a. Platon (3): adică volumul al treilea din vasta şi atât de profunda – încât nu e exagerat să spunem – miraculoasa operă a lui Platon. Este o carte care marchează jumătatea unui drum, jumătatea unui proiect, la capătul căruia Platon ar fi, pentru prima dată, adus & tradus integral în limba română. Platon – Opera Integrală sau, abreviat, POI e titulatura acestui amplu proiect.

ă. Mai întâi (şi foarte important): POI este un proiect editorial susţinut de Fundaţia „Republica Literelor” şi de editura Humanitas. Finanţatorii actualei traduceri a lui Platon în limba română sunt Oana Ciornei şi Mircea Ţiplea. Iar traducătorul, unic, al operelor marelui gânditor grec este titratul Andrei Cornea.

â. Obligatoriu 6 volume, posibil chiar un al şaptelea, uşor distinct de această serie, care să includă dialogurile şi scrierile apocrife sau considerate apocrife din Platon, la finalul publicării lor vom avea, aşadar, pentru prima dată, integral & unitar, opera celui în legătură cu care Alfred North Whitehead aprecia că „tradiţia filozofică europeană e doar o lungă serie de note de subsol la Platon”.

b. În aprecierea lui Andrei Cornea: „E o operă destul de mare. Nu numai că e un autor care a scris mult, dar e şi unul de la care s-a şi păstrat tot ce a scris; iar aceasta este o excepţie pentru antichitate”.

c. O operă mare, deopotrivă şi măreaţă. Sau, în formularea lui Karl R. Popper: „Platon, în încercarea sa de a interpreta istoria şi viaţa socială a triburilor greceşti, şi îndeosebi a atenienilor, a zugrăvit un tablou filozofic grandios al lumii“.

d. A existat, e adevărat, un vast şantier de traducere dedicat operei lui Platon – nedus însă până la capăt. E vorba despre Platon. Opere (ediţia Constantin Noica-Petru Creţia). 48 de ani au trecut de la apariţia primului volum al acestei serii şi 29 de ani de la apariţia volumului 7 al acelui proiect (care, încă o dată, nu a epuizat creaţia cunoscută & recunoscută a lui Platon!). Platon. Opere sau, în abrevierea larg utilizată, PO & POI!, cele 2 mari proiecte editoriale dedicate lui Platon.

e. Ce lipseşte din PO? Iată, în cuvintele lui Andrei Cornea: „Lipsesc de acolo, de exemplu,Legile　– dialogul final şi foarte lung, cel mai lung al lui Platon.Banchetul　a fost tradus şi publicat într-o nouă traducere de Petru Creţia, dar în volum separat şi cu o altă prezentare decât în acea ediţie. Lipsesc şiScrisorile　– de exemplu, Scrisoarea a VII-a, care e considerată autentică şi foarte importantă, nu se află în acea serie. Şi ele au fost traduse şi publicate de alţi autori, dar în alte forme. Aşadar, nu există o ediţiecompletă, făcută după un plan unitar”.

f. Tot Andrei Cornea, ca răspuns direct la întrebarea „de ce nu îl avem integral pe Platon în româneşte până acum?” (răspunsul e parte dintr-un dialog pe care l-am avut cu domnia sa în urmă cu doi ani): „– Cine spunea «netrebnicia românească»? Am fost netrebnici, ne-am luat cu altele. Ediţia Noica-Creţia de la Editura Enciclopedică s-a oprit la volumul VII. Nu s-a încheiat ceea ce s-ar fi putut încheia în câţiva ani, după decembrie 1989. Petru Creţia a tradus admirabil Banchetul pentru Humanitas, dar în alt format decât cel al ediţiei vechi. Legile nu au fost traduse deloc în ediţia respectivă; există o traducere, veche, a lui E. Bezdechi, la IRI. Scrisorile au fost traduse de Adelina Piatkovski la un moment dat – şi ele într-un alt format”.

