Alfabetul pe care îl propune textul de faţă este unul neobişnuit în raport cu textele alese pentru a compune această rubrică. El nu se referă la o carte, ci la foarte multe – practic, logica uşor ludică a discursului de faţă, fiecărei litere a alfabetului îi corespunde o carte. Împreună, acestea dau o relevantă şi consistentă bibliotecă despre istoria mică şi Istoria Mare a Rusiei moderne şi, mai ales (contextul geopolitic actual însuşi ne reclamă o asemenea abordare!), contemporane. De altfel, între ţările de a căror istorie recentă se ocupă casele editoriale de la noi este foarte probabil că niciuna nu are parte de o atenţie aşa de mare şi de consecvenţă precum este cazul Rusiei în ultimul deceniu, ba chiar în ultimele decenii, am putea spune.

Important: materialul de faţă (care nu poate pretinde o acoperire tematică exhaustivă) este un document publicistic de sinteză – o sinteză realizată din surse deschise. De asemenea, este o invitaţie deschisă şi insistentă de a ajunge la cât mai multe dintre titlurile antologate imediat mai jos. Şi individual, şi, mai ales în sumă (o sumă cât mai mare), cărţile despre care va fi vorba în cele ce urmează sunt repere importante pentru o bună orientare (istorică şi morală, deopotrivă).

a. Benjamin Bidder este publicist german, colaborator la Der Spiegel, corespondent din Rusia al acestei publicaţii vreme de 7 ani şi, inclusiv prin alianţe familiale, rafinat cunoscător şi al perspectivei politice, şi al celei economice, culturale şi sociale, din cea mai întinsă ţară a lumii. E, de asemenea, autor al unei cărţi foarte ingenios construite: Generaţia Putin. Să înţelegem noua Rusie (Editura Humanitas, 2019). E o carte care ne livrează o perspectivă laterală cu privire la curentele de profunzime ale Rusiei de astăzi (cu accent pe generaţia care include pe cei născuţi din 1990 încoace!). Nu vom privi, aşadar, în această carte istoria de azi a Rusiei prin ochii marilor actori (politici, în sens general) ai acesteia, ci prin lentilele unor personaje aşa-zis secundare, la limită, marginale chiar în raport cu ceea ce am putea numi, din raţiuni analitice, dar restrictiv în raport cu bogăţia materiei faptelor, linia întâi a istoriei. Generaţia Putin e, sub raportul narativului istoric, o descriere, nu o judecată.

ă. Aproape un deceniu, Bill Browder a fost dacă nu cel mai important, atunci cu siguranţă unul dintre cei mai importanţi investitori străini din Rusia. Adică: de la finele anilor 1990 şi până în 2005, când viza pentru Rusia i-a fost anulată, în mod brutal, de către autorităţile moscovite ca urmare a campaniei sale împotriva corupţiei şi a devalizărilor pe care le-au practicat oligarhii. El a fost cel mai mare investitor de portofoliu din Rusia – ca director al celui mai proeminent fond de investiţii din acei ani – ceea ce i-a oferit acces rapid, pentru aproape un deceniu cum spuneam, la mulţi dintre cei mai importanţi decidenţi (economici, politici, de intelligence) ai Rusiei anilor 1990-2000. Alertă roşie. Cum am devenit inamicul numărul unu al lui Putin (Editura Humanitas, 2018) e despre istoria recentă a Rusiei şi despre sistemul de putere de acolo, spusă în numele unui tip de cunoaştere rară, a culiselor. Despre această carte – bestseller în multe ţări – regretatul senator conservator american John McCain spunea că e „o lectură obligatorie pentru oricine vrea să înţeleagă cultura corupţiei şi impunităţii în Rusia lui Putin“.

