| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Constantin M. PopaEx-citaţii poetice De câte ori încep un poem dau peste unii şi alţii de la risipitorii clasici până la nestăviliţii debutanţi locuind în metafore ocupând tăcerile imposibile alungând neliniştile nopţii între sânii iubitei sau tresărind la fiecare ţipăt al verbului sinucigaş Cât de mult trebuie să te fi iubit ca să uit că Robert a descoperit mişcarea browniană în timp ce contempla granulele de polen scufundate în apă cât de mult trebuie să te fi iubit ca să-l uit pe veneţianul Tomaso cel cu părul alb care prindea în plasa nevăzută a sunetelor purtătoarele de polen înecate în valurile lagunei cât de aprigă trebuie să fi fost întoarcerea ta ca să uit că sensurile se tulbură când aripile roiesc după un semn Precum vechii aezi îţi zdrobesc între dinţii lirei pulpa fructului oprit precum căutătorul de rodii Paul încerc să-ţi scot sâmburii şi las pe piept să mi se prelingă aromitoare licori în zbucium armonic nimerind inconştient definiţia mixing-ului într-o zonă de vorticitate inelară. Excursie Iedul Jules mascota de la Mont Echo nu suportă singurătatea în fiecare zi îşi urmăreşte umbra printre lanurile de lavandă cu frenezia capetelor pornite în căutarea unicului trup pierdut inconsistenţa răsăritului priviri de vultur cu ochelari şi pasiunea baterii pasului pe loc ce mă cuprinde brusc această vară târzie a simţurilor distilează esenţa răstignirii vibraţii fanate închise în hărţuirea amprentelor sângerânde misterele germinaţiei cuprind plantaţia de lavandula spre ora ofilirii când sărurile memoriei cutreieră lacrimile urmelor tautologice sub banchiza liliachie a cerului iedul Jules îmi linge palmele. Welcome aboard! Sunt Ernst Gilbert Danbom revenit din Suedia cu visul unei luni de miere prelungite dincolo de viclenii şi apăsătoare mustrări sau martorul pierderilor inocente bântuit de cumplite simetrii? Sunt portul neatins de nava frântă ce îşi rememorează tragedia cu fiecare vizitator ajuns în Eaton Centre sau tainicul cântec sans paroles al obiectelor smulse negrelor nisipuri? Sunt începutul lumii când nimeni nu mă grăbeşte spre înţelesul preţioaselor relicve care-au văzut delirul morţii aşa cum zeii se smintesc de plictiseală sau sfârşitul umbrelor rătăcitoare? Mă risipesc în ceaţa clipei cenuşă rece peste praguri amprentă efemeră pe blocul de gheaţă al trecătoarelor ieşiri spre ţărmul de cuvinte. Mă supun îndemnului din zvonul răguşit de clarinet neîncheiat perfid preludiu: Touch the Titanic! |