Creator cu o vastă experienţă profesională, François-Pohu Lefčvre îşi construieşte drumul în arta fotografică după o îndelungată activitate de fotograf profesionist. Trecerea de la meseria instituţionalizată la artă o va face abia în anul 2005, când se decide să exprime mai mult decât aparenţa corectă şi cuminte a lumii. De fapt, lumea pe care o construieşte acum artistul porneşte firesc tot de la realitate pentru ca, prin intermediul privirii sale dăruite cu o focalizare superioară ochiului obişnuit, să ne releve un alt univers. Ar fi aproape imposibil de descifrat imaginile livrate de artist dacă nu am fi preveniţi ca ele au drept subiect predilect mucuri de ţigară, şerveţele de unică folosinţă, bucăţele de hârtie şi alte asemenea nimicuri a căror prezenţă scapă în general privirii. Lumii umile, a deşeurilor urbane, condamnată la dispariţie, artistul îi conferă o nouă dimensiune prin intermediul fotografiei numerice şi a laboratorului. Compoziţiile sunt forme nonfigurative create prin intermediul tehnicilor de înaltă definiţie pe care le foloseşte surprinzând structura intimă a acestor resturi inutile care nu mai au nici o legătură cu aparenţa lor. Investigaţiile sale vizuale prin intermediul macrofotografiei şi al laboratorului generează imagini care sugerează privitorului o lume mai curând macro decât micro-cosmică. Peisajele par a fi mai curând imagini ale universului celest. Acest tip de apropiere este şi unul dintre scopurile cercetărilor sale vizuale pentru a ne face să înţelegem că subiectul, fie el cât de umil, poate stârni acelaşi extaz contemplativ.

Fotorealismul abstract al acestor imagini încărcate de picturalitate nu vizează claritatea sau omogenitatea obiectului de origine, ci încearcă să-l surprindă în profunzimea sa, străpungându-i forma iniţială, descoperindu-i universul interior.

Artistul este adept al mişcării suBrealiste, care îşi propune să releve realitatea adâncă din spatele imaginilor iniţiale sub care le percepem. În acest sens, ideea în jurul căreia îşi formulează creaţia este aceea că insignifiantul, derizoriul, inutilul nu există, miracolul fiind conţinut de toate aceste obiecte marginalizate. Acea parte a realităţii noastre pe care o producem, dar pe care, în egală măsură, o repudiem sau, în cel mai bun caz, o ignorăm, gunoiul, poate să devină subiect central şi purtător de valoare datorită artei. Recent, Lefčvre şi-a formulat credo-ul estetic într-un text succint dar foarte clar exprimat: „Oamenii vorbesc adesea despre puritatea cerului, frumuseţea norilor, toate acestea însă, pentru mine, nu înseamnă mare lucru atâta timp cât nu reuşesc să descopăr asemenea motive de beatitudine aici, jos, pe pământ. Şi când mă refer la pământ, mă gândesc la cele mai insignifiante elemente ale lumii noastre, precum resturi şi deşeuri. Ceea ce încerc să arăt prin intermediul creaţiei mele este frumuseţea intrinsecă a acestor non obiecte rejectate pe care societatea noastră de consum le ignoră în sistemul ei de valori. În concluzie, aceste deşeuri sunt, pentru mine, figurat vorbind, norii care şi-au ratat decolarea.”

Proiectul iniţiat de François-Pohu Lefčvre acum aproape un deceniu s-a concretizat într-o serie de expoziţii, multe dintre ele concepute la Espace Christiane Peugeot din Paris unde coordonează activitatea artistică a Centrului, dar şi în alte galerii din Italia, Germania, Anglia sau SUA.

Relaţia sa cu subiectele pe care le cercetează vizual este una armonioasă, marcată de un discurs unde rigoarea detaliului foto-realist se îmbină cu prospeţimea privirii şi apetitul mărturisit al artistului pentru arta plastică, el însuşi considerându-se, deloc întâmplător, „photographe-plasticien”. Încrederea nezdruncinată în frumuseţea lumii de aici îl determină să-i rămână fidel, indiferent de avatarurile pe care trebuie să le parcurgă pentru a ne convinge de adevărurile sale. Imaginile propuse poartă semnul acestei încrederi, fiind oarecum contrare spiritului contemporan care este înclinat să evidenţieze mai curând stigmatul decât bucuria. Viziunea sa pozitivă asupra existenţei, conturată stilistic într-o formulă ce aminteşte de Suprarealism, de unde, probabil, descinde şi suBrealismul pe care şi-l asumă, conturează particularitatea acestui demers original. Suntem în faţa unui construct metaforic, problematizant în sens pozitiv, care provoacă publicul la o analiză a contemporaneităţii noastre citadine dintr-o altă perspectivă.

Aceste scurte consideraţii despre fotograful plastician François-Pohu Lefčvre au fost generate de o bună întâlnire pe care am avut-o cu creaţia sa, cu ocazia expoziţiei pe care acesta a realizat-o, în luna martie la Paris, împreună cu Mihai Ţopescu, în spaţiul generos al Fundaţiei Christiane Peugeot. A fost un dialog viu între două formule artistice distincte al căror numitor comun ar putea fi fascinaţia pentru realitate şi transparenţele ei.