te-ai întristat
castor şi pollux vorbesc încurcat
lasă-i să-şi calce jurământul
robi ai orbirii, robi ai trufiei
tu vino să tragem pe nări
praful de aur al lumii moldave
păşeşti sacadat
păpuşa germană în carcere jilave
printre dureri fără număr
pe chipuri schimonosite, bolnave
lacrimile se suie una peste alta
sfidând gravitaţia
ca un cosmic om de zăpadă
tu râzi
şi zâmbetul tău cade în paharul cu linii subţiri
râzi
râzi
ca un refugiat aplecat
peste
gardul postmodern
de sârmă ghimpată....
Apropo, Ioana, mai furi trandafiri?