â. Edward Lucas e eseist, istoric, publicist şi expert în probleme de securitate europeană. Şi anume: unul dintre cei mai respectaţi, mai bine informaţi şi mai solicitaţi să comenteze subiecte de stringentă actualitate (geo)politică din Rusia de astăzi. Cartea sa (publicată tot la Editura Humanitas, 2018) care face trimitere directă la Rusia (şi mai ales la jocurile de spionaj şi de propagandă girate şi executate în beneficiul acestei ţări) se cheamă Joc dublu. Spionii, minciunile şi mistificările Rusiei în Occident. Autorul, despre aceasta: „Adunând laolaltă firele trecutului şi prezentului, această carte descrie modul în care vechile tehnici de inducere în eroare şi subversiune ale KGB-ului sunt puse astăzi în slujba unor obiective noi. Liniile frontului erau mult mai clar trasate în zilele Războiului Rece, când ameninţarea consta în triumful comunismului. Autocraţia coruptă care conduce Rusia acum joacă după regulile capitalismului, iar ameninţarea este şi mai corozivă. Însă unele lucruri au rămas la fel. Noii spioni ai Rusiei, la fel ca predecesorii lor sovietici, desfăşoară activităţi de subversiune, manipulare şi penetrare a Occidentului. Şi apără un regim care este tiranic, infracţional şi criminal“.

b. O formulă editorială din acelaşi trunchi tematic, apărută însă cu mai bine de două decenii în urmă (tot la Humanitas) este volumul istoricului Thierry Wolton despre KGB-ul în Franţa. E povestea, copios documentată, a penetrării – la vârf – de către serviciile secrete sovietice a uneia dintre cele mai importante ţări ale Uniunii Europene. O parte dintre firele narative pe care le regăsim în această carte (care ar merita reeditată – a apărut la noi în 1992) ne explică şi mecanisme realiste, şi respingătoare din istoria politică de astăzi.

c. T. Wolton revine la tema istoriei KGB-ului cu o altă lucrare (şi ea ar merita retipărită, a apărut la Humanitas în 2008) despre KGB-ul la putere. Sistemul Putin. E o carte despre începutul ascensiunii la scară mondială a lui Vladimir Putin şi e deja înfricoşător avertismentul pe care îl exprimă marele istoric francez: „Ieri, oamenii KGB-ului luptau în numele unei ideologii în care poate nu mai credeau, dar pe care şi-o însuşiseră. Continuatorii lor se bat pentru conservarea unor privilegii inimaginabile pentru cei mai mulţi dintre noi. Ei deţin în mâinile lor mai multe mijloace decât a avut vreodată Comitetul Securităţii Statului, chiar în momentele cele mai grele ale terorii staliniste. Acum, când puterea îi aparţine în exclusivitate, KGB/ FSB nu mai are de dat socoteală nimănui”.

d. Vin ruşii (tot Humanitas, 2018) sau despre vecinătăţi primejdioase: „spaima de ruşi a înlocuit de mult în mentalul românesc frica de turci sau de tătari. De fiecare dată, năvălirea sau ocupaţia s-a numit protectorat sau alianţă. Doar că, spre deosebire de alţii, ruşii veneau cu gândul de-a rămâne”, notează autorii unui volum care oferă 5 perspective despre un fel de alternativă rusească – însă de neasumat: „societatea închisă, în care statul, iar nu individul, este supremul scop, „democraţia“ dirijată, iliberală, simbioza dintre puterea politică şi religie, post-adevărul, adică minciuna susţinută fără scrupul, militarismul, xenofobia, protecţionismul şi autoritarismul unei puteri stăpâne pe viaţa oamenilor. În încercarea ei, se sprijină pe vocile resentimentului şi urii, pe care le susţine oriunde le găseşte. Cei 5 autori sunt voci distincte şi distinse ale spaţiului public de astăzi de la noi: Marian Voicu, Ioan Stanomir, Valentin Naumescu, Sabina Fati, Vitalie Ciobanu.

e. Marian Voicu descrie pe larg – o face în Matrioşka mincinoşilor. Fake news, manipulare, populism (de asemenea, Humanitas, 2018) – mecanisme ale unor întunecate şi foarte dăunătoare pentru democraţie ofensive foarte bine puse în practică de la Moscova (nu numai de acolo, dar în mod semnificativ de acolo) în cadrul unui lung război de uzură pentru minţile oamenilor. Fake news reprezintă termenul-cheie, o unealtă puternică în mâna celor care râvnesc să slăbească sistemele democratice de tip occidental. „Matrioşka mincinoşilor propune cititorului o interpretare critică a unei epoci tulburi şi îi înlesneşte înţelegerea mecanismelor mediatice şi politice care stăpânesc lumea de astăzi”, notează despre această carte istoricul Oliver Jens Schmitt, el însuşi un rafinat şi critic cunoscător al istoriei Estului (inclusiv al Rusiei).