g. Şi: „Asta e! Până la urmă, nu s-a închegat o ediţie completă. În plus, e foarte greu să mai găseşti, chiar şi la anticariate, volume din ediţia Noica-Creţia. Mai e ceva: asemenea traduceri, din limbi vechi, cu aparat filologico-filozofic, studii introductive, nu sunt la noi «punctate» academic aproape deloc. Nu avansezi în Universitate graţie lor. Eşti clasificat de-a valma ca simplu traducător, alături de cei care traduc literatură contemporană – ceea ce este foarte contraproductiv. A traduce şi a reflecta asupra lui Platon, Aristotel, stoici, neoplatonicieni etc. nu e, astfel, «productiv» şi de aceea asemenea întreprinderi sunt descurajate. Abia când ieşi la pensie devii liber să le abordezi şi, dacă zeii sunt propice, să perseverezi”.

h. Există 32 de texte despre care se ştie că sunt, cu certitudine, ale lui Platon. Majoritatea se constituie din „dialoguri”.

i. În primul volum din POI au apărut mai mult de o treime dintre cele 32 de texte platoniciene: Apărarea lui Socrate, Criton, Euthyphron, Charmides, Alcibiade I, Ion, Hippias I, Hippias II, Protagoras, Laches, Theages şi Lysis. E drept, acestea sunt dialoguri scurte sau medii ca dimensiuni.

î. În al doilea volum al suitei platonicene avem antologate următoarele piese de colecţie: Euthydemos, Cratylos, Menexenos, Gorgias, Menon, Phaidon, Banchetul.

j. În volumul cu numărul patru vom regăsi următoarele opere: Phaidros, Theaitetos, Parmenide, Sofistul, Politicul. În Platon 5 din POI: Philebos, Timaios, Critias şi Scrisoarea a VII-a. Ultimul volum va cuprinde Legile şi Epinomis.

k. Iniţial, volumul trei ar fi trebuit să fie dedicat exclusiv marelui dialog Republica. În urma unui reglaj fix, la acesta s-a adăugat şi un dialog de mici dimensiuni, care e adânc înrudit cu Republica – este vorba despre Cleitophon.

l. Republica nu e un elogiu adus ideii republicane sau republicii în calitatea acesteia de formulă de guvernare. E forma cea mai cunoscută sub care a ajuns, prin mijlocirea limbii latine (Respublica), una dintre cele mai influente cărţi ale omenirii.

m. În greceşte, adică în original, acest dialog se cheamă Politheia. Termenul înseamnă, în fond: constituţia, sistem social, sistem politic. În limba germană, opţiunea de traducere pentru această carte este Statul.

n. Republica este o carte fundamentală pentru civilizaţia occidentală. În cuvintele traducătorului: „De acolo pornesc numeroase fire care vor duce la o mulţime de teorii mai vechi sau mai noi; unele, chiar foarte noi – începând cu fascismul, cu comunismul, cu diverse sisteme educaţionale, cu problema egalităţii între sexe, între femei şi bărbaţi, cu problema creării unei meritocraţii şi aşa mai departe. Toate aceste probleme care se află în centrul gândirii occidentale de sute de ani – şi care sunt foarte activate în epoca modernă – îşi găsesc acolo originea şi chiar anumite soluţii”.

o. Tot Andrei Cornea menţionează că acest amplu şi atât de influent dialog ne oferă „un model raţional pentru suflet, pentru stat, pentru educaţie, pentru ştiinţă”. E o carte care trebuie gândită şi preluată „holistic” – bunăoară, dimpreună cu altele în care, din alte unghiuri, e forjată teoria formelor sau ideea formelor transcendente.

p. E o legătură foarte puternică cu teoria formelor: „până la urmă, cetatea bună pe care o propune Platon este aceea pe care o construiesc filosofii, care au acces la forme şi, în ultimă instanţă, ca formă supremă, la forma Binelui. Fără aceasta, în construcţia lui Platon, nu poţi avea o societate cu adevărat bună”.

