Anul acesta, editura Humanitas a împlinit 30 de ani de când există. Pe 1 februarie a fost aniversarea, însă momente care vor marca acest număr rotund se vor derula pe întreaga durată a acestui an. În partea a doua a acestui „Focus” special, într-un rezumat alert, voi enumera, de altfel, câteva dintre direcţiile acestui program aniversar. Împreună cu aceste detalii, voi consemna şi o serie de date (impresionante) cu privire la impactul public al produselor culturale care poartă această marcă, atât de preţioasă.

Unul dintre primele semne editoriale ale acestei aniversări instituţionale, venit dinspre editura Humanitas, a fost publicarea unui volum – relativ mic, cochet, şarmant mai ales – semnat de Gabriel Liiceanu. Cartea Povestea insulei Humanitas are o condiţie aparte în rândul produselor culturale ale acestei edituri: ea nu are preţ, inclusiv la propriu, fiind distribuită gratuit (şi în măsura în care stocul o permite) celui sau celei care cumpără oricare altă carte apărută sub sigla acestei edituri. De asemenea, cei care apreciază lectura cărţilor în format electronic o pot găsi (şi descărca, de asemenea gratuit) la următoarea adresă: https://humanitas.ro/downloads . Ceva similar se va întâmpla – să fim încrezători, chiar dacă profilul peisajului public (implicit, a celui cultural) este, de aproape două luni, semnificativ modificat de ravagiile, în cascadă, pe care le provoacă un virus teribil – aproape de jumătatea acestui an când, în condiţii asemănătoare, va apărea – tot în sensul aniversării actuale – un al doilea volum, de data aceasta colectiv, care va include confesiunile a peste 20 de voci: scriitori, arhitecţi, istorici, editori, traducători – cu toţii foarte apropiaţi de proiectul cultural dezvoltat de editura Humanitas. Cartea, coordonată de Ioana Pârvulescu, se numeşte Amintiri de la Humanitas.

„Totul a început cu telefonul unui prieten dintr-o zi mohorâtă de iarnă de la sfârşitul lui ianuarie 1990” – aşa începe Povestea insulei Humanitas. Cel care sună este Andrei Pleşu; cel care răspunde la telefon este Gabriel Liiceanu. Andrei Pleşu era deja, de câteva săptămâni, Ministrul Culturii. La câteva zile, foarte puţine, după acel telefon, Gabriel Liiceanu devenea managerul editurii Humanitas. „Nici el, nici eu nu ştiam atunci că lucrul cel mai frumos care ne lega, relaţia aceea spirituală pecetluită cu sigiliul autorităţii lui Noica, va deveni în curând laitmotivul unei campanii de calomniere care ne va urmări fără încetare. Pentru artizanii ei, prietenia nu fusese niciodată decât o relaţie de cumetrie: mă serveai, te serveam. Noua editură, care se năştea şi-n cazul lui, şi-ntr-al meu dintr-un entuziasm al ctitoririi, avea să fie împroşcată constant de veninul profesioniştilor defăimării. Ulterior, tocmai campania aceasta perfect concentrată, care revenea în spaţiul public cu o regularitate suspectă, desfăşurată la televiziuni, în ziare şi în mediul on-line de aceeaşi echipă instruită în tehnica compromiterii, m-a făcut să cred că, într-o istorie încă neaşezată, ura stârnită printre lichele semnala reuşita. Bătălia care începea atunci se dădea între cei care voiau să batem pasul pe loc într-un trecut inomabil şi cei care ardeau de nerăbdare să găsească remediul pentru minţile noastre avariate vreme de decenii. Iar remediul cel mai la îndemână era cartea necenzurată, singura care te putea face să gândeşti cu propria-ţi minte. Vindecarea noastră ca popor – eram şi eu, şi Andrei convinşi de asta – trecea prin citit”, notează domnul Liiceanu în textul introductiv, „Schimbare de destin”. Şi, în primele capitole ale cărţii rezumă drumul sinuos al primilor ani din viaţa editurii cu brandul de piaţă, cel mai puternic din România post-1989. Confesiunea lui Gabriel Liiceanu – căci această carte, între multele sale virtuţi, o are şi pe aceasta: e o mărturie caldă, vibrantă – marchează, desigur, o serie de repere instituţionale în sensul abordării de tip cronologic, dar pare că privilegiază un fel de a spune povestea editurii Humanitas într-un sens tematic.

Probabil că firul conducător cel mai vizibil al acestei naraţiuni – sunt mai multe asemenea „fire conducătoare” şi de aceea îmi îngădui să fac o ierarhizare implicită – e cel care privilegiază dimensiunea est-etică a acestui proiect cultural distinct şi distins; în alte cuvinte, Humanitas e aşa cum este (în cuvintele lui Lucian Boia pe care Gabriel Liiceanu le plasează ca motto al cărţii sale: „dacă ţara întreagă şi-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o şovăială, am fi avut astăzi o altă Românie”) şi pentru că – sau, în primul rând pentru că – este o instituţie a caracterelor. Gabriel Liiceanu o spune tranşant: „lucrul cel mai frumos pe care mi l-a dăruit Humanitas a fost omul de caracter”.