f. O altă carte este Secolul roşu. De la revoluţia bolşevică la Putin (Editura Corint, 2016). O carte cu doi autori: Vladimir Fédorovski, diplomat rus, a cunoscut sistemul totalitar din interior şi a participat la distrugerea sa; celălalt, Alexandre Adler, intelectual francez, „sedus iniţial de comunism, a sfârşit prin a-şi pierde iluziile din tinereţe”. Revoluţia bolşevică, Războiul Rece, perestroika, venirea la putere şi ascensiunea teribilă a „noului Ţar de la Kremlin” sunt reperele importante ale cărţii şi, totodată, borne semnificative care au marcat istorie modernă şi contemporană.

g. Masha Gessen este jurnalistă şi autoare americană. S-a născut însă în Rusia; în 1981 s-a mutat în SUA împreună cu familia. A revenit la Moscova – pentru o lungă perioadă – în 1991. Scrie atât în rusă, cât şi în engleză: îi vom regăsi semnătura în The New Republic, New Statesman, Granta şi Slate. Masha Gessen este autoarea uneia dintre primele biografii răsunătoare dedicate lui Vladimir Putin: Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Vladimir Putin. Cartea, dură şi foarte bine documentată, a fost prompt tradusă la noi, la editura Pandora M, în 2012.

h. Alain Besançon – în Sfânta Rusie (traducere în limba română la Editura Humanitas, 2013) – ne ofertă elementele principale ale unei matrice din care e compusă, în afara Rusiei, fascinaţia extraordinară pentru această ţară. Şi mai mult decât atât, însă nu mai puţin relevant decât materia fascinaţiei pentru Rusia: „printre rândurile pasionantului excurs în religia, cultura şi politica Rusiei văzute din perspectivă franceză, o analiză lucidă a multor «puncte nevralgice» care-l privesc sau l-au privit în mod direct: impactul pe termen lung al minciunii comuniste, al confuziei dintre limba naturală, limba de lemn şi cele două variante false ale lor, graniţa firavă între aparenţă şi esenţă în procesul de modernizare/ reconstrucţie a spaţiilor fost-comuniste, rolul ortodoxiei şi al Bisericii Ortodoxe în evoluţia mentalităţilor”.

i. „Trei obstacole fundamentale stau în calea înţelegerii fenomenului putinist. Primul ţine de perceperea greşită a postcomunismului rus în termeni de «tranziţie»; ne concentrăm asupra presupusului punct terminus (democraţia liberală), fără să ne întrebăm dacă substratul social permite o astfel de evoluţie. A doua eroare de perspectivă e să credem că fenomenul putinist coincide cronologic cu venirea la putere a lui Putin în 1999-2000 şi că sistemul putinist reprezintă antiteza regimului lui Boris Elţin, când de fapt bazele acestui sistem sunt puse încă din 1992-1993, iar rădăcinile lui sunt cu mult mai vechi. A treia greşeală este să ne imaginăm că acest regim e specific rusesc, în timp ce el s-a născut prin conectarea societăţii postcomuniste arhaice la tendinţe cât se poate de recente şi foarte puţin înţelese, care acţionează în societăţile noastre occidentale postmoderne. Tocmai această originalitate a fenomenului putinist îl face greu de definit.“ Acest argument elaborat îi aparţine lui Françoise Thom. Cea care a scris despre limba de lemn într-o lucrare de referinţă şi cea care ştie, mergând până la fineţe, istoria contemporană a Rusiei. Françoise Thom are în limba română o lucrare fundamentală în acest ultim sens: Putin şi putinismul (Editura Humanitas, 2020), o carte care „decortichează cu bisturiul propaganda puterii ruse şi profilul kaghebist al preşedintelui Putin”.

î. Un exerciţiu de lectură interesant (care se poate face şi într-un sens comparativ; e chiar indicat să se facă!) e lectura unei alte biografii a lui Putin – de data aceasta realizată de un insider. Autorul: Stanislav Belkovski, analist politic rus, purtătorul unei agende „pestriţe”, ca să spunem aşa. Cartea, Putin. Biografia interzisă (titlul e evident „marketat”) – cum notează cei de la Huffington Post: „dezvăluie nu neapărat tot adevărul despre Putin, cât, mai degrabă, despre sistemul creat de acesta, în care informaţiile şi dezinformările se contopesc pe nesimţite, până când graniţele dintre adevăr şi minciună se şterg cu totul. Belkovski e un demn reprezentant al poporului său profund suspicios, în mijlocul căruia abundă teoriile conspiraţiei şi pentru care orice e posibil, oricât de nebunesc ar părea”. Foarte inspirată iniţiativa editurii Corint (aici a apărut în româneşte această biografie, în 2014) de a o oferi publicului de la noi cu o prefaţă – amplă, pline de note ascuţite – semnată de Emil Hurezeanu.