q. Republica e scrisă în jurul anului 375 î.Hr. Are zece părţi, aşa cum ştim astăzi; aceasta, pentru că în zece părţi ne-a parvenit, de la editorii săi timpurii, manuscrisul acestei masive cărţi. Iniţial, se pare că împărţirea acestui dialog se făcuse în şase „cărţi”. Tematic, există o acceptare largă, sunt cinci mari calupuri.

r. . În Cleitophon, micul dialog care deschide volumul 3 din POI, Socrate este învinuit de un discipol infidel că, deşi ştie să întrebe, să demonteze teoriile altora, să creeze premisele unei discuţii despre dreptate, despre virtute, nu oferă şi răspunsuri. „Nu are soluţii”, am spune astăzi. Sau „nu e constructiv”.

ş. Cleitophon „încălzeşte” la foc mic marile teme care vor domina Republica. Le desface, le etalează, le lasă, am spune într-un limbaj filozofic modern, în deschisul lor.

t. Republica trece de logica „dialogurilor aporetice”; este, probabil mai mult decât oricare alt text al lui Platon, şi un dialog unde există răspunsuri de mare complexitate.

ţ. Într-atât de puternice ecouri a avut, în timp, Republica, încât Julia Annas (autoarea unuia dintre cele mai influente comentarii la această carte) a afirmat în registru maximal: „Platon a fost văzut ca un revoluţionar, un conservator, un fascist, un comunist, un înverşunat reformator practic şi un visător fără efect. Unele dintre aceste interpretări sunt mai fanteziste decât altele, dar toate au o anumită bază în text”.

u. Statul, cum spuneam, este un alt titlu adecvat pentru acest dialog. Statul ideal – cel condus de filosofi (afirmaţia aceasta trebuie luată cu tot cu contextul ei!) – are, conform teoriei pe care o dezvoltă Platon în Republica, patru forme de devianţe majore. Pe acestea: timocraţia, oligarhia, democraţia şi tirania.

w .Platon „nu iubea prea mult democraţia – aşa cum nici alţii, Tucidide sau Aristotel de pildă, nu au iubit-o. Însă trebuie neapărat spus că este vorba de democraţia directă, aşa cum se practica ea la Atena – era o democraţia care, foarte adesea, îşi încălca propriile reguli şi principii. Dacă e să fim cinstiţi, cred că Platon nu ar fi iubit prea mult nici democraţia noastră”, afirmă Andrei Cornea, într-o conversaţie pe care am avut-o împreună în toamna anului trecut, în marginea Republicii.

x. „Republica” e, încă o dată, un mare document de reflecţie – politică, politologică în mod evident, dar mult mai mult decât atât. Există o linie de inspiraţie care merge de la această carte până la fascism şi există o alta care vorbeşte, cu argumente puternice, despre cum acest dialog – prima mare utopie (sau distopie) şi cea mai influentă în timp – alimentează „narativul” comunist. Dincolo de acestea două, sunt multe elemente de inspiraţie în Republica şi pentru democraţia liberală.

y. Însă, din nou în cuvintele lui Andrei Cornea, „dacă luăm în considerare fie şi numai celebra alegorie (sau mit) a Peşterii din Cartea a VII-a, cred că am putea spune fără greşeală că, alături de capitolul II al Cărţii Facerii din Biblie, aflăm aici cea mai profundă şi mai neliniştitoare prezentare rezumativă a condiţiei umane în genere scrise vreodată”.

z. „Mitul peşterii” e, fără îndoială, marea poveste din Republica. E o parabolă despre dez-legare, despre răsturnarea minţii. De altfel, lectura întregii opere a lui Platon e, într-un fel adânc, despre „ieşirea din peşteră”, despre ascuţirea minţii. Iar ceea ce se întâmplă sub ochii noştri – traducerea integrală şi unitară sub bagheta lui Andrei Cornea a operei lui Platon – reprezintă una dintre marile veşti bune ale culturii române.