| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Cristian Liviu BuradaDespre poet şi poeme Motto: Am închis în sfere de ger Câteva cuvinte ca pe un dar... Nimic nou în toate câte le spui Câte le-ai povestit păreau cunoscute Dar nerostite aşa cum le rosteai tu Numindu-le poeme Cei mai muli şi-au dat seama că de fapt Şi ei ştiau toate lucrurile astea Doar că le-a fost imposibil să le spună Pentru că fiind foarte ocupaţi Cu treburi mult mai importante N-au mai avut timp pentru aşa ceva Şi în plus li s-au părut atât de banale Toate rostirile astea Încât s-au jenat să le mai spună şi altora Acum îţi întorci ruşinat faţa înlăuntrul tău În fântâna din care toţi s-au îndestulat cu apă proaspătă Iar acum vor să o astupe definitiv Pentru că au treburi cu mult mai importante de făcut. De o parte şi de cealaltă a cântecului pentru sora mea Mili Niciodată n-ai vorbit nimic despre plecare. Am rămas singur aici între colinele astea tremurânde Deşi tu îmi spuneai că vom fi mereu amândoi Eu mai pot vorbi doar cu chipurile tale Începând cu cele din copilărie Ca nişte broderii mătăsoase uitate demult prin aer Şi aduse în preajma mea de câte o pală de vânt Acum toate cuvintele nerostite au rămas între noi Asemeni frunzelor viitoarelor primăveri Mustind de întrebări Cărora doar tu le vei mai şti numărul Ca să te pot revedea a trebuit să primesc dezlegare De la instanţe grijuliu inventate de umbre tăcute A trebuit să jur că la revederea noastră eu nu voi întreba nimic Dar mai ales că nu-mi va scăpa nicio lacrimă Ba chiar era necesar să mimez un soi de bucurie ingenuă Pentru că tu... nu mai erai aceeaşi. Tu deveniseşi într-adevăr altcineva Doar vocea ta îmi era cumva cunoscută Dar am simţit ca pe o flacără diamantină în ochii tăi Bucuria de a mă revedea Izbucnită din durerea ta imposibil de ascuns Un urlet de animal încolţit de miliarde de suliţe bine ascuţite Îmi cotropise tot trupul devenit brusc o biată cavernă Schingiuită de propriile-i ecouri Mi-ai cerut să-ţi cânt un cântec de demult din copilărie Amândoi ne străduiam să mimăm firescul Tu nu îmi spuneai nimic despre plecare Deşi în cântec chiar despre asta era vorba Amândoi de o parte şi de cealaltă a cântecului. Amforă care să-i semene Aceleaşi privelişti îmbâcsite de priviri le ţinem încă în noi Ferecate viclean cu lacăte ruginite De teamă că am putea împărţi fie şi la doi Mirările toate revărsate-n ispite Ne cutreieră abrupt benzi rulante cu sentimente uzate Nimic nu ni se mai poate întâmpla semnificativ Busolă nu mai există vreun nord să ne-arate Continentele sufletelor le-am scufundat demult fără vreun motiv Ca să mai pot respira măcar până la primul răsărit cunoscut Din lut proaspăt am vrut să plămădesc o amforă care să-i semene Dar fiindcă fără să ne iubim prea mult timp a trecut Amfora s-ar topi cât ai da cremene. Năframă de toamnă O toamnă mai frumoasă şi lungă ca aceasta N-am mai văzut trecând cu mult în iarnă Când geruri trebuiau să ne pleznească Merii năuci cu flori se pregătesc să cearnă Gutuii cei târzii livizi îmi par de-a dreptul Ciulinii-n mov dau încă să respire În cuib de berze stă înfipt stiletul Trecutei veri cu arşiţe trase-n fire Niciun cocor nu cred că a mai vrut să plece Chiar vinul fierbe încă-n butoaie de aramă Şi rănile-n apusuri au început să sece Căci nopţilor buimace din nou le sunt năframă. N-aş fi aflat Zilele-acestea toate ca nişte coli de scris Cum veşnic călătoare-s tot vin şi iarăşi trec Spre alte zări probabil deşi nu s-ar fi zis Că visurilor noastre le sunt demult edec De azi... de ieri... de cine ştie când Lumina-n palimpsest se scurge ca o ceară Acum noi plămădim o literă un rând Mâine cu totul alţii vor fi templului scară Ce-ar mai putea conta când toate-şi vin spre sine Secundele-şi duc suflul într-o cadenţă rară Vezi...dacă tu n-ai fi strigat la mine N-aş fi aflat că toamnă e afară. Despre ceva anume care-mi scapă Aproape ca pe o mirare dincolo de închipuire Amintirea unui gând foarte de demult Pe care-l credeam transformat Într-un fel de poem Despre ceea ce mereu Am avut senzaţia că-mi scapă Deşi îmi părea aşa de cunoscut Niciodată n-am putut să reţin Acel ceva anume Acel regret de déjŕ vu Eu cel aproape bucuros de propriile-mi tristeţi Aş fi putut scrie poeme reuşite despre zile şi nopţi Despre anotimpuri Mai ales despre veri infernale secetoase turbate Stând doar cu ochii aţintiţi pe fereastră Şi privind la celălalt de fapt tot la mine De dincolo de altă fereastră Privind la mine cel nepriceput cel orb Cu toate laşităţile înflorite Precum bubele pe trupul lui Iov Ceva anume care iată Şi de data asta mi-a scăpat parcă printre degete Printre simţuri îmi tot scapă mereu acel ceva Cu neputinţă să-l rostesc De aici încolo poate să urmeze aproape orice Vârtejuri în rotiri sincopate Iedere prelungi de emoţii ieşite din pardoseala Pe care întins credeam că stau Cuprinzându-mi infinitezimalul trup Aducând mai mult a semn de întrebare Chihlimbar Cu ani în urmă poemele mele se prelingeau încet încet Pe fruntea ta pe buze pe sâni apoi şi mai jos Pe pântecul ca o câmpie însetată Apoi şi mai jos şi mai jos şi mai jos Până ce te traversau ca un fulger aşa-mi spuneai Ca un fulger mă traversează poemele tale şi mă pătrund Şi mă înfioară poemele tale aşa îmi spuneai. Te înfiorai încă de la primele silabe Alteori strigai în gura mare Că doar câteva cuvinte din poemele mele sunt suficiente Să te ude din creştet până-n tălpi Erai udă toată din numai câteva cuvinte Adeseori chiar de la primele silabe rostite Sau doar inventate de mine pentru poeme De cele mai multe ori nici nu mai apucam Să le imaginez să le rostesc să le scriu Tu simţeai că ele există cumva şi te biciuiau Precum în vechime ploile de vară plezneau aprig Câmpia plină cu bulgări uscaţi de secete Desigur foarte multe cuvinte au rămas aşa Nerostite şi nescrise Din ele s-ar fi născut cele mai bune poeme Iar tu te-ai fi înfiorat şi mai abitir Chiar şi la nerostirea lor îmi spuneai. Numai că între timp liniile fierbinţi Ce separau trupurile noastre nu mai există Poemele scrise sau nescrise rostite sau nerostite S-au depus ca un calcar fosforescent pe oasele noastre Cuvintele toate se văd acum foarte clar în noi Precum resturile de animale şi alge preistorice Într-un străvechi chihlimbar. |