inside este parte a unui proiect dedicat interiorului, proiect pe care l-am dezvoltat în ultimii 10 ani, după cum bine ştii, dragă Cătălin, pentru că ai fost alături de mine. Lucrările din această expoziţie propun o reîncadrare a realităţii obiective, astfel că reprezentările de interioare contemporane sunt, pe de o parte, ferestre subiective asupra unei experienţe personale şi, pe de altă parte, scene obiective transmise prin repere compoziţionale sau formale. Imaginile mele sunt deschise şi închise în acelaşi timp.Trebuie citite ca imagini pur şi simplu, nu trebuie căutată neapărat o poveste în spatele lor. Nu fac o pictură narativă în sens tradiţional, în ciuda elementelor figurative folosite. În schimb, are loc un fel de interacţiune între elemente, care are sens, şi mă refer la un sens vizual.