Mihail Trifan şi Silviu Bârsanu la Muzeul de Artă din Arad

Cu toate că ar fi trebuit să se întâmple de mult, până mai zilele trecute nu am văzut Aradul decât în trecere, din maşină, în drum spre alte locuri.

În ultimele două decenii ne-a fost parcă mai simplu, cu siguranţă mai interesant, să ne orientăm spre alte puncte geografice mai îndepărtate, dar cu un prestigiu spiritual important.

Având ocazia, în anii din urmă, să văd mai multe oraşe de la noi, am rămas plăcut surprins de tensiunea culturală care pulsează aici şi totodată neliniştit de acest sentiment indus, de enclavizare interioară. Ştim cu mult mai exact ce se întâmplă la Londra, Berlin, Paris, Veneţia sau Kassel decât la Cluj, Iaşi, Timişoara sau Bucureşti.

Acum, am descoperit, pe cât se poate, în două zile, Aradul, unde am surprins iară freamătul unei vieţi culturale active, bucuria reîntâlnii (artistul Onisim Colta) cu oameni pe care îi simţi firesc ancoraţi în valorile civilizaţiei europene.

Deşi sunt de vârste diferite, Mihail Trifan, generaţia ‘70, iar Silviu Bârsanu, generaţia ‘90, ei au o identitate comună - neliniştea, curiozitatea de a dilata marginile artistice ale demersului lor vizual mult peste ceea ce practicau şi unul şi celălalt în epoca debutului - pictura.

După un periplu de două decenii într-o mare varietate de expresii vizuale din care nu lipsesc obiectul, instalaţia, performance-ul, street art-ul şi, în cazul lui Silviu Bârsanu, vitraliul, expoziţia de la muzeul de Artă din Arad s-a apropiat mult de perioada începuturilor cei doi prezentând multe lucrări de tip parietal.

Mihail Trifan expune şi câteva obiecte a căror dinamică intră în acord cu lucrările de pe simeză. Acestea, structurate şi panotate ca atare, în două cicluri distincte, deşi au intervenţii picturale, uneori importante, sunt colaje combinate cu tehnică mixtă.

Unul dintre cicluri urmăreşte problema structurilor, unde artistul experimentează colajul cu frunze, pene, ouă, pui de şarpe, scoarţă de copac şi broderii vechi. Este un ciclu relativ tehnic unde, fascinat de forma şi traseele interioare ale obiectelor atent selectate, el reuşeşte să închege trasee vizuale rafinate, de o mare plasticitate.

Celălalt ciclu, tot de colaje, este conceput într-un registru figurativ, în descendenţa preocupărilor sale anterioare. Aici, el porneşte de la schiţele unei mai vechi serii de nuduri realizate, atunci, în ulei şi pe care acum le reia folosind diverse materiale precum blană, piele, tot felul de obiecte colorate peste care intervine cu culoare. Tuşa şi materia colorată, matrice a întregului său parcurs creator, creează imagini cu un puternic impact vizual care, în cheia obişnuită a neliniştilor de factură neoexpresionistă, ne relevă autenticitatea unui discurs artistic de mare consistenţă.

Silviu Bârsanu, unul dintre cei mai productivi artişti din câţi cunosc şi cu o aplecare naturală pentru expresii vizuale cât mai diverse, ne propune acum una dintre cele mai „liniştite” ipostaze ale universului său artistic. Ele s-au materializat într-o serie de picturi abstracte şi o majoritate figurativă care împărtăşeşte aceeaşi temă predilectă cu a lui Trifan – nudul feminin.

În ceea ce îl priveşte pe Silviu Bârsanu, o temă unificatoare a celor două cicluri consider că este Transparenţa deoarece, indiferent în ce registru îşi realizează compoziţiile, fie ele figurative sau abstracte, ele „respiră” aceeaşi schimbare de ton în discursul său plastic. Până de curând, tuşa şi paleta cromatică erau, aproape în exclusivitate, rezultatul unei vitalităţi ce se manifesta umoral într-un gestualism agresiv. Acum apar nuanţări importante atât la nivelul tuşei, dar şi al materiei colorate, care merită să fie subliniate.

Evoluând în esenţă pe aceleaşi coordonate tematice, Silviu Bârsanu îşi relevă acum cu o mai evidentă pregnanţă, partea ascunsă a sufletului său - sensibilitatea de factură romantică. Dacă in ciclurile precedente ne obişnuisem cu o retorică virilă, unde dominantă nu era tema, ci incisivitatea, ironia, spiritul ludic al mesajului pe care vroia să îl transmită, acum avem şansa să descoperim latura sa lirică. Ea este indusă receptorului prin intermediul unor grafii rafinate pe fonduri eterice de argintiu care, sprapuse pe un fond cromatic agitat, nu doar atenuează duritatea limbajului, dar îi potenţează, prin contrast, valoarea poetică. Sensibilitatea acestor colaje caligrafice provoacă vibraţiile lirice de care aminteam, a căror prezenţă, deşi intuită, devine, abia odată cu acest ciclu, realitate. Suntem în faţa unor mici orfevrii artistice care te obligă să-i regândeşti profilul şi din această perspectivă.

La împlinirea evenimentului a contribuit substanţial şi spectacolul oferit de grupul Răscruci, nume preluat şi de artişti pentru a marca întreaga manifestare craioveană de la Muzeul de Artă din Arad. Răscruci este de fapt o grupare aristică înfiinţată acum un deceniu , cu care Silviu Bârsanu a fost încă de la început. Ea şi-a propus, într-un scurt program-manifest, aşa cum ne indică de altfel şi numele, să creeze o interferenţă între diversele forme de manifestare artistică. Arhitectul Cristian Ciomu, sufletul mişcării, cântă jazz progresiv, compoziţii proprii, acompaniat adesea de cunoscutul violoncelist craiovean Mircea Suchici şi de soprana Ilinca Zamfir, iar actriţa Oana Stancu conferă spectacolului o importantă dimensiune dramatică.

Vreau să cred că acest gen de manifestări va continua în beneficiul nostru.