a. Într-o lume a viitorului care nu va repudia gestul – atât de igienic – de a citi, numele şi opera lui George Steiner vor creşte. Iniţial am fost înclinat să notez: vor creşte şi mai mult. Însă, în pline rafale de corectitudine politică aplicată, de cancel culture, de practici woke, nume şi opere precum e cazul cu G. Steiner nu au chiar centralitatea pe care o bine-merită. În unele cazuri, dimpotrivă, invitaţia e la uitare sistematică, dacă nu chiar la dispreţ bine dirijat.

ă. De ce ar fi aşa? Simplu şi direct spus: pentru că George Steiner înţelege adânc şi vede departe. Pentru că opera sa e o mărturie, nu numai pentru Occident, dintre cele mai solide cu privire la ce înseamnă luciditate, expertiză la cel mai înalt nivel, viaţă în adevăr. Şi pentru că – trimit acum la una dintre marile sale opere – George Steiner a fost şi poate să mai fie un maestru pentru multe minţi.

â. Numele şi opera lui George Steiner vor creşte, cum spuneam şi mai sus, şi pentru că – personalitate multilateral omologată şi premiată, cu contribuţii de mare impact şi de incontestabilă originalitate în domenii şi subdomenii numeroase şi diverse – vom avea nevoie de viziunea sa, în pline furtuni ideologice (revoluţia progresist-neomarxistă din mediile culturale occidentale, o revoluţie „în valuri”, sunt exact asemenea furtuni ideologice), ca să ne apărăm mai inteligent şi mai eficient.

b. O viziune care – decenii la rând – „a susţinut canonul artei occidentale şi s-a opus unei serii de mişcări critice, de la Noua Critică a anilor 1950 la poststructuralismul şi deconstrucţia anilor 1960”.

c. Vom avea nevoie – dar ce spun „vom avea”? avem deja nevoie! – de rafinamentul softului mental propus de această mare conştiinţă, de acest (între multe altele şi) cărturar desăvârşit, şi vom avea nevoie chiar şi de umorul său – iată, într-un pasaj dintr-o lucrare cu caracter autobiografic, o notaţie apropo de faptul de a fi cărturar: „Trebuia să ajung profesor şi cărturar desăvârşit. La acest al doilea punct i-am înşelat tatălui meu aşteptările“.

d. Din fericire, avem George Steiner în limba română. Şi anume – nu puţine dintre titlurile (şi la propriu, şi la figurat) monumentalei şi polivalentei sale opere. Unele dintre cărţile sale publicate în limba română au chiar mai multe ediţii – un detaliu, la rândul său, îmbucurător.

e. Cele mai multe titluri sunt publicate la editura Humanitas – aici, de ani buni, există, de altfel, şi o serie de autor „George Steiner”. Care numără până la această dată următoarele titluri: Errata. O autobiografie, Moartea tragediei, Procesul de la San Cristobal, Maeştri şi discipoli, În castelul lui Barbă-Albastră, Gramaticile creaţiei.

f. Cea mai recentă apariţie în această serie de autor – în toamna lui 2021 – e Nostalgia după absolut. Care nostalgie şi cum a devenit ea posibilă (şi, probabil, dominantă de multe decenii bune încoace)? G. Steiner: „Această nostalgie – atât de profundă în majoritatea dintre noi, cred – a fost direct provocată de declinul omului şi al societăţii occidentale, precum şi al străvechii şi grandioasei arhitecturi a certitudinii religioase. Mai mult ca oricând, astăzi... tânjim după mituri, după o explicaţie totală: tânjim după o profeţie garantată”.

g. Înainte de orice, să datăm textele care stau sub titlu de mai sus (deşi – sau, cu atât mai mult cu cât – ele nu sunt, cum se spune, datate). Eseurile din Nostalgia după absolut sunt traduse, în româneşte, după ediţia cărţii originale din 1974. Înainte de a fi carte, aceste texte au fost „personaje” principale la prestigiosul CBS Radio, în cadrul seriei Ideas – din suita nu mai puţin faimoaselor, în epocă e adevărat, conferinţe Massey.

h. De ce această datare? Nu în primul rând dintr-un exces de pedanterie şi cu atât mai puţin pentru a acoperi, cu date seci, o anumită suprafaţă (tipo)grafică. Ci mai ales din admiraţie şi respect pentru o minte extraordinară. Pentru că Steiner – George, nu altul! – vede departe şi, stau mărturie solidă chiar textele care compun această carte, vede foarte limpede.

i. Vede că: „istoricii şi sociologii sunt de acord (...) că a avut loc un declin semnificativ al rolului jucat de sistemele religioase, de biserici, în societatea occidentală”.

