În sezonul estival care a trecut, marcat şi de o vară capricioasă, Québecul a fost bulversat de criză. Nu aşa cum s-ar putea crede, una de natură economică, financiară, politică, ori provocată de virusul H1N1 sau de penuria izotopilor. Este vorba despre „criza festivalurilor”, firească, până la un punct, într-un spaţiu al avalanşelor festivaliere de-a dreptul năucitoare. A înşira, fie şi numai evenimentele majore, devine o întreprindere specioasă. Alături de manifestările dedicate modei, designului, jazz-ului, dansului, teatrului, filmului, comunităţilor minoritare etc. etc., scena culturală montrealeză este dominată de „L’International des Feux Loto-Québec”, competiţie de anvergură mondială a artei pirotehnice, „Juste pour Rire”, cel mai important festival de umor din lume, „Osheaga”, sărbatoarea muzicii rock, „Fęte des enfants”, „Montréal en Lumičre”, spectacol de sunet şi lumină cu tematică istorică, şi, în fine, „mărul discordiei, „Les FrancoFolies”, prilej de celebrare a artei francofone.

Organizatorii acestui festival de amploare au anunţat unilateral intenţia de a schimba data desfăşurării lui, provocând, astfel, reacţia „capitalei naţionale”, Quebec City, unde, la concurenţă, se derulează „Festivalul verii”. Spiritele s-au inflamat, iar ziarele au titrat cu litere mari: „La crise des festivales”, „Le Québec est en derute”, „Nouvelle querelle Montréal – Québec”, „C’est le panique…”, reiterând binecunoscuta rivalitate între cele două metropole. Oficiali din ambele tabere s-au antrenat în declaraţii incendiare, punând în balanţă efectele pozitive şi, mai ales, negative ale intempestivei mişcări calendaristice (compromiterea Sărbătorii naţionale a Québecului, imposibilitatea fizică a artiştilor francofoni de a participa la cele două festivaluri, consecinţa fiind prioritatea acordată, la Quebec City, vedetelor internaţionale: Sting, Kiss ori Placido Domingo, vizibilitate mediatică redusă, ecranarea festivalului „Terres en vues”, dedicat promovării culturii populaţiei autohtone). Nu au fost ocolite aspectele financiare, tranzacţiile de culise, interesele private. În acest „vacarm” s-a cerut intervenţia de urgenţă a ministrului federal responsabil cu problemele Québecului, Josée Verner, şi a ministrului, quebechez al Culturii, Christine St-Pierre. Pământ al multiculturalităţii, provincia Québec pare lipsită de cultura colaborării. Soluţiile ce se întrevăd ţin mai mult de retorica politică: suprapunerile ar trebui să fie numite coabitări, iar rivalitatea complementaritate.

Ca în orice conflict, există şi victime colaterale, între care aş fi tentat să includ manifestarea EUROFEST, consacrată României şi culturilor est-europene, dacă lipsa de ecou a serbării, promiţătoare în intenţie, dar destul de anostă ca realizare, nu s-ar datora nivelului de chermeză populară improvizată în zona Carrefour du monde, din splendidul Parc Jean-Drapeau al Montréalului. Mai mult decât muzica şi dansurile tradiţionale, micii, berea şi ciorba de burtă, ne ţine pe loc prezenţa artei culte. Paradoxul este aici solidar cu nepriceperea (la cele mai nepotrivite momente ale zilei au fost programate vernisajele şi recitalurile de muzică şi poezie), dar şi cu viziunea asupra valorii numelor invitate (obscura poetă Maria Calciu).

După ce rumoarea disputei se va fi stins, în pofida oricărei crize, se impune faptul că, în destinul Québecului, ineluctabil definitoriu, stă spiritul Sărbătorii.