|
Poezie
de Constantin Oprică
Văpaia
D-rei Mihaela Necula
Dacă n-aş vedea-o acum,
când se ascut stelele,
şi mi-ar povesti-o cineva,
altădată, cu grijă,
Aşa cum ar pune într-un cuib de lumini
inima mea,
cum ar scrie cu ochii pe ziduri
poeme de dragoste,
Aş zice că-i alba văpaie
desprinsă din sufletul Visătorului,
răspunsul omenesc al lui Dumnezeu
la toate întrebările.
Şi nu m-aş feri şi n-aş alunga-o,
să nu mă desfarmec de ea...
Tablou alb-negru
Mamei mele, Antonia
Stă acolo departe,
neclintită şi aspră,
nesfărâmată,
între cele patru zări ale pustiului
stă fără de ea şi ascultă
cum îi albeşte părul.
La marginea tatălui
o nemişcare vie
statuie care plânge pe-ascuns
Sine qua non
Sper să înalţ din ruine
un palat de cleştar,
prin care să mă plimb
pântecos şi bonom.
Veghez adevărul condamnat
la zidire,
înving lăuntrul cu lăuntrul
şi trupul cu trupul,
urc în lumină cu toată puterea
şi sper
|
|
|