Carnet plastic — Bogdan Hojbotã - o confirmare aºteptatã

Mi-a fãcut întotdeauna plãcere sã cred cã un artist ajunge sã expunã la Muzeu într-un apogeu al  carierei sale. Evident, cel puþin  la noi lucrurile nu stau  întotdeauna aºa, muzeele, mai ales cele de provincie, promovând adesea ierarhii locale fãrã nici o legãturã cu recunoaºterea mãcar naþionalã, cãci de cea internaþionalã nici nu poate fi vorba. Cu vremea, asemenea manifestãri au cam devenit regulã ºi în aceste condiþii este greu de impus o scarã, fie ºi aproximativã, a valorilor artistice naþionale.

Spre bucuria noastrã însã, existã ºi excepþii, iar expoziþia sculptorului Bogdan Hojbotã, deschisã la Muzeul de Artã din Craiova, este una dintre ele. Ea încununeazã  o activitate de aproape trei decenii recunoscutã prin participãri importante la expoziþii de grup, din þarã ºi  strãinãtate, prin expoziþii personale în centre culturale de marcã precum Galeria Simeza, Centrul Latino-American  (Bucureºti) sau Centrul European de Culturã, Köln (Germania) etc. ºi nu în ultimul rând printr-o serie de premii cu  greutate precum Premiul Ion Andreescu ºi Premiul U.A.P.R.  De aceea, încã de la început, am afirmat cã invitaþia  fãcutã artistului, la sfârºitul anului trecut, de a deschide o expoziþie la Muzeul de Artã din Craiova, a fost onorantã ºi onoratã în ambele sensuri.

Încã de la debut, petrecut la începutul anilor ’80, artistul ºi-a fixat în linii mari parcursul ºi iatã cã în tot acest rãstimp a reuºit sã-ºi urmãreascã în mod consecvent proiectul.

Metalist convins, Bogdan Hojbotã îºi construieºte opera  în zona sculpturii nonfigurative cãutând cu distincþie dinamicã inepuizabilã acest tip de forme. În general este greu de susþinut un asemenea demers pe perioade lungi de timp, cãci eludarea epicului chiar prin diversificarea materialelor (bronz, aluminiu, inox) duce la o anumitã stereotipie nereuºind sã  contureze un univers plastic credibil dacã nu are imprimatã acea energie interioarã care sã o impunã.

Sculptorul face parte din acea categorie de  artiºti care nu îºi concep lucrãrile în mod premeditat. Ele capãtã contur sub impulsul momentului ºi chiar dacã se materializeazã, în mod firesc, la început,  în schiþe, ulterior turnate în metal, reuºesc sã pãstreze prospeþimea impulsului iniþial, conturându-se  astfel într-o oglindire fidelã a firii sale  neliniºtite.

Fãrã artificii regizate, artistul exprimã sincer, plin de naturaleþe, o stare generalã pe care o traverseazã în acel moment ritmurile vieþii sale interioare sau exterioare.

Este adevãrat cã în sculpturã, mai mult decât în oricare altã formã de expresie vizualã. existã inerent ºi o premeditare, dacã ar fi sã luãm în considerare strict, fie mãcar ºi partea tehnicã de elaborare îndelungatã pe care o presupune procesul de transpunere  a unui proiect într-un material definitiv. Aici se simte însã inteligenþa plasticã a sculptorului de a stãpâni formele ºi de a le imprima acestora impresia de spontaneitate ºi prospeþime.

S-a afirmat, cu îndreptãþire, de cãtre critica de specialitate cã, în ansamblu, creaþia sa ar fi de sorginte muzicalã. Este o calitate rarã pe care nu ºtiu dacã artistul ºi-o provoacã în mod conºtient, mai curând înclin sã cred cã ea izvorãºte în mod natural din armonia sa interioarã.

Plasate în zona unui romantism abstract în opoziþie  cu pragmatismul emoþional al vremurilor noastre, paleta de trãiri ºi de senzaþii redate prin mesajul „vocii“ sale se cristalizeazã într-o atmosferã dominant liricã, plinã  însã de o energicã poftã de viaþã.

Semnele subtile în care îºi construieºte universul capãtã parcursul unui spectacol, fãrã limite schematice, fãrã încadrãri stereotipe în forme ancorate într-o actualitate  ºi care totuºi reuºesc sã pãstreze reperele istorice ale  sculpturii abstracte.

Nici un „personaj“ al sãu nu stagneazã. Stãrile ºi contururile fixe sunt de domeniul trecutului. Fiecare lucrare în sine poartã o spovedanie individualã, de naturã dramaticã (Dantescã, Conflict, Vibraþie etc.) sau ludicã (Siluetã, Cuplu, Tors, Emily etc.) care se dezvoltã rapid pe suprafaþa aceleiaºi lucrãri dar ºi secvenþial, de la o piesã la alta, fãrã elemente de prisos.

Consistenþa, precum ºi sensul acestora în afarã de cel al  energiei degajate, este rezolvatã prin detalii care, pe suprafeþe mici, dinamizeazã ºi concentreazã atenþia. Pasiunea ºi convingerea în justeþea propriului masaj se fac simþite tocmai  prin potenþarea alternanþei dintre întreg ºi amãnuntul revelator.

În esenþã, amprenta universului sãu sculptural ar fi economia de mijloace artistice, sobrietatea vizualului, opþiunea pentru forme care nu opteazã în mod ostentativ pentru elementul dramatic, lãsând privitorului bucuria de a-l descoperi, furnizând doar indicii sumare despre  obiectul-personaj ºi „conflictul“ care i-a generat apariþia.

Suntem la nivelul unui minimalism nu atât formal, cât mai curând al unei gândiri ce încearcã sã împace expresia unei largi arii de trãiri afective a creatorului cu foamea intelectualã a spectatorului aflat în aºteptarea deznodãmântului.

Identitatea artistului este astfel pe deplin conturatã într-un discurs ce penduleazã firesc între tensiunea spiritualã ºi aceea a unui hedonism deconectat  empatizând cu fiecare personaj din vasta sa galerie de forme.

Trebuie obligatoriu subliniat  nivelul profesional ce dubleazã exemplar din punct de vedere tehnic gândirea sa plasticã.

Nu mi-am dorit ca acest scurt profil sã fie încãrcat subiectiv de experienþa unui trecut comun sau de apartenenþa oricum relativã la o generaþie. Încercând sã trec senin peste toate însã, nu pot sã nu remarc cu o rezervatã obiectivitate cã în ceea ce mã priveºte expoziþia deschisã de Bogdan Hojbotã la Muzeul de Artã Craiova mi-a confirmat pe deplin aºteptãrile.