î. Mai vede că originile şi cauzele acestui declin – de calitate şi de cantitate, deopotrivă – sunt diverse (şi felurit argumentate). Bunăoară: raţionalismul ştiinţific din Renaştere ar explica o atare stare de fapt(e); sau softul Iluminismului (sceptic, ironic, chiar coroziv faţă de religie); sau acceptarea (şi a consecinţelor, nu numai a formulărilor fondatoare) darwinismului şi a beneficiilor – uneori otrăvite ale – tehnologiilor moderne. „Declinul însuşi nu este contestat de nimeni” – notează şi rosteşte, în 1974, George Steiner.

j. Cel care, de asemenea, şi nu mai puţin important, vede că: „această secare sau veştejire, care a afectat însuşi miezul moral şi intelectual al Occidentului, a lăsat în urmă un gol imens”.

k. Ceea ce se traduce – nu numai în sens funcţional – (şi) prin aceasta: „descompunerea unei doctrine creştine cuprinzătoare a lăsat în dezordine – sau a lăsat fără conţinut – elemente esenţiale ale viziunii noastre despre dreptatea socială, sensul istoriei umane, relaţia dintre minte şi trup sau rolul cunoaşterii în comportamentul nostru moral”.

l. În alte cuvinte, Steiner a văzut nu numai „germenii” unei crize (teribile şi de mare complexitate) pentru umanitate, ci faptul în sine al prezenţei plenare a acestei crize în lume, în Occident cu precădere, dar şi în afara acestuia, prin forţa extraordinară de iradiere şi de contaminare pe care lumea occidentală o deţinea - şi încă o deţine.

m. Vede – e fundamentală această perspectivă pe care marele gânditor (nu doar eseist, nu doar hermeneut, nu doar scriitor, nu doar filozof – toate acestea laolaltă şi, cum se spune, chiar mai mult decât atât!) – şi că: problemele listate mai înainte – dreptatea socială, sensul istoriei umane, relaţia dintre minte şi trup sau rolul cunoaşterii în comportamentul nostru moral – sunt abordate, în maniere specifice şi cu urmări distincte (nu arareori tragice) de „marile anti-teologii sau meta-religii ale secolelor XIX şi XX”. Sau, cu un alt termen puternic (deşi Steiner, precaut, notează că reprezintă, totodată, o „etichetă stângace, dar folositoare”): meta-religii, anti-teologii sau crez(uri)-surogat. Această viziune pe care o are George Steiner nu e mai puţin actuală şi în zilele de acum, la, iată, mai mult de patru decenii şi jumătate distanţă de formularea sa originară.

n. Steiner le spune şi altfel acestor „crezuri-surogat”. Umbrela comună sub care aşază aceste meta-religii/ anti-teolgoii se cheamă, din raţiuni care ţin şi de o utilă simplificare a discursului, mitologie. Termenul trebuie luat nu în sensul secundar şi deraiat, de acum, ci în acela cu care, bunăoară, lucrează un Raoul Girardet (lucrarea sa Mituri şi mitologii politice e, în acest sens, un clasic!): de rezervoare de sens, de „motoare” ale imaginarului.

o. O paranteză: pentru o orientare (tematică) şi mai bună, iată alte două titluri (întâmplător, publicate la aceeaşi editură unde e scoasă şi lucrarea lui G. Steiner) care au multe asemănări de familie cu ceea ce face marele gânditor în Nostalgia după absolut: Lucian Boia – Mitologia ştiinţifică a comunismului şi Eric Voegelin – Religiile politice.

p. În inventarul pe care îl putem face meta-religiilor/ anti-teologiilor lui George Steiner sunt neo-mitologii politice, dar nu numai acestea. Iată despre ce este vorba aici: marxism, psihanaliza de tip freudian, antropologia lui Lévi-Strauss, drogurile psihedelice, ocultismul, zen, ufologia.

