Sentimentul timpului
de Carmen Teodora Făgeţeanu
Om de litere cu preocupări în numeroase direcţii, publicist asiduu şi polemist redutabil, Laszlo Alexandru este una dintre figurile centrale ale italienisticii din România. De mai bine de trei decenii, desfăşoară o intensă activitate de iniţiere a publicului de la noi în literatura din peninsulă. Este remarcabilă reuşita domniei sale de a face accesibilă românilor de azi lectura lui Dante. În ultimii cinci ani, s-a dedicat unui nou demers temerar: o traducere de mare amploare şi fineţe. Nuvele pentru un an este o colecţie scrisă de Luigi Pirandello, ce alcătuieşte un amplu corpus, bogat în idei tematice, şi reprezintă, fără îndoială, partea esenţială a vastei producţii literare a autorului. Fiecare volum poartă titlul primei nuvele din colecţie. Titlurile nu urmează nicio ordonare tematică sau cronologică, fiind adesea legate de detalii minimale şi aparent marginale ale naraţiunii, dobândind un sens complet doar a posteriori. Printre cele mai cunoscute se află cele din volumul al 9-lea, Donna Mimma, construit din scurte studii psihologice, scrieri de atmosferă, variaţii ale motivelor tipice pirandelliene, asociate prin umorul specific scriitorului sicilian, care amestecă teme dureroase şi angoasante, explorând metamorfozările animei. În centrul ficăreia se află condiţia umană, singurătatea şi tristeţea fără remediu, îndoieli, la care niciodată nu se dă un răspuns univoc. Prima nuvelă, dintre cele treisprezece, Donna Mimma, reliefează contrastul dintre femeia tradiţională, incapabilă să se emancipeze, un produs al mediului din care provine, o matrice într-o lume arhaică, şi cea modernă piemontesa. Donna Mimma este o moaşă, învăluită într-o aură magică, care, în pragul senectuţii, este nevoită să trăiască o amară experienţă. Este forţată de autorităţi să-şi obţină diploma pe care n-a avut-o niciodată, autoritatea, dobândită după reguli nescrise, fiindu-i ameninţată de o tânără şcolită la Palermo. Şi aici, ca şi în alte nuvele, marile centre urbane în care călătoresc personajele, precum Palermo, Roma, Napoli, sunt prezentate ca locuri reci, ostile, în contradicţie cu peisajul rural sicilian, care păstrează o viaţă modestă şi sănătoasă, revendicând virtuţile primitive şi esenţiale. În Haina nouă, o moştenire neaşteptată îi permite unui umil copist, Crispucci, să-şi schimbe haina pe care o purta din vremuri imemorabile şi, odată cu ea, să-şi transforme şi existenţa. Şi aici, călătoria aduce schimbare. Protagonistul părăseşte localitatea ca o persoană principială, cu aceeaşi haină veche, dar simbol al demnităţii, şi se întoarce bogat, corupt, falsificat, cu o haină nouă, simbol al opulenţei degenerate. O nuvelă nostimă, cu urme fine de ironie, este Iedul negru. Protagonista acestei întâmpări este o tânără studentă, Miss Ethel Holloway, fiica unui influent lord din Anglia, care călătoreşte în Italia, la Girgenti, în Sicilia, un loc sălbatic, unde caprele se tolănesc printre minunatele ruine ale cetăţii antice, dorice.Superficialitatea tinerei, îndrăgostită în timpul acestei vizite culturale de un ied mic şi negru, este considerată semn al ignoranţei, atunci când, după unsprezece luni, primeşte, în loc de acelaşi ied jucăuş şi lucios, o capră imensă şi monstruoasă. O nuvelă pe o cu totul altă temă este Rândunelul şi Rândunica. Călătoria capătă aici caracterul unei evadări pentru împlinirea fugace a iubirii. Sătucul de munte şi vila mititică de sus devin atât un topos romantic, un cuib departe de regulile cotidiene, cât şi un spaţiu al fragilităţii. Finalul este deschis şi ambiguu, ca şi în alte nuvele din acest volum, Bancă sub un chiparos bătrân, Atunci când înţelegi, Un cal în lună, Teama de a fi fericit. Ideea morţii şi sentimentul timpului sunt esenţiale pentru viziunea vieţii, care este expusă magistral de Pirandello în nuvelele Rămăşite pământeşti, În vizită la bolnavi, Pensionaţii memoriei şi redată aşijderea graţie traducătorului Laszlo Alexandru, care surprinde armonios toate nuanţele de sens, retorica şi stilul, fiind totalmente fidel intenţiilor comunicative ale naratorului. Atât în Rămăşite pământeşti, cât şi în În vizită la bolnavi, avem un tablou realist, balzacian, între grotesc şi paradoxal. În prima dintre acestea, călătoria înseamnă moarte, dileme, absurd şi ironie. Bătrânul unchi Fifo creează probleme şi comic de situaţie şi după obştescul sfârşit. Nu se poate bucura de înmormântarea fastuoasă pregătită la Roma pentru că trupul său, expediat de la Bergamo, poartă pe etichetă sintagma rămăşite pământeşti, şi nu cuvântul brut, cadavru. Următoarea nuvelă este un bocet cult în care se cristalizează conceptul modern al morţii şi fobiile trezite de aceasta, mai degrabă, decât de compasiunea faţă de cel dispărut. Restiturea integrală a prozei scurte a unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului al XX-lea, prin traducerea a peste 4000 de pagini a Nuvelelor pentru un an, reprezintă un demers ambiţios al lui Laszlo Alexandru, care interpretează fiecare text, nealterând stilul, re-creând aceeaşi operă într-o altă limbă, printr-o simbioză evidentă cu autorul.
|
|