j. Mark Galeotti – istoric britanic, unul dintre cei mai în vogă specialişti ai momentului în istoria modernă şi contemporană a Rusiei, superstarul Conferinţelor Humanitas de anul acesta de la Ateneul Român – are, de asemenea, două cărţi foarte valoroase în limba română. Prima: O scurtă istorie a Rusiei. De la cneazul Rurik la Vladimir Putin (2021). O scurtă istorie în legătură cu care autorul ei menţionează: „Rusia este o ţară fără graniţe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevărată identitate centrală. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad până la Strâmtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska. Dacă ne mai gândim şi că multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populaţia este izolată, toate acestea ne ajută să explicăm de ce menţinerea controlului central a fost o adevărată provocare şi de ce pierderea acestui control asupra ţării i-a obsedat pe conducătorii ei. Am întâlnit odată un ofiţer KGB (în rezervă) care mi-a spus aşa: «Am crezut întotdeauna că e vorba despre totul sau nimic: fie ţinem ţara cu pumn de fier, fie se va destrăma». Presupun că predecesorii lui, de la ofiţerii ţarişti la primii cneji medievali, aveau cam aceleaşi îngrijorări – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicaţiilor moderne, le au cu siguranţă în ziua de azi“.

k. A doua – în 2019 – a stat foarte bine în topul celor de la The Times al celor mai bune cărţi ale anului: Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înţelege Occidentul (şi aceasta, şi cea mai înainte menţionată apărute la Humanitas, 2021). Eseul specialistului în istoria modernă a Rusiei, dar şi în studii de securitate cu privire la această ţară este provocator – atât prin cantitatea imensă de informaţii pe care o topeşte, cât şi prin nota, evident şi elegant, polemică în care curge discursul: „e o carte pentru toţi cei curioşi în legătură cu această figură enigmatică şi dornici să înţeleagă de ce s-au creat atâta vâlvă şi isterie în jurul lui Putin. Analizând o serie de mituri dintre cele mai frecvente şi problematice pe care «toată lumea le ştie» despre Putin, sper să reuşesc să elimin măcar o parte dintre ele”.

l. Un tur de forţă – exemplu, totodată, de discurs istoric bine calibrat – este, în raport cu istoria contemporană a Rusiei (mai ales istorie contemporană) volumul (publicat la Editura Niculescu, 2020) Pe urmele lui Putin. Sufletul unui imperiu în 11 fusuri orare. E o „tăietură” istoriografică incitantă – geografia (atât de diversă şi de provocatoare a) Rusiei este pusă în prim-plan, dar nu pentru a (se) vorbi în mod profund despre aceasta, ci ca „unghi de intrare” în istoria la zi, sub multiple aspecte, a Rusiei. Cartea stă sub un co-autorat: Jeffrey Tayler şi strănepoata lui N. Hruşciov, Nina Hrusciova.

m. Catherine Belton – traducere românească la Editura Litera (2022) – ne dă un solid şi voluminos tom desemnat cea mai bună carte a anului de: The Economist, Financial Times, New Statesman, The Telegraph. E vorba despre Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia şi apoi a atacat Occidentul. Pe scurt: „jurnalista de investigaţii şi fosta corespondentă la Moscova, Catherine Belton, dezvăluie povestea nespusă despre cum Vladimir Putin şi un mic grup de kaghebişti din jurul lui au ajuns la putere şi şi-au jefuit ţara. Săpând până în adâncurile operaţiunilor Kremlinului lui Putin, Belton accesează jucători-cheie din interior pentru a dezvălui cum i-a înlocuit Putin pe afaceriştii independenţi ai epocii Elţîn cu noua generaţie de oligarhi loiali, care în schimb au distrus economia Rusiei şi sistemul său legal şi au extins influenţa Kremlinului în Statele Unite şi în Europa. Rezultatul este o expunere teribilă şi lămuritoare despre revanşa luată de KGB – o poveste care începe în ceaţa prăbuşirii URSS, când reţelele de operativi au putut sifona miliarde de dolari din întreprinderile de stat şi să-şi mute prada în Occident”.

