Una dintre problemele cu care se confruntă societatea noastră modernă sau post-postmodernă este aceea a intervalului, a dispariţiei domeniilor de graniţă, de nişă. Nu este în intenţia acestui material să contureze apariţia unui fenomen mai mult sau mai puţin controversat la care suntem martori sau chiar „actori“ şi de a cărui evidenţă, tot mai pregnantă, nu se îndoieşte nimeni. Datorită dorinţei noastre de cunoaştere şi implicit de hiperspecializare, asistăm de mai mulţi ani la o reaşezare a gândirii ştiinţifice, filozofice, sociale care se manifestă printr-o adevărată explozie a domeniilor de graniţă, a teoriilor post-moderniste care reconturează existenţa chiar şi în cadrul aceleiaşi generaţii. Este o consecinţă firească a modului de a ne concepe contemporaneitatea atât de diversificat încât existenţa noastră individuală se petrece tot mai adesea în interval.

Bineînţeles că şi arta a fost marcată de această nouă aşezare a omului modern, cu atât mai mult cu cât vizualitatea ocupă un loc tot mai pregnant în formele de comunicare ale contemporaneităţii.

În acest sens, sintagma de artă plastică este înlocuită cu aceea de „arte vizuale“ care înglobează entităţi altădată bine definite precum sculptura, pictura, grafica etc., conferindu-le o nouă vizualitate, în acord cu sensibilităţile noastre actuale.

Despre o astfel de expresie vizuală intenţionez să relatez în continare. Nu cu mult timp în urmă am fost implicat într-un proiect curatorial inedit pentru Craiova – ce-i drept, în afara tradiţiei profunde cu care am fost „antemizaţi“, orice încercare de înnoire poate părea o adevărată revoluţie.

Acesta l-a avut drept „erou“ pe artistul vizual Gabriel Giodea, „provocat“ de tânărul patron al firmei Polisei, Dan Cherciu. Artistul a conceput o serie de piese parietale şi obiecte care se imprimă spaţiului de birouri ale firmei

Aşa a luat naştere ciclul Office#, conceput în diapazon minimalist în care relaţia discursului artistic cu spaţiul este una de armonie şi nu de autonomie orgolioasă cum îndeobşte se întâmplă cu lucrările de artă. Gabriel Giodea a încercat să-şi integreze creaţia unui spaţiu urban şi chiar industrial, dezvoltând forme de expresie ce conţin elemente specifice contemporaneităţii.

După o lungă perioadă de gestaţie, Gabriel Giodea a debutat cu doi ani în urmă, prezentând la galeriile „Arta“ din Craiova, o expoziţie de pictură pe tema Mobilului - ca element dinamic al unui spaţiu stereotip şi static. Ulterior opţiunile sale s-au îndreptat spre obiect şi instalaţie, pentru ca în această recentă manifestare a sa să opteze pentru o vizualitate alternativă, pictură şi obiect.

Ca şi în creaţia sa precedentă, artistul exploatează şi acum, cu o reală bucurie, libertatea gestului, valorizându-i „accidentele“. Hazardul pigmenţilor diluaţi, scurgerile aleatorii de lichid colorate formează semne a căror ambiguitate lasă imaginaţiei bucuria jocului. Apetitul pentru ludic, dar şi umor infuzat în doze uneori abia sesizate, invită privirea spectatorului la o navigare liberă pe simezele unui spaţiu greu de adaptat unor exigenţe artistice.

Gabriel Giodea reuşeşte să aibă în faţa spaţiilor destinate birourilor şi zonei industriale o experienţă profundă, aşa cum unii creatori o au în faţa naturii sau a divinităţii. El vede în acest loc aparent anost, imaginea emblematică a zilelor noastre. El nu împărtăşeşte fervoarea şi entuziasmul futuriştilor, dar are privirea proaspătă şi poate mai încărcată de luciditate. Deşi nimic în creaţiile sale nu pare forţat, totul sau aproape totul este căutat. Lucrările sale nu sunt simple viziuni intuitive, rezultate ale unor momente de inspiraţie. ele sunt expresia lucidă a propriei sale interiorităţi conturate cu rafinamentul şi implicit cu o anume detaşare faţă de impulsul brut, necenzurat al sentimentelor. Asta nu înseamnă că ele sunt rodul integral al cerebralităţii. Spiritul viu al artistului amprentează imaginea atât la nivelul tuşei cât şi cromatic, imprimând de fiecare dată şi o gestualitate menită să releve artisticitatea acestor compoziţii.

În esenţă, opera de artă este, în viziunea sa estetică, un obiect fără conotaţii emoţionale sau depozitară a unor valori ascunse, subînţelese, cu alte cuvinte, într-un spirit specific modern, artistul oferă esenţa acestor creaţii pentru a intra într-un contact mult mai direct cu receptorul.

În această expoziţie Gabriel Giodea şi-a stabilit cel mai explicit opţiunea între arta ca produs emoţional şi arta de tip conceptual, realizând spaţii vizuale pe matricea artistică iniţiată de Marcel Duchamp şi promovată ulterior de conceptualismul serial al artiştilor americani în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Realitatea acestora, împărtăşită de Gabriel Giodea într-o amprentă personală, este aceea de a nu mai privi actul de creaţie ca pe o experienţă perceptuală, ci ca pe un gest obiectiv, eliberat de pasiuni simbolistice, în urma căruia rezultă o structură artistică obiectivă reală. Această aparentă răceală derivată dintr-o estetică neo-minimalistă îşi fundamentează existenţa pe încercarea de a răsturna orgolioasa apariţie a artistului-demiurg, de la începutul secolului al XX-lea, în favoarea unei noi poziţionări, cu mult mai umile deci, mai generoase – de „slujitor“ al comunităţii.

Urmând acest trend al pozitivismului contemporan, el îşi integrează creaţia într-un loc atipic nu pentru a-l înnobila, ci pentru a-l resemantiza estetic şi, astfel,
a-l pune mai bine în valoare.

Stereotipia doar aparentă a lucrărilor sale îşi are drept sursă de inspiraţie contemporaneitatea în forma ei materială, implicit efemeră, faţă de care manifestă fie o atitudine înţelegătoare, ca în cazul acestui spaţiu informatic dar şi industrial, fie o privire critică mai ales în relaţie cu industria reclamelor, producătoare de mituri goale de conţinut.

Cu talent şi perseverenţă şi o oarecare discreţie, Gabriel Giodea a început să-şi contureze opera ale cărei repere se articulează organic în peisajul artistic de calitate de la noi.