„Prolog” chez Oudin

„Prolog” este o grupare de pictori, poate cea mai veche din sud-estul Europei, care a luat fiinţă la iniţiativa mentorului Paul Gherasim (1925-2016) în anul 1985, reunind câţiva prieteni: Constantin Flondor, Horea Paştina, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu. În 1989, acestora li s-a alăturat şi Ion Grigorescu, al cărui profil artistic extins a diversificat formula monocordă iniţială. Notorietatea grupării s-a produs încă de la expoziţia sa de debut, din decembrie 1985, intitulată, deloc întâmplător, „Floare de măr”. Atunci au fost prezentate peisaje „cuminţi”, în formule vizuale bine conturate individual, dar care se delimitau în mod explicit de estetica realist-socialistă promovată agresiv de regimul comunist din România, aflat la putere la aceea vreme. Deşi făceau parte din generaţii diferite, având fiecare propria sa amprentă vizuală, componenţa grupului s-a coagulat natural în jurul unei dimensiuni spirituale comune. Prezenţa acesteia în discursul lor vizual, deşi pregnantă, nu are decât arareori o consistenţă formală, ea fiind cel mai adesea mai degrabă indusă, decât explicit formulată.

Denumirea de „Prolog” a fost aleasă de Paul Gherasim, sufletul necontestat al grupării şi cel care i-a imprimat ritmul, adică principiile, păstrate şi astăzi. Personalitate complexă a vieţii artistice româneşti, el a fost nu doar iniţiatorul „Prologului”, a fost pictor, gânditor şi, cel mai important, iniţiator al unor discursuri de tip curatorial, încă de la sfârşitul anilor ‘60. Proiectele sale de artă comparată îl revendică drept pionier al acestei discipline creatoare, necunoscută atunci la noi şi puţin cunoscută chiar în spaţiul artistic occidental. Datorită lui, gruparea şi-a asumat un cod etic care transcende formalul, aparenţa, asumându-şi racordul cu trecutul. Tradiţia marchează bornele de hotar între viziuni şi stiluri, iar prezentul obligă la depăşirea lor. Conceptul de tradiţie ca expresie a unei ordini superioare, afirmarea valorilor patrimoniale şi o nouă dimensiune dată peisagismului sunt elemente identitare şi de continuitate ale grupului. În catalogul primei lor manifestări expoziţionale, Andrei Pleşu identifica cu subtilitate şi curaj, având în vedere perioada, faptul că: „Pentru artiştii expoziţiei «Prolog», adevărul e altul: aspectul unui lucru, vederea lui de aproape, e o condiţie suficientă a înţelegerii lui. Aspectul lucrului e expresia cea mai firească – şi prea iute uitată de prospectori – a prezenţei lui, a felului lui de a fi. În vecinătatea aspectului, aşteptarea e întotdeauna bine plasată. Aşteptarea a ce, dacă nu a sensului ultim, a Logosului? Iar expoziţiile Prolog (pro-logos – înainte de logos) nu sunt nici ele altceva decât anticipări ale Logosului, întâlniri în natură ale unui grup de artişti care, dincolo de fascinaţia strictei dexterităţi şi a ingeniozităţii goale, preferă să aştepte răsăritul întremător al unei convingeri”.

Noutatea demersului deriva din efortul lor creativ de spiritualizare a imaginii, a naturii, în speţă, ca semn al întoarcerii în Eden, floarea de măr reprezentând speranţa acestei reîntoarceri. Niciunul dintre ei nu caută simboluri mistice, ci metamorfozează, prin prisma valorilor împărtăşite, ceea ce văd. Este şi motivul pentru care toate manifestările lor evită deliberat orice formă de implicare ideologică, de asumare a unui stil comun sau a unui concept curatorial, iar lucrările expuse evită adesea să poarte un titlu. Ego-ul artistic este, pe cât posibil, conştient anihilat într-o practică ascetică prin a cărui mediere se încearcă o „limpezire” a privirii. „Cuvântul a luminat vederea şi cele văzute sunt transparenţe ale celor nevăzute”, după cum afirma, într-o manieră oarecum profetică, Paul Gherasim, cu ocazia unei expoziţii, în 2013. Este exerciţiu impus al privirii fără implicare emoţională (o stare greu de obţinut, în realitate), asumat de toţi membrii grupării, ce duce la limpezirea ei şi oferă şansa de a se racorda şi înţelege autentica vibraţie a naturii, depăşind interfaţa orgoliului specific, în mod natural, oricărui artist. Din această perspectivă este subliniată cu insistenţă importanţa recuperării tradiţiei ca mod de regenerare activă a fenomenului vizual contemporan. Astfel, binomului tradiţie-modernitate, ca o formă unitară de percepţie a aceluiaşi flux continuu pe care îl reprezintă arta, capătă înţeles.

Ceea ce se spune mai rar este faptul că, inclusiv în perioada postcomunistă, gruparea şi-a păstrat caracterul „disident”, manifestând aceeaşi rezistenţă sau coerenţă de atitudine faţă de presiunea „modelor”, ori, mai curând, a modelelor care încorsetează discursul artistic în diverse forme ideologice. În spaţiul vizual actual, în care arta simte nevoia să îşi inoculeze cu agresivitate tensiunea timpului prezent, „Prolog” îşi conservă cu tenacitate propria direcţie. Este o formă de asumare estetică prin care, refuzând monumentalul, se promovează fragilitatea, tăcerea, intimitatea, zone tot mai grav avariate de un prezent inundat de imagini saturate, într-o formă de rezistenţă tacită ce se impune prin delicateţe. Menţionez această atitudine pentru a sublinia singularitatea grupării care, datorită curajului de a gândi altfel, a devenit o mişcare importantă în spaţiul artistic din România, conturând legitimitatea unei forme de asumare de natură spirituală şi identitară. Din această perspectivă, a unei gândiri colective, care însă nu renunţă la individualitate, rezultă o practică artistică unde vizibilitatea construită prin comunitate generează un discurs autentic, o formă de expresie a sensibilităţii contemporane atât de diverse în ecosistemul cultural actual.

Panoramarea generoasă a expoziţiei „Prolog”, la Galeria Oudin din Paris (08.01-28.02.2026), reflectă preocupările acestor artişti care, de atâtea decenii, îşi focusează discursul pe un punct, tot mai sensibil, al contemporaneităţii noastre care pune accentul, neostentativ, dar ferm, pe dimensiunea catalizatoare a credinţei, ca stare firească a locului. Odată cu această manifestare, galeria pariziană a primit şi o generoasă donaţie pentru fondul de cercetare „Enseigne des Oudin”, ce conţine, pe lângă lucrări ale membrilor titulari, şi piese ale prietenilor lor: Horia Bernea, Marie Chamant, Ruxandra Grigorescu, Dan Mohanu, Matei Lăzărescu şi Valentin Scărlătescu. Tot în această filieră a generozităţii, trebuie menţionată şi contribuţia susţinută a Galeriei Romane din Bucureşti care, de mulţi ani, şi-a asumat rolul dominant în promovarea grupării „Prolog”.