n. Masivă, foarte convingătoare, de neocolit, aş spune, pentru cine vrea să înţeleagă ce e, în profunzime, Rusia ultimelor 2-3 decenii, Iarnă la Kremlin (Polirom, pentru ediţia în limba română, 2020) e una dintre marile cărţi ale unui mare istoric al lumii: Robert Service – membru al Academiei Britanice şi al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei. „După prăbuşirea regimului sovietic în 1991 şi alegerea lui Boris Elţîn ca preşedinte a început vara: Rusia avea o economie de piaţă şi spera să joace în continuare un rol important pe scena lumii. Elţîn i-a cedat însă conducerea prim-ministrului său, Vladimir Putin. Cu el, a venit iarna la Kremlin: Putin a redus libertăţile democratice şi civice, a relaxat controlul asupra serviciilor de securitate şi a permis un cult oficial al superiorităţii sale”. O carte rafinată, despre care, în Times Literary Supplement, se nota, de asemenea, cu înalt rafinament: „Service este un istoric prea bun ca să încerce să reunească acţiunile lui Putin într-o strategie coerentă. El descrie un lider care încearcă să improvizeze răspunsuri la o serie de crize”.

o. În nici un an de la apariţie, volumul în dialog al, probabil, celui mai bun cunoscător al Rusiei pe care îl avem, Armand Goşu, a ajuns la ediţia a doua (aceasta, semnificativ adăugită). Rusia, o ecuaţie complicată (Polirom, pentru ambele ediţii, 2021, 2022). „Aveţi în mâini o carte de istorie prevăzută, explicată şi trăită. După trei decenii de studii postsovietice – cu un strălucit doctorat la Moscova, unde a fost şi corespondentul BBC –, profesorul Armand Goşu ne prezintă «complicata ecuaţie» a Rusiei lui Vladimir Putin până la faza ei paroxistică: agresiunea armată asupra Ucrainei şi urmările sale globale. Analizele incluse în această ediţie adăugită a volumului cuprind fapte, evenimente, doctrine şi trăsături specifice gândirii neoimperiale prin care contestatul lider de la Kremlin încearcă, manu militari, reunificarea spaţiului slav şi reîmpărţirea Europei în sfere de influenţă. De vreme ce România se află în prima linie a acestui joc geo-politic periculos, avem interesul de a ne cunoaşte turbulentul vecin, cu tot cu fantasmele şi ambiţiile sale nemăsurate”, notează în legătură directă cu această carte Teodor Baconschi, el însuşi nu numai diplomat, ci şi un foarte bun cunoscător al istoriei recente şi al „vecinătăţilor problematice” ale României.

p. Anna Politkovskaia, cândva una dintre marile ziariste din Rusia (cândva, pentru că nu mai este în viaţă; ea este una dintre victimele cele mai răsunătoare din timpul regimului politic actual al Rusiei, asasinată la comandă în 2006) are, în limba română, două titluri care merg direct, tranşant, tăios, la miezul istoriei contemporane a Rusiei. Ambele, la editura Meteor Press. Prima: o deconstrucţie fără menajamente a liderului actual de la Kremlin şi a regimului pe care îl întruchipează acesta. Titlul cărţii: Rusia lui Putin (2022).

q. Al doilea volum al Annei Politkovskaia este Doar adevărul (2011). Volumul „conştiinţei morale pierdute a Rusiei”, aşa cum s-a spus despre Politkovskaia, „este o culegere a celor mai bune articole publicate de ea în Novaia gazeta între 1999 şi 2006. Cartea ilustrează spectrul larg al reportajelor sale, dar cuprinde şi articole despre politicieni, oligarhi şi cetăţeni obişnuiţi. O secţiune aparte o constituie interviurile şi întâlnirile cu lideri occidentali, printre care Lionel Jospin, Tony Blair, George W. Bush, sau cu exilaţi ruşi ca Boris Berezovski, Ahmed Zakaev şi Vladimir Bukovski. Câteva dintre scrierile sale non-politice îi dezvăluie personalitatea încântătoare. Doar adevărul s-a dorit a fi un tribut adus integrităţii şi curajului Annei Politkovskaia”.