Sunt, de altfel, în carte mai multe portrete – unele mai ample, altele, în schiţă – care se subsumează, în chip evident (şi empatic), unei logici, să îi spunem, a afinităţilor elective. Trei citate numai despre „fidelităţi şi caractere. Oamenii-carte”. Primul – despre Dan C. Mihăilescu: „cel mai greu lucru din lume e să spui mult prin puţin şi să explici complicatul în chip simplu. Dan nu vorbea niciodată în emisiunea lui mai mult de cinci minute despre un titlu. De fiecare dată, vorbind, atingea temperatura de fierbere a cuvântului. Se apleca asupra cărţii pe care o ţinea în mână cu tandreţea cu care se apleacă un violonist peste vioara lui”. Al doilea – despre Horia-Roman Patapievici: „întruparea acestui spirit rar, unul dintre cele mai frumoase pe care le avem şi care, nu mă îndoiesc, se va dovedi că a marcat decisiv istoria ideilor în cultura română, s-a bucurat de confirmarea excepţionalităţii sale prin prigoană, înjurătură şi ură. Beneficiază şi el de criteriul pervers al omologării reuşitei cu ajutorul negativului. În ţara neaşezată în care trăim, ura provocată în şirul mişeilor a devenit singurul etalon al împlinirii. Iar Horia, din acest punct de vedere, a reuşit din plin”. Al treilea, despre Neagu Djuvara (cu menţiunea suplimentară că lui „Moş Neagu”, aşa cum îi plăcea marelui istoric să fie alintat şi să se alinte, îi este dedicat un întreg capitol din cartea de faţă, „Un zeu revenit din exil”): „puritatea copilărească, dezinvoltura, onestitatea intelectuală desăvârşită, harul povestirii, darul socializării, bunul-simţ ridicat la rangul de înţelepciune, râsul cu poftă, boieria, uitătura francă în faţă, simţul ludic, tinereţea eternă – cum oare s-au putut împleti într-un singur om atâtea calităţi, pentru a produce un exemplar de rasă menit să apară arareori în specia umană?”.

O ultimă idee, în raport direct cu această carte, menită să limpezească eventuale confuzii cu privire la formula „insula Humanitas”. Un pasaj din finalul cărţii, mai exact: „am dorit, din prima clipă, să fac să se ivească dintr-un ocean al mizeriei morale o insulă Humanitas (am numit-o «patria mea cea mică»), în care am invitat să se aşeze acele fiinţe alese încrezătoare în valorile eterne ale omenirii, doritoare să slujească prin excelenţă profesională comunitatea în care trăiau şi dispuse să îşi dea sufletul – ceea ce însemna să şi-l ofere cu tot ce avea mai bun în el – din dorinţa de a împinge România către valorile de civilizaţie ale Europei”.

Există o mapă în care echipa Humanitas a rezumat, într-o statistică impresionantă – există şi un document similar care se poate descărca de pe site-ul editurii – cei 30 de ani ai istoriei acestei edituri. Iată, pe repede înainte, câteva dintre datele & faptele prezentate în acest inventar al binelui (inclusiv al binelui public). În 30 de ani, la Humanitas au fost publicate peste 3.000 de titluri, cu tiraje însumate de peste 30 de milioane de cărţi. De asemenea, primele trei poziţii în ierarhia celor mai vânduţi trei autori Humanitas sunt ocupate, în ordine de: Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara şi Andrei Pleşu. Mircea Cărtărescu este, dintre toţi autorii Humanitas, conform statisticii publice menţionate mai sus, singurul autor Humanitas care a depăşit, în suma tirajelor cărţilor sale, 700.000 de exemplare. Mai precis: 717.000. De ce iubim femeile (cu 209.000), Nostalgia (56.000) şi Frumoasele adormite (55.000) sunt cele mai vândute trei titluri ale lui Mircea Cărtărescu în limba română. Neagu Djuvara, ocupantul poziţiei secunde în ierarhia vânzărilor de carte de la editura Humanitas, are un tiraj total de peste 571.000 de exemplare. Podiumul titlurilor personale ale marelui istoric este configurat după cum urmează: 1. O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri (86.000); 2. O scurtă istorie ilustrată a românilor (61.300); 3. Amintiri din pribegie (50.200). Andrei Pleşu este al treilea cel mai bine vândut autor Humanitas – tirajul total contorizat până în februarie 2020 al cărţilor sale depăşeşte 523.000 de exemplare. Pe primele trei poziţii din portofoliul domnului Pleşu stau, în ordine, următoarele titluri: Despre frumuseţea uitată a vieţii (85.860), Despre îngeri (70.000) şi Parabolele lui Isus (53.500). Alţi 8 autori Humanitas sunt incluşi în această sinteză a celor mai citiţi autori. Nu în ordinea clasamentului, ei sunt: Ana Blandiana (tiraj total: 89.000 de exemplare), Lucian Boia (504.000 de exemplare), Gabriel Liiceanu (521.000), Dan C. Mihăilescu (92.294), Tatiana Niculescu (71.000), Radu Paraschivescu (283.386), Horia-Roman Patapievici (209.861), Ioana Pârvulescu (205.300),

La mulţi ani, Humanitas!