Noi, filologii (formula de incipit este, simultan, un omagiu adus subtilităţii taxonomice a lui Nietzsche şi o acceptare stoică a unui destin filologic comun şi precar), ştim prea bine că facem, îndeobşte, fie ceea ce trebuie (şi ce voluptăţi burgheze ascunde imperativul!), fie ceea ce vor alţii (cititorii, editorii, redactorii etc.). Rareori soarta ingrată, mai capricioasă decât orhideea politicii dâmboviţene, ne ia în braţe şi ne lasă să visăm în stilul favorit al fiecăruia.

Neglijenţa fatum-ului (nici Moirele nu mai sunt atât de tinere şi de sprinţare ca pe vremea lui Homer) şi bunăvoinţa colegiului editorial al revistei Ramuri ne-au pus, pe Roxana Ghiţă şi pe mine, în poziţia de invidiat de a propune şi de a scrie o rubrică de cultură pe care, din entuziasm egoist, am decis s-o intitulăm Cum ne place. Nu vă mai spun aici că am flirtat cu ideea de a italiciza numai adverbul relativ, Cum ne place (ceea ce ar fi condus la o pură descripţie circumstanţială), sau numai pronumele personal, Cum ne place (ceea ce ar fi semnalat omogenitatea preocupărilor noastre intelectuale), sau, de ce nu?, doar verbul predicativ, Cum ne place (ceea ce ar fi subliniat contrastul dintre ce iubim şi ce detestăm). Fiindcă toate aceste rafinamente stilistice ar fi deschis porţi rapid psihanalizabile în ceea ce ne priveşte, ne-am asumat plini de curaj propria pudoare şi am lăsat titlul în splendida sa ambiguitate antishakespeareană.

Aceia dintre dumneavoastră care ne-au citit un precedent proiect comun, intitulat Darurile zeiţei Amaterasu (Iaşi: Ed. Institutul European, 2008), îşi mai amintesc că ne autodescriam stilul drept un melanj de afectări universitare şi de vioiciune eseistică, ceea ce ar arglutina, în ochii plastici ai unui artist, figura eminesciană a unui bătrân dascăl cu bumbacul în urechi, care conduce o maşină sport şi se uită la filme de groază. (Totuşi, spre deosebire de Amaterasu, textele de aici vor fi semnate individual). Vă mărturisim, prin urmare, că ne preocupă mai puţin extravaganţele celor două stiluri, cât imperativul categoric al trezirii şi menţinerii atenţiei vii a lectorului avizat. Cu alte cuvinte, nu ceea ce spunem în rândurile care vor alcătui această rubrică va constitui calul nostru de bătaie, ci felul în care vom încerca să ne prezentăm ideile. De aceea nu vă putem ascunde faptul că, în formula Cum ne place, încercăm, pe parcurs, să vă includem în micul nostru menuet estetic şi pe dumneavoastră, cititorii atenţi şi abili.

Bine, bine, dau deja din cap aceia dintre dumneavoastră obişnuiţi cu serbedele promisiuni privind indexările de pensii şi de salarii la început de an, am înţeles ce urmăriţi, însă care va fi, concret, obiectul muncii? Ce anume se va adăposti în pagina din revistă rezervată acestei rubrici? Răbdare, bunii noştri, ajungem imediat şi acolo. Vom scrie, practic, despre orice fenomen intelectual care ne preocupă la data respectivă: o carte, o expoziţie de artă, un film, un spectacol, o figură publică, o idee, un gest. De fiecare dată însă, vom aborda subiectul respectiv în stilul care ne place nouă şi din unghiurile de interpretare pe care le preferăm noi. Veţi fi confruntaţi deci cu o mică dictatură a Autorului, dar, la urma urmelor, nu astfel se comportă mai toţi scriitorii? Mai poate fi acuzat de despotism un despot care-şi asumă, zâmbind, poziţia?

Last but not least, ne-am gândit să oferim, odată cu fiecare articol, şi o contribuţie vizuală, prin fotografii (sperăm, meşteşugit alese) ale Roxanei Ghiţă: un mic moment contemplativ care extinde sau, dimpotrivă, sfidează frontierele limbajului (de la romantism încoace, să fim sinceri, nimeni nu se prea mai simte confortabil între respectivele graniţe). Tensiunea dintre cuvânt şi imagine va constitui, în subtext, o temă constantă a microeseurilor noastre, precum şi cea dintre suporturile tradiţionale şi noile medii care marchează contemporaneitatea noastră post-postmodernă. Ne bucurăm că suportul acestor rânduri nu este numai unul concret, de hârtie, ci şi unul electronic. Fiindcă revista apare, lunar, şi pe Internet, spaţiul care ne place va deveni un teritoriu multiplicabil, cel puţin în teorie, la infinit. Sperăm ca şi plăcerea estetică, a noastră ca interpretanţi ai fenomenelor culturale şi a dumneavoastră, ca interpretanţi ai interpretanţilor, să crească proporţional cu diseminarea virtuală.