Autorul dezvăluie tuturor un personaj care, în copilărie, l-a înspăimântat. Mai târziu, după întâlnirea cu Rigoletto, la Opera Română din Bucureşti, şi-a schimbat viziunea, prin prezenţa bufonului cocoşat care l-a făcut să înţeleagă tragicomicul existenţei umane. Prin tragicul său personaj, Hausvater intuieşte cocoaşa pe care o purtăm fiecare dintre noi, fie că e vizibilă sau camuflată.

Din primul capitol, aflăm că Ludi, personajul titular, eponim, a fost ales pentru o viaţă extraordinară, însă existenţa sa va fi una convulsivă, fiind respins din zona umanului. Rezultat al unei relaţii bizare, Ludi s-a născut „cu o cocoaşă pe stânga, cu capul lipit de umărul drept, cu piciorul stâng mai scurt decât celălalt şi cu un braţ drept care se termina la cot într-o mână cu cinci degete”. Această apariţie hidoasă va fi considerată de către cei din jur o creaţie a diavolului, aidoma lui Quasimodo. Ca într-un adevărat Bildungsroman, ni se prezintă evoluţia sa încă de la naşterea controversată. Asemenea unui personaj de basm popular, surprinde prin metamorfozare: în ciuda aspectului respingător, la numai cinci ani a devenit cel mai bogat copil din oraş, prin spectacolele oferite, arătându-şi latura ludică. Impresiona prin capacităţile vizionare, dar şi prin inteligenţa dovedită la şcoală. În ciuda umilinţelor venite din partea colegilor, specialul Ludi nu riposta. Abandonând studiile, a început o nouă viaţă, ca ucenic al alchimistului oraşului, Ostremund, un adevărat Paracelsus, care avea puteri hipnotice şi credea în transmutarea sufletului de la om la animal şi viceversa.

Personaj tridimensional, ieşit din tipare, surprinzător, Ludi este la nivel simbolic un personaj oximoronic, în sensul că reprezintă factorul dinamic al schimbării şi, deopotrivă, arhetipul răului, autorul folosind tehnica mise en abyme. Introvertit, contemplativ, Ludi va înţelege că supravieţuirea unui om depinde de capacitatea sa de a face faţă durerii, dar şi de a răspunde cu aceeaşi monedă. Pădurea, locul feeric în care îşi găsea refugiul, energia şi vindecarea, devine, deopotrivă, spaţiu al durerii şi al umilinţei, căci aici va fi etichetat ca evreu şi va fi supus circumciziei.

Fiind o îmbinare de grotesc, caricatural, fabulos şi real, eroul lui Hausvater reprezintă şi principiul lumii pe dos, căci, în spatele aspectului respingător, se ascunde un om bun, milostiv, o fiinţă creată de Dumnezeu. Ajuns, la doar 18 ani, al doilea alchimist din oraş, este iniţiat în tainele erotismului, masculinitatea sa devenind atracţia tuturor femeilor. Rutina relaţiilor promiscue a fost însă întreruptă de liliala şi flaubertiana Tilly, prin care a dorit să îşi împlinească visul de iubire, neatins, însă, niciodată.

Elementele fabulosului continuă să ne surprindă, iar acţiunea devine din ce în ce mai fluidă, evenimentele precipitându-se. După moartea prematură a „autorului” său, Ludi a trebuit să îşi scrie propria poveste şi să decidă dacă aparţine divinităţii sau necuratului. Din apărător al oropsiţilor, a ajuns, în urma intervenţiei „brigăzilor negre”, cobaiul unor experimente ştiinţifice, având ca model de cercetare sindromul cocoşatului. Rezultatul a fost dispariţia beteşugurilor fizice şi deopotrivă dezumanizarea, care l-a făcut să accepte un înjositor pact cu diavolul. S-a transformat în călăul zelos al celor pe care, până de curând, îi apărase. La judecata finală, recunoscându-şi faptele, a plătit cu capul, ceea ce va rămâne, totuşi, nesemnificativ, căci „Dumnezeu şi Satana se luaseră la bătaie pentru sufletul lui, dar, într-un final, aveau să piardă amândoi. Sufletul cocoşatului îi aparţinea cocoşatului”.

Ludi e doar cocoşatul vizibil. Toţi ceilalţi ne ascundem într-un fel sau altul, conştient sau nu, cocoaşele. Romanul este o pledoarie pentru autoacceptare şi toleranţă faţă de ceilalţi, o scriere pe deplin realizată, atât ca mesaj, cât şi ca expresie literară.