| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Constantin M. PopaRevelaţie Am deschis ochii târziu retina înregistrase zadarnic ani în şir imagini fără sens lumini şi umbre filtrate precum în serialele de odinioară nu ştiam cine e alături formele se lichefiau în tipare oculte urcam scări tremurătoare pipăiam vinovat în inconştientă orbire linia fantomatică a orizontului am crezut că sunt altceva desigur în timp ce ascultam perfide voci mincinoase în somnul trist fără vise şi fără să simt dereglarea ceasurilor eram asemeni secretarului Marguerittei Duras (din poemele Norei) dependent de privirea pe sub fusta lumii abia după ce am traversat câmpurile magnetice am înţeles că realităţii trebuie să i te uiţi în decolteu descoperind ţâţele lui Tiresias. Ultimul cuvânt Cohorte de cuvinte îmi cutreieră trupul în fiecare noapte fără să le cunosc alcătuirea simt doar că unele sunt mai viclene altele aspre sau muzicale iar cele mai multe miriapode semantice cu ondulări convulsii retrageri şi înaintări desenate după invizibilul plan al benedictinilor precum un Gulliver neajutorat ajuns în Ţara Lexikon devin prizonierul micilor umbre ligotat în pânzele memoriei dimineaţa caut fără încetare ultimul cuvânt ascuns în câte o carte ori în mintea poeţilor Încercare sortită eşecului îmi spune parşivul recelator Abbone refăcând iar şi iar drumul între refectoriu şi retiradă ultimul cuvânt nu există, vinovatule! |