Eminescu și realsemitismul
de Constantin Romulus Preda
Vârfu-nalt al piramidei, cum l-a caracterizat Veronica Micle, Eminescu a fost și continuă a fi controversat, asumat de anumite grupări politice sau etnice, etichetat în fel și chip, dar încă nu este studiat plenar, deși toată opera sa a fost publicată, inclusiv publicistica.
Eminescu și evreii a fost și este un subiect de presă cu totul deosebit. În timpul vieții sale, un ziar l-a numit filosemit, iar în zilele noastre s-a scris chiar despre Eminescu-evreul. Cert este că problematica evreiască în opera eminesciană a fost ocolită cu discreție, a fost tratată tangențial sau tendențios. Nu aveam un studiu pertinent despre acest subiect, până la apariția antologiei Eminescu. Chestiunea evreiască, cu o prefață substanțială a celebrului editor D. Vatamaniuc. Am făcut aceste prolegomene pentru a ajunge la vol. Eminescu și realsemitismul (Ed. Sitech, Craiova, 2010), un remarcabil studiu în care Tudor Nedelcea analizează, critic și obiectiv, această delicată și (prea des) ocolită problematică. Tudor Nedelcea folosește, pentru evrei, un termen mai puțin uzitat, realsemitismul, preluat de la savanții H. Tikitin și N. Cajal, termen care exprimă cel mai elocvent specificul evreiesc, căci această etnie cuprinde două grupări: sefarzii (care se consideră evreii autentici, descendenți biblici) și eschenazii (evreii din Galiția, care au coborât în Moldova, nerecunoscuți de ceilalți, fiind considerați kazari).
Până a ajunge la Eminescu, Tudor Nedelcea demonstrează ce este comun între neamul românesc și cel evreiesc (imnul național al Israelului are, în linia melodică, elemente preluate din cântecul popular Cucuruz cu frunza-n sus), ce a făcut Eminescu pentru evrei și ce-au făcut evreii pentru Eminescu, opiniile unor mari personalități ale lumii despre evrei, tratamentul legislativ dur aplicat evreilor din antichitate și până la Eminescu, în plan european, dar și românesc, apelând la o bogată bibliografie.
Eminescu, argumentează Tudor Nedelcea, n-a fost antisemit sau xenofob, el analizează această etnie prin prisma teoriilor sale sociologice și economice de clasă superpusă, în care intrau toți etnicii (deci nu numai evreii), care nu se încadrau într-o activitate productivă sau erau purtătorii unui capital parazitar, și de goluri economice în tânăra economie românească în care exista riscul ca respectivele goluri să fie umplute cu elemente alogene, neproductive.
Câștigându-și independența de stat pe câmpul de luptă, în 1877-1878, România trebuie să realizeze și o independență economică spre a intra cu fruntea sus în concertul țărilor europene; pentru realizarea acestui obiectiv, Eminescu pune accent pe dezvoltarea industriei și agriculturii cu elemente autohtone (inclusiv cu evreii deja stabiliți în țară), cu ajutorul unei legislații românești cu caracter european.
De altfel, concluzia autorului este clară: Când judecăm publicistica eminesciană și, mai ales, studiile și articolele sale despre problematica evreiască trebuie avută în vedere epoca în care a trăit și a scris o epocă românească de tranziție spre un regim liberal autentic, într-o Europă încă neașezată , că, la baza criticii sale, uneori dure, a stat doar criteriul economic și moral și nu cel rasial sau confesional, că excesele de limbaj, chiar unele derapaje, fac parte din arsenalul oricărui pamfletar, care, exagerând, dorește să scoată în evidență un adevăr, o realitate crudă și un potențial pericol economic sau statal. Limbajul său, uneori violent, este, de fapt, un răspuns la repetatele calomnii grosolane din presa europeană, conform cărora românii ar fi organizat pogromuri, calomnii orchestrate agresiv de Alianța Israelită Internațională, ale cărei ingerințe în treburile interne românești erau de natură să izoleze România de țările europene [...]. Ideea călăuzătoare a tuturor articolelor și studiilor sale consacrate chestiunii evreiești constă în faptul că «interesele reciproce sunt armonizabile, dar pentru aceasta se cere bunăvoință și abnegație reciprocă».
Prin acest studiu valoros, Tudor Nedelcea reușește să demonstreze actualitatea și modernitatea ideilor eminesciene, precum și armonizabilitatea intereselor reciproce, model european de conviețuire și conlucrare între grupurile etnice, între majoritari și minoritari, în plină epocă a globalizării.
|
|