Studiul Constantin Flondor. Drumuri spre formă. Concepte artistice multimediale (Editura K-West Verlag, 2022) al Ileanei Pintilie este o cercetare a creaţiei lui Constantin Flondor dintr-o perspectivă strânsă, la „firul ierbii”, propunând o serie de analize punctuale. Volumul este structurat în trei capitole. Primul, „Drumuri spre formă. Concepte artistice multimediale”, care dă şi titlul cărţii, fiind cel mai amplu dintre ele, este o interesantă punere în context a operei, o analiză a surselor dintre care cea mai elocventă ar fi gândirea teoretică, dar şi creaţia lui Paul Klee, precum şi o bună conturare a propriei sale gândiri artistice în raport cu natura, ştiinţa, filozofia şi arta epocii sale. Evitând, pe cât este posibil, ideea de document în accepţia sa biografică şi chiar bibliografică, autoarea îşi construieşte propriile-i trasee, prin opera acestuia identificând modelele, puţine la număr – cu excepţia lui Klee, ar mai fi doar Alexander Baumgarten, Egmont Colerus, Max Bense şi, poate, Giulio Carlo Argan, care, în procente variabile, i-au marcat eşafodajul teoretic. Intenţia mărturisită a autoarei este aceea de a-i analiza opera prin intermediul caietelor de însemnări, a jurnalelor, a schiţelor, un întreg material, care reprezintă însăşi retorta căutărilor sale.

Cercetând aceste aspecte aparent secundare, periferice, Ileana Pintilie reuşeşte să arunce o privire în interiorul laboratorului său de artist, livrându-ne astfel o serie de perspective originale asupra întregii sale creaţii. Punctul de conjunctură al întregului spectru vizual pe care îl abordează artistul (obiect, instalaţie, fotografie, film experimental, pictură, grafică) este pasiunea sa pentru matematică, adică raţiune, ordine şi, totodată, pentru experiment, afect, liber arbitru. Urmând succesiv, alteori simultan, aceste două direcţii aparent divergente, Constantin Flondor reuşeşte să (re)găsească, în final, natura a cărei „cuprindere”, în sensul asumat de artist, este de fapt acea stare de echilibru care are şi o determinantă componentă de sorginte spirituală. Credinţa este cea care îi susţine demersul, unul neostentativ, elegant, profund şi senin.

Argumentarea acestei relaţii speciale dintre matematică, în speţă geometria, ca organizare mentală ce îi conferă soliditate gândirii artistice, şi percepţie, ca formă de înţelegere integrată a naturii, constituie structura demonstrativă a acestui studiu. Odată identificat binomul geometrie-raţiune – percepţie-afect, autoarea îl raportează convingător la fiecare dintre tipurile de expresie vizuală practicate de artist, începând cu perioada experimentală, fotografia, filmul, proiectele de land art, instalaţiile, şi terminând cu pictura. Dar cea care dă cu adevărat coerenţă proiectului său vizual este grafica. Desenele, caietele de schiţe sau cele pedagogice sunt o latură mai puţin cercetată a creaţiei lui Constantin Flondor, dar care coagulează toate aceste forme de manifestare vizuală, atât de eterogene, într-un parcurs estetic omogen. Este laboratorul artistului unde, cercetând cu răbdare un material uriaş ca volum, heteroclit în conţinut, putem articula traseul, dar mai ales raţiunea procesului său de creaţie. Studierea acestei arhive atât de diverse a ajutat-o pe autoare să releve nu doar axa generală de evoluţie a gândirii artistice a lui Constantin Flondor, dar şi o serie de probleme punctuale. De pildă, din „Caietele pedagogice” ale profesorului a reuşit să identifice teme pe care acesta le discuta în cadrul orelor cu elevii săi de liceu, găsind împreună soluţii interesante care, ulterior, se puteau transforma în lucrări originale. În acest sens, ne este oferit un exemplu edificator, filmul experimental Membrane de săpun, unde profesorul-artist, inspirat de discuţiile cu elevii săi, urmăreşte dinamica formelor care proliferează unele din altele. Tot datorită calităţii sau, mai curând, a harului său didactic, s-au născut proiectele de land art, în timpul practicilor de vară cu elevii, în Bucovina. De referinţă sunt şi experimentele cu colegii din grupul Sigma, împreună cu care concepea diferite structuri geometrice, construite din fire colorate pe malul Timişului, care propuneau concepte şi forme novatoare pentru arta românească din perioada anilor şaptezeci, cum ar fi ecologia, experimentul ş.a.

Următorul capitol, „Însemnările devin mărturii. Dialog între Constantin Flondor şi Ileana Pintilie” nu este o simplă provocare la un dialog oarecare. Ileana Pintilie stăpâneşte arta dialogului, reuşind să îl incite pe artist la mărturii esenţiale cu privire la tiparul său interior, la felul în care şi-a conceput traseul artistic, la elementele care contează în limbajul său, la raportul dintre raţiune şi instinct, dintre rigoare şi libertate ş.a. Sunt întrebări importante care relevă erudiţia Ileanei Pintilie, cunoaşterea intimă a operei celui intervievat şi, mai ales, rafinamentul de a nu cădea în capcana unui chestionar ce generează spectaculosul facil. Spectrul tematic al interviului rămâne cantonat exclusiv în zona perspectivei teoretice, a importanţei pe care artistul o acordă formei, indiferent de modul ei de reprezentare, a relaţiei dintre fragment şi întreg, a ceea ce reprezintă schiţa, studiul, în economia operei. Sunt mărturii preţioase pentru toţi cei care vor să-i înţeleagă demersul, dar şi pentru istoria artei româneşti, în general.

În final, găsim şi un scurt, dar necesar, capitol bio-bibliografic despre artist, precum şi o foarte utilă fişă a autorului, Ileana Pintilie Teleagă, a cărei contribuţie la înţelegerea creaţiei lui Constantin Flondor este una esenţială, în sensul că îi relevă modelele, îi contextualizează parcursul, îi subliniază originalitatea în raport cu arta epocii şi îi conturează traseele de mişcare. Relevă, aşadar, specificitatea artistului analizat, precum şi a parcursului acestuia, care se petrece într-o lungă perioadă de criză, cea a epocii totalitare, dar şi a perioadei postdecembriste, când codurile artistice anterioare sunt dislocate şi, după o lungă perioadă de tatonări, înlocuite cu o multitudine de direcţii divergente, uneori contradictorii. De aceea, studiul pe care ni-l propune Ileana Pintilie contribuie la buna înţelegere a artistului, a contextelor istorice, fiind o abordare din interior a subiectului care, este evident pentru oricine îl parcurge, că îi este mai mult decât familiar, îi este aproape din punct de vedere afectiv. Portretul pe care ni-l prezintă autoarea este unul viu, dinamic, obiectiv, autentic şi sunt tentat să îl sintetizez cu o formulare preluată din Jurnalul Angelei Marinescu, care consider că defineşte atât pe omul, cât şi pe artistul Constantin Flondor: Raţiunea convertită în instinct este sânge albastru.