r. Stéphane Courtois şi Galia Ackerman au coordonat un impresionant volum despre Discursul politic rus de la al Doilea Război Mondial la conflictul ruso-ucrainean. „Propaganda oficială rusă prezintă victoria sovietică în al Doilea Război Mondial ca fiind elementul fondator al identităţii ruse actuale. Această victorie, vie în memoria populară, este folosită de regimul lui Vladimir Putin pentru a-şi justifica acţiunile agresive. Astfel, mitul «Marelui Război pentru Apărarea Patriei», creat pentru a uni toate forţele Rusiei în lupta contra Germaniei naziste şi pentru a şterge amintirea Pactului Ribbentrop-Molotov, dar şi pe aceea a Gulagului, este reînviat pentru a compara anexarea Crimeii cu «a treia luptă de apărare a Sevastopolului» şi pentru a prezenta războiul contra «juntei fasciste» de la Kiev ca pe o reeditare a bătăliei de la Stalingrad”. Cartea este, fireşte, publicată (la editura Polirom, 2017) înainte de ceea ce s-a întâmplat – tragic şi cu consecinţe dramatice care vor reverbera decenii de acum înainte – la începutul acestui an, odată cu invadarea Ucrainei de către trupele ruseşti. Însă e o excelentă „lentilă” prin care poate fi privită – şi, desigur, înţeleasă – actuala tragedie care are loc nu departe de România.

s. Rusia explodează. Planul secret pentru resuscitarea KGB-ului a apărut la noi (la Corint, în foarte buna serie de istorie de la această editură) în 2015. Unul dintre autorii cărţii e Iuri Felştinski. Cel de-al doilea – mult mai cunoscut – e Aleksandr Litvinenko, ultimul mare „evadat” al serviciilor secrete ruseşti, cel care a plătit cu viaţa curajul său de a vorbi deschis despre teroarea istoriei contemporane din Rusia.

ş. „Este mereu important să-l citim pe Garry Kasparov, care ne-a avertizat de pericolele putinismului înaintea multor altora. Este unul dintre acei oameni rari: un democrat rus care se gândeşte realist la ţara sa, dar rămâne plin de speranţă pentru viitor“, scrie marea Anne Applebaum, autoarea celebrei Cortina de Fier, carte pentru care a primit Premiul Pulitzer. Să îl citim pe Kasparov, bunăoară, în Vine iarna! De ce trebuie opriţi Vladimir Putin şi inamicii lumii libere. Cartea – plină de profeţii dintre cele mai înfiorătoare şi deja confirmate – e în limba română la editura Litera (2016).

t. Cum să prinzi un spion rus. Povestea adevărată a unui civil american devenit agent dublu (Editura Polirom, 2016) e un studiu de caz – relatat alert şi captivant – de Naveed Jamali şi Ellis Henican. Primul dintre cei doi e, de altfel, chiar civilul american devenit agent dublu: Naveed Jamali a lucrat peste un deceniu în domeniul managementului tehnologiei informaţiei. După ce a fost agent dublu civil, a devenit ofiţer în rezervă în cadrul marinei militare americane. Ţine frecvent prelegeri despre securitate şi contrainformaţii.

ţ. Michael Tchernoff-Horovitz are, în traducere la Editura Neverland (2022), volumul Ucraina şi Rusia, iubire şi ură. E, între altele, despre: Ortodoxie versus catolicism, influenţa Vienei faţă-n faţă cu cea a Moscovei, colaboraţionism sau rezistenţă, nazism contra comunism, de la visul de libertate al cazacilor la îmbrăţişarea sufocantă a Maicii Rusii, Holodomor şi Holocaust – memoria colectivă ucraineană e puternic fracturată. Diviziunile de azi ale societăţii se hrănesc din valurile de sânge ce despart etnii, regiuni şi religii. Ucraina e o sinteză a tragediilor continentului şi a ororilor secolului al XX-lea.

u. Rusia sub avalanşă (eseuri de Alexandr Soljeniţîn, Editura Huamnitas, 2000) are un evantai tematic care se subsumează marii teme a crizei globale care a cuprins Rusia de după căderea comunismului. E, altfel spus, o carte despre: consecinţele destrămării URSS, primii ani de democraţie, reformele inepte ale guvernanţilor, dezastrul economic al ţării, rolul oligarhiei financiar-industriale, corupţie, relaţiile Rusiei cu Occidentul şi Orientul, bolşevism şi poporul rus, evoluţia caracterului rus de-a lungul istoriei, maladiile naţionalismului, rolul şi poziţia Bisericii Ortodoxe, războiului din Cecenia şi situaţia precară a ruşilor rămaşi în republicile desprinse din Uniunea Sovietică.

