În zilele fierbinţi, nu doar la propriu, de la sfârşitul lunii iulie, printre multe alte evenimente culturale, Muzeul de artă din Râmnicu Vâlcea a găsit răgazul să celebreze personalitatea unui important artist din generaţia 80, Grigorian Rusu. Având în vedere că de aproape un deceniu şi jumatate lucrările sale nu au mai fost prezente pe simezele galeriilor sau muzeelor româneşti, din cauza faptului că artistul a emigrat în 1998 în SUA, cred că este necesar să îi rememorăm, pe scurt, cariera artistică.

Născut în anul 1952, în comuna Baba Ana din judeţul Prahova, absolvă Academia de Arte „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, în 1980 fiind repartizat la Liceul de artă din Craiova unde va rămâne până la plecarea sa definitivă din ţară.

În acest răstimp de aproape două decenii, va avea o activitate susţinută deschizând expoziţii personale la Bucureşti, Cluj, Craiova, Constanta. În perioada 1980-1998 participă, pe lângă manifestările Atelierului 35 din Craiova (care, în perioada anilor 80, a fost unul dintre cele mai importante centre artistice ale generaţiei), şi la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale printre care Bienala de la Veneţia(1989), Bienala de la Sao-Paolo(1990). După 1990 este ales Preşedintele filialei UAPR din Craiova şi, ulterior, până în 1996 când îşi dă demisia din învăţământ, este director al Liceului de Arta din Craiova. În 1998 emigrează în America, unde se stabileşte la New York. În prezent este director artistic la o importantă firma de design şi îşi continuă munca artistică fiind reprezentat de Island Weiss Gallery.

Pictura lui Grigorian Rusu s-a structurat încă de la debut pe o accelerată oscilaţie între un figurativ de tip expresionist şi o reprezentare abstractă. Definindu-şi astfel universul a cărui structură de adâncime împărtăşeşte necondiţionat valorile robuste ale picturii fără să urmărească în vreun fel gustul timpului, el reuşeşte încă de la început să îşi păstreze autenticitatea şi, implicit, actualitatea. Acest tip de discurs care porneşte dintr-o sinceritate spontană a demersului precum şi din vigoarea pe care reuşeşte să o inducă firesc creaţiilor sale, conturează esenţa vizuală a unui caracter bine determinat. Lucrările nu sunt rezultatul unui proiect îndelung meditat, ci extrovertirea unor stări, a unor gânduri unde subiectul este doar un pretext .

Artistul este implicat profund în realitatea epocii pe care o parcurge, chiar în cotidianul ei, fiind un avid devorator de „ştiri” pe care le digeră în liniştea atelierului. Lucrările păstrează întotdeauna reperele realităţii, detaşându-se însă de eveniment pentru a exprima doar reacţia viscerală, atitudinea subiectivă a artistului. Este o formă de aşezare vizuală în contrast cu viziunea minimalistă a zilelor noastre, unde creatorul pune în valoare evenimentul încercând să „ecraneze” cât mai mult cu putinţă propriile i reacţii emoţionale. Luate singular sau în ansamblu, lucrările sale nu mărturisesc nimic sau aproape nimic despre actualitatea când au fost concepute, dar ne oferă în schimb, chiar şi la o citire superficială, indiferent că este vorba de portrete, autoportrete sau naturi moarte, un riguros jurnal al unei realităţii filtrate. În acest sens, şi dezinteresul său pentru formă este doar aparent. Esenţializarea ei, uneori până la disoluţie, nu a însemnat niciodată abandonarea acesteia deoarece, în estetica sa, culoarea şi forma coexistă într-un echilibru bine temperat. Urmărindu-i desenele, parte importantă a creaţiei sale, poţi realiza faptul că acestea nu constituie doar un simplu suport pentru culoare, ele au o funcţie expresivă bine stabilită şi la fel de importantă precum materia colorată pe care o susţin, o potenţează, dar nu o determină.

Într-un interviu de la începutul anilor 90, Grigorian Rusu îşi caracteriza demersul artistic ca „o artă expresionistă cu caracter depresiv”. Incontestabil, temperamentul ofensiv al universului său vizual ţine de un impuls interior. Forţa de impact a imaginilor constă în dinamismul discursului plastic susţinut cu ajutorul unei palete destul de restrânse cromatic, axată, în genere, pe tonuri reci de albastru şi roşu care, acum, în urma contactului cu arta de peste ocean, a început să se deschidă cu destulă generozitate şi spre o gamă cromatică mai caldă, mai rafinată. Asta nu înseamnă că artistul şi-a „modelat” discursul de tip 80-ist, dimpotrivă, cred că doar şi l-a actualizat în raport cu noile date interioare. Prezenta expoziţie, realizată cu lucrări donate de artist Muzeului din Râmnicu Vâlcea înainte de plecarea sa în SUA, conturează o imagine a maturităţii sale artistice româneşti în care implicarea sa mediată în realitate, şi chiar în cotidianul epocii, exprimă cu o forţă şi o expresivitate exemplară atât structura sa instinctuală, cât şi setea de libertate, una dintre valorile cele mai dragi lui. Actuala manifestare confirmă, la mai bine de un deceniu de la plecarea sa, că suntem în prezenţa unui artist important, printre cei mai importanţi ai generaţiei sale care, iată, a ajuns în pragul vârstei de 60 de ani şi încă mai are multe de spus aici şi aiurea.