sînt ierni cînd/ peste noapte/
ca aluatul pus la dospit
omătul creşte
se înalţă
dă peste margini
se revarsă peste garduri
sărută acoperişuri
înghite uliţi
dispare mulţimea măruntelor forme
sub albă mantie
planeta-i orbitoare
între pămînturi şi straja hotarelor
nesfărşite poduri de zăpadă
aştern punţi ale fraternităţii
calci peste ostreţe/ şi-alte împrejmuiri
ai doar copacii
vagi repere
treci printre tunele/ lopătate din greu
un labirint printre omături
îţi faci din ele cazemata
din care încerci să-ţi aperi
trecuta ta copilărie
sînt poduri care leagă anotimpuri