| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Dan DănilăZORI încremenit în tristeţea unei dimineţi aproape simetrice, după care legi se conduce drumul ei nu mai contează prietenul meu plecat nu poate asista la acest ritual al împăcării cu pala de aer rece pătrunsă în inimă. galopul presimţirilor cenuşii peste sângele aproape gratuit al resemnărilor, filmul ars de o lentilă încinsă râsul irosit se răzbună, limba martiră preferă rugul decât izgonirea din rai. prietenul meu e tot mai departe, aşa cum am hotărât mai demult obligaţi de absurdul istoriei seninul dimineţii e încă impur, perfecţiunea devine o simplă recreaţie a nervilor. pare o ultimă înscenare din seria mai lungă cu care am fost atât de răsfăţaţi graţia singură nu reuşeşte să distragă atenţia de la stângăciile inerente unui sfârşit. printre falduri iese pe scenă un surogat dramatic al realităţii mascate. STRĂINĂTATE sub aceste cupole am îmbătrânit, sub cerul liber am ars tinereţea nici loc fără mistuiri, nici umbră nevinovată. ce caut în altă limbă, cum se aude tăcerea străinului? am uitat prea multe cuvinte pentru altele noi, greu de folosit regretând elocinţa altor vârste mi-e milă uneori de toate corzile nevindecate din gât dar ajunge să cobori într-o piaţă şi babilonul reînvie, eşti prins în vacarmul care te va trăda implacabil ca o femeie scoasă din lumea ei strâmtă pentru o ladă de zestre plină de molii. străzile înguste ca nişte dialecte rare prin care te-ai putea întoarce acasă. pe corso mulţi au tălmaci şi hamali care le poartă bagajele de cuvinte înspre mereu alte locuinţe lumea ca un hotel îmbâcsit din care te bucuri când pleci să fi rămas în oraşul din altă lume acum, în casa cu tei la poartă şi odăi cu oglinzi aşteptând să bată pendula care ordona zilele, bucuriile de copil dinaintea crăciunului sub ferestrele deschise, viaţa ca o aşteptare a unei irepetabile minuni. LINIŞTE am aflat tăcerile chiar diferă de la om la om, înspre infinit precum nişte amprente aeriene imaculează mereu altfel drumeagul unui sunet între scăriţa şi labirintul din tâmple şi apoi mai departe spre libertatea muzicii printre ecouri şi amintirile lor o femeie ca o vioară fără arcuş tace lucind încordată, uşoară şi goală lângă tăcerile altei femei mai adevărate absorbită lent de efurile tăiate demult în lemnul de rezonanţă între mine şi ea, o linişte ca un turn de gheaţă ce nu se topeşte prea repede e nevoie de aburii unor cuvinte prea bine alese de intonaţii greu de redat dar se spune că totul va fi şi mai greu de explicat că turnurile de gheaţă vor deveni normalitatea cotidiană perspectiva reinventată spre un presupus apogeu luminos prin care ne vom pregăti de moartea sunetelor STELE ori de câte ori le priveşti ele îţi povestesc mereu altceva, fiecare zi e un alt fel de amnezie fiindcă timpul care trece prin noi ca un anotimp încă nenumit lasă urme stranii, de crom: peste trasee terminate în galaxii de pori sensibili la prima lumină toată bruma nevindecatelor cicatrici oglinzile nu mai sunt nici ele ce au fost altădată îl recunoşti tot mai greu pe străinul din faţă ca pe un uitat actor al ratării, ridurile par îngroşate grotesc zâmbetul forţat uneori simţi acut depărtarea propriului trup rănit, discret tatuat definitiv scăpat de pe orbită pe care s-a semnat fără voia ta (pe când dormeai fără griji) cu un fel de sulf transparent un grafoman aproape orb pieptul tău, palimpsest încercat, ciornă a zeilor care inventează cuvintele CĂLĂUZĂ poţi lua oricând sufletul la subraţ să îl faci ghem şi să intri în peşteri cu ochi de femeie, tauri ciudaţi şi oase de urs dar nu o să îţi aminteşti nimic din tot filmul acela în viaţa următoare ai un fir dar ţi se topeşte între degete ai o hartă provizorie ca oraşul înaintea cutremurului sau ca un proiect de călătorie înspre petele acelea albe pe care ai vrea să le colorezi ai un vis obsedant cu o rusalcă dansând deasupra smârcurilor chemându-te un foc rece al rătăcirii rămâne singura călăuză fitilul fuzibil al goanei după aur sau alte materii de spirit legumind smoala de torţă, lumina arsă pe retină PERECHE îngerul meu păzitor e tot copilandru pe când eu încărunţesc şi mă cocoşez, am ochelari tot mai tari de la an la an, uit uneori numele amantelor sau ale străzilor importante el mă priveşte de sus şi surâde ironic, adică, rău am ajuns. probabil aşteaptă să scape odată de mine nu ştiu cum să-l lămuresc că suntem un cuplu etern, că numai pe mine mă are odată rămas singur nu ar mai fi nici el bun de nimic, ar dormi trist la o răscruce aşteptând sufletul geamăn cu care să păcălească vămile nevăzute, ar plânge după mine ca după un mort pe care doar el l-a cunoscut în viaţă ce să-i las moştenire, bietul de mine, care nici pe mine nu mă mai am... ZBOR albatros aburind retina unui matroz pe care îl aşteaptă prima lui furtună, scamă de văzduh oferită altui tărâm fără mal de odihnă, nici măcar estuar tu nu te-ai dezbrăcat niciodată de aