1. Manfred Spitzer este una dintre marile descoperiri ale spaţiului editorial românesc din acest an şi, îndrăznesc mai mult, ale spaţiului public autohton. Acest fapt este cu adevărat un motiv de bucurie robustă. Ce face dl Spitzer este – constant, subtil, pedagogic, foarte convingător – să pună în act pur şi simplu o operă de umanism (şi de umanist autentic).

2. O mărturie personală: am auzit despre Manfred Spitzer cu mai mult de cinci ani în urmă. Am citit, mai precis, câteva articole de şi despre domnia sa pe portalul Deutsche Welle, unul dintre acestea inclusiv în ediţia în limba română a site-ului. Şi anume, un text în care explica faptul că vocabularul de bază al noilor generaţii este dramatic „subţiat” sub presiunea „limbajelor” noilor tehnologii şi că, în sensul cel mai fizic cu putinţă, de la smartphone şi alte gadgeturi din aceeaşi familie, degetele oamenilor (mai ales arătătorul şi degetul cel mare), ale tinerilor cu precădere, au suferit modificări semnificative, într-un interval temporar foarte scurt.

3. Şi, tot în registru confesiv, continuarea: şi mai mare mi-a fost bucuria când am văzut că e invitatul-vedetă al uneia dintre cele mai bune şi mai decente emisiuni care rulează, cu o tradiţie lăudabilă în spate, la televiziunile din România. Cu 2 ani în urmă, la mijloc de mai 2018, Manfred Spitzer a vorbit la „Garantat 100%” a lui Cătălin Ştefănescu. Aproape 50 de minute despre mintea umană şi despre confruntarea teribilă pe care o are de dus aceasta cu „lumea nouă” instituită de noile tehnologii.

4. Dând târcoale anxietăţilor de sezon (un sezon de neuitat, cu un blestemat de virus care adună lumea, care însă o şi sperie şi care ucide zilnic mii de oameni în întreaga lume) şi mai ales micilor anxietăţi care au legătură directă cu predarea unui text către o revistă (bunăoară, acesta de faţă!), am descoperit pe internet înregistrarea emisiunii moderate de Cătălin Ştefănescu în care a fost invitat dl Spitzer. Pun şi aici linkul – cu speranţa că o vor vedea cât mai mulţi oameni şi invitând călduros la aceasta: https://www.youtube.com/watch?v=Vxjm_EFJTqg. Deocamdată, pe YouTube sunt către 100.000 de vizualizări. Cu cât mai multe, cu atât mai bine!

5. În luna februarie a acestui an, Spitzer vine în România. Pentru un pachet de evenimente. Cu două vârfuri: lansarea cărţii sale care se cheamă Demenţa digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii & conferinţa de la Ateneul Român, din seria celor organizate de Humanitas, pe aceeaşi tematică. Prezenţa sa în ţara noastră este tonică şi strălucitoare, iar cartea sa – cu o copertă pentru ediţia românească foarte puternică – are ecouri de public şi de presă dintre cele mai semnificative. În legătură directă cu faptul acestei descinderi în România a lui Manfred Spitzer am făcut afirmaţia de la început – şi anume, că dl Spitzer este una dintre prezenţele culturale foarte pregnante ale primei jumătăţi de an din România.

6. Confesiv din nou: înaintea lansării propriei cărţi (la Librăria Humanitas de la Cişmigiu) şi cu o zi înainte de conferinţa pe care a susţinut-o la Ateneul Român, am avut privilegiul unei „bucăţi” mari din acea după-amiază în care am fost împreună cu Manfred Spitzer. Am făcut împreună un interviu – şi, cel puţin la fel de interesant, a fost mai apoi, după ce am închis dictafonul (în două momente, chiar mai cutremurător decât în intervalul în care eram amândoi angajaţi în dialogul „on the record”). Ceea ce mi-a spus cu acea ocazie Manfred Spitzer – în sumă şi în detaliile conversaţiei noastre prelungite – mi-a întărit semnificativ mefienţa şi enorma suspiciune pe care o aveam deja în faţa noilor tehnologii. Hic sunt dracones! – cum se spune...

7. Frisoane (şi probabil cearcăne ale neliniştii) livrează şi cartea. Demenţa digitală... e tradusă direct din germană (Dana Verescu este merituoasa traducătoare a ediţiei româneşti); în ţara natală prima ediţie a apărut în 2012. Tezele din acest volum – precedat într-un orizont tematic extins de o altă carte, un fel de „soră” mai îndepărtată, dedicată televiziunii şi impactului acesteia asupra minţii umane (Atenţie, ecran! e titlul cărţii) – sunt foarte provocatoare şi discutate în mass-media din toată lumea şi în comunităţile ştiinţifice.

8. Autorul cărţii – în legătură cu care e evidentă simpatia implicită a pasajelor de mai sus şi linia de discurs nu se va schimba până la finalul acestui text – e cu adevărat trendy, şi în sensul unei admiraţii publice, dar, nu de puţine ori, şi în direcţia reacţiilor (unele dintre ele extreme) corozive vis-ŕ-vis de tezele şi de demonstraţiile sale în raport cu mediile digitale ca obiect de reflecţie.

9. Manfred Spitzer, aşadar: german, specialist în neuroştiinţe, una dintre personalităţile publice europene cele mai implicate în dezbaterile despre tehnologie şi educaţie. Cu studii de medicină, psihologie şi filozofie la bază, e acum profesor de psihiatrie la Universitatea din Ulm – acolo unde, din 2004, conduce Centrul pentru neuroştiinţe şi învăţare. E visiting professor la Harvard şi artizanul principal al unei apreciate emisiuni TV, „Minte şi creier” – difuzate pe unul dintre canalele cu acoperire naţională din Germania. De asemenea, desigur: eseist – a publicat numeroase studii care gravitează în jurul uriaşei şi foarte provocatoarei palete tematice pe care au deschis-o, în ultimele decenii, neuroştiinţele.

10. Ceea ce face dl Spitzer în Demenţa digitală e, cu o formulă (una dintre cele posibile, chiar dacă împrumutată dintr-un domeniu mai neobişnuit), o operaţiune de demachiere (uneori, într-un stil tăios, brutal) a lumilor digitale.

11. Într-un sens complementar afirmaţiei anterioare, noile tehnologii sunt, după consideraţiile neurospecialistului german, hâde, tot mai hâde (progresia urâţeniei lor de profunzime e cuplată la progresul tehnologic). Nu în sine, ca obiecte cu o anumită estetică, ci, mai ales, pentru toxicitatea lor, tot mai mare. În lumina a ceea ce Manfred Spirtzer prezintă drept adevăruri mai puţin confortabile despre noile tehnologii, dihăniile care compun, ca obiecte şi ca reţele, noua lume nu sunt instrumente ale libertăţii; ci, dimpotrivă, forme tot mai sofisticate de servitute, „colivii de lux”, închisori tot mai dure pentru creierul uman şi pentru sănătatea acestuia.

12. Creierul uman e (ca) un muşchi. Afirmaţia aceasta – scurtă, care stă pe un adevăr ştiinţific (relativ) recent, un adevăr destul de intuitiv – este esenţială în economia demonstraţiei neurospecialistului german.

13. E o afirmaţie pe care Manfred Spitzer o investeşte cu un rang foarte înalt în ceea ce priveşte „lecţiile” profesiei sale: „lucrul cel mai important pe care l-am învăţat în ultimii 50 de ani despre cum funcţionează creierul este că acesta lucrează ca un muşchi”.

14. Ceea ce revine la a considera, e elementar, că „dacă îl foloseşti, creşte; dacă nu îl foloseşti, se atrofiază. Şi aceasta este cu atât mai adevărat pentru cei tineri. Pentru ca să se dezvolte creierul lor într-un mod normal, el trebuie să fie folosit. Cu cât îţi foloseşti creierul mai mult, cu atât el se dezvoltă mai armonios”.

15. Şi, mai departe, declinarea principiului descris mai sus în raport direct cu proiectul său editorial despre „demenţa digitală”: „Rostul cărţii mele pe această temă – Demenţa digitală – este chiar acesta: să sublinieze că, dacă, de mic copil şi în adolescenţă, îţi antrenezi creierul, creierul tău o să funcţioneze foarte bine. De asemenea, se ştie că succesul şcolar, în copilărie şi în adolescenţă, este principalul factor care te împiedică să capeţi demenţă la vârsta avansată. Oamenii spun că, pentru a evita demenţa, trebuie să mâncăm afine, zmeură, fragi, brocolli, să alergăm. Sigur, e foarte bine dacă facem toate acestea, dar cel mai important, pentru a preveni demenţa, este să ne lucrăm creierul; o educaţie bună în copilărie şi în adolescenţă se opune demenţei, mai eficient decât orice altceva”.

16. „Demenţă” în raport direct cu ideea mediilor digitale nu este o exprimare metaforică. Nu „poezie”, nu „piruete” eseistice graţioase şi fără referinţe concrete face în această carte Manfred Spitzer, ci descriere şi argumentare a unor date ştiinţifice, multe dintre ele cu profil şi, în orice caz, cu numeroase implicaţii propriu-zis medicale. „Demenţă” & „demenţa digitală” trebuie să fie luate, aici, la propriu. Şi anume: ca o boală mentală care înregistrează, de la an la an, tot mai multe cazuri şi despre care dl Spitzer spune că – dacă nu vom face repede ceva, cu eforturi uriaşe – are toate datele de creştere pentru a deveni, pe termen mediu, una dintre marile probleme medicale (încă o dată: la propriu medicale!) ale umanităţii.

17. Important: „Demenţa nu înseamnă doar pierderi de memorie. Iar în cazul demenţei digitale nu e vorba doar de faptul că tinerii (mai ales) par să devină din ce în ce mai uituci […]. E vorba mai degrabă de randament mental, gândire, capacitate critică, de orientare în «hăţişul de informaţii»”.

18. Şi, în legătură cu ce ar fi de făcut, nu mai puţin important, în condiţiile în care problema aceasta gravă e deja aici, printre noi, poate chiar în noi: „un început ar fi ca mai mulţi oameni să conştientizeze problema”. În absenţa momentului de cotitură pe care îl propune faptul de a deveni conştient de prezenţa unei boli cu potenţial distructiv imens, lumea care va veni – şi care va fi, o spune şi Manfred Spitzer, tot mai puţin a noastră şi tot mai mult a copiilor noştri, a celor care vor veni după noi – va aduce, în profunzime, încă un elogiu (dar cât de înfricoşător!) servituţii...