q. „Nu am nici dorinţa, nici competenţa de a oferi observaţii tehnice, de exemplu, asupra teoriei marxiste a plusvalorii, asupra modului freudian de a înţelege libidoul sau Se-ul, asupra logisticii complicate a relaţiilor de rudenie şi a structurii lingvistice în antropologia lui Lévi-Strauss”, scrie G. Steiner. Cartea aceasta nu e, aşadar, o analiză „în secţiune” a fiecăreia dintre naraţiunile/ meta-religiilor/ credinţelor-surogat menţionate mai înainte, ci una laterală, care priveşte mai cu seamă aspectul funcţional al acestor discursuri specifice. Nu ce sunt ele, la modul profund, şi nici cum se articulează diversele lor componente e ceea ce îl interesează pe Steiner, ci funcţia pe care o joacă acestea.

r. Ceea ce înseamnă: „Nu sper decât să vă atrag atenţia asupra anumitor trăsături şi gesturi puternice şi recurente care se regăsesc la toate aceste teorii «ştiinţifice». Vreau să sugerez că aceste trăsături reflectă în mod direct condiţiile lăsate în urmă de declinul religiei şi de o adâncă nostalgie după absolut”.

s. Neo-mitologiile teologice au mai multe recurenţe care le scot în evidenţă acest profil şi această ambiţie – de a se substitui religiilor clasice.

ş. Prima: pretenţia totalizantă – „analiza condiţiei umane pe care o oferă – a istoriei noastre, a sensului vieţii mele şi a dumneavoastră, a lucrurilor la care putem spera – este o analiză totală. În acest sens, o mitologie este o imagine completă a omului în lume”.

t. A doua: startul acestor neo-mitologii, precum şi traiectoriile de dezvoltare ale acestora au un pattern anume. Ceea ce înseamnă: debutul survine „ca o revelaţie specifică sau dintr-o intuiţie specifică”; viziunea fondatoare se va declina în „texte canonice”; vor exista, respirând aceste texte canonice, un grup iniţial de discipoli; unii dintre aceştia se vor certa şi vor deveni „eretici”; „ortodocşii” mişcării iniţiale îi vor urî pe „eretici” – unii vor fi chiar prigoniţi (numele de Troţki spune ceva, nu?), pentru că „nu de necredincioşi se tem ei, ci de ereticul din propria lor mişcare”.

ţ. A treia: ţine de softul acestor meta-religii/anti-teologii – „marile mitologii construite în Occident de la începutul secolului al XIX-lea încoace nu sunt doar încercări de a umple golul lăsat de declinul teologiei şi dogmei creştine”.

u. Important: „ele constituie un fel de teologie de substituţie”!

v. Pe de o parte, marxismul, aplicaţiile de sorginte freudiană, viziunea (antropologic) structuralistă asupra lumii şi alte crezuri-surogat „sunt sisteme de credinţe şi de argumente care pot fi virulent antireligioase, care pot postula o lume fără Dumnezeu şi pot nega orice viaţă de apoi, dar structura, aspiraţiile şi pretenţiile lor de la credincioşi sunt, în ceea ce priveşte strategia şi efectele lor, profund religioase”.

w. Pe de altă parte, acestea – marxismul, aplicaţiile de sorginte freudiană, viziunea (antropologic) structuralistă asupra lumii şi alte crezuri-surogat „– sunt, desigur, „negaţi ale religiei tradiţionale (căci fiecare dintre ele ne spune: gata cu dogma, gata cu teologia), ci şi sisteme care lasă să se vadă, în fiecare dintre punctele lor hotărâtoare, semnele unui trecut teologic”.

x. Implicaţiile afirmaţiilor listate sau rezumate mai sus sunt numeroase şi cu, cumulând diferitele tipuri de efecte, un impact istoric colosal – când vorbim despre „religiile politice”, direct criminal, cu crime la scara umanităţii fără precedent în întreaga istorie cunoscută a omenirii.

y. Revenind la titlul acestei mici-mari cărţi: e important, cred, să revizităm etimologia termenului de „nostalgie”. Popular spus – nostalgia ar fi „durerea întoarcerii” – de la celebrul „nostos” (vechi) grecesc.

z. Neo-mitologiile/ anti-teologiile/ crezurile-surogat revin la vechile structuri (adânc religioase), dar nu le mai găsesc la fel; se aşază în ele şi nimic nu mai e ca înainte...