v. Martin Sixsmith a studiat limba şi literatura rusă la Oxford, Harvard, Sorbona şi Leningrad. Între 1980 şi 1997 a fost corespondent BBC la Moscova, apoi la Washington, Bruxelles, Geneva; în anii Solidarităţii a transmis de la Varşovia. A relatat importantele evenimente petrecute în Rusia în timpul lui Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn şi a fost un martor direct al loviturii de stat de la Moscova din august 1991 şi al disoluţiei Uniunii Sovietice în lunile care au urmat. Rusia. Un mileniu de istorie (Editura Humanitas, 2016) „este dedicată tocmai acestui aparent paradox: ea retrasează cei o mie de ani de zbuciumată istorie ai Rusiei, evidenţiindu-i pendularea perpetuă între Estul asiatic şi Vestul european, o pendulare care continuă până în zilele noastre. Cronicile primelor veacuri sau mărturiile directe culese în anii din urmă, reflectarea momentelor istorice în marea literatură rusă ori în cuvintele seci ale discursurilor politice zugrăvesc fundalul pe care se proiectează întreaga relatare a autorului – fost corespondent BBC la Moscova – şi fac din cartea sa o istorie vie”.

w. Robert D. Kaplan: „Nicio personalitate nu a influenţat atât de mult istoria europeană în secolul al XXI-lea aşa cum a făcut-o Vladimir Putin. Noul ţar este o biografie fascinantă, detaliată, care explică aproape în manieră shakespeariană resorturile acţiunilor lui Putin”. Aprecierea e făcută în legătură cu excelenta biografie a lui Steven Lee Myers, Noul Ţar. Cartea e tradusă în limba română la Editura Corint (2016).

x. Pentru a pune (şi pentru a lucra cu) o bună perspectivă în legătură cu spaţiul rusesc şi cu lumea care îl populează, nu e de ocolit nici volumul Marchizului de Custine – Scrisori din Rusia (traducere românească, de asemenea, la Editura Humanitas, 1993). Scrise cu 180 de ani în urmă, textele care rotunjesc acest volum „revelează nu pur şi simplu o realitate istorică, trecătoare, ci două tragice şi eterne ipostaze umane: aceea a victimei care îşi adoră călăul, supunându-se de bunăvoie torturii, şi aceea a cârmuitorului torţionar care transformă propria ţară într-un infern arbitrar. Cu privirea atentă la detaliul pitoresc şi cu un farmec literar aparte, de Custine revelează perenitatea unui univers monstruos, faţă de care autoritarismul ţarist şi totalitarismul bolşevic nu au fost decât două măşti aşezate pe acelaşi chip...”

y. „De ce vorbim despre sfânta Rusie şi Rusia eternă, de ce folosim atât de des expresia sufletul rus când analizăm un roman de Tolstoi, o piesă de Cehov sau un balet de Ceaikovski? De ce atribuim acestui suflet calitatea de mistic? Sunt doar nişte formulări, s-ar putea spune, dar asta nu înseamnă că nu au o istorie. Alain Besançon urmăreşte destinul complicat al acestor idei de-a lungul secolelor, încercând «să vorbească în cunoştinţă de cauză» despre un popor şi o cultură adesea judecate în funcţie de clişee sau pasiuni falsificatoare”. Cartea lui Alain Besançon, Sfânta Rusie, un exerciţiu înalt de stil şi de comprehensiune istorică, socială, filozofică – e publicată tot la Humanitas (2013).

z. Nu în ultimul rând: probabil că nu există la noi, în ultimele 2 decenii, niciun alt lider politic modern căruia să îi fie dedicate atât de multe cărţi precum e cazul cu Vladimir Putin. Cam toate biografiile sau cărţile în care personajul Putin şi acţiunile sale publice sunt în prim-plan, toate asemenea volume disponibile în limba română sunt cărţi dure, „pe bune”, cu o notă critică apăsată. Încă una: Putinofobia. Rusia contemporană şi angoasele Occidentului de Giulietto Chiesa. Tot la Editura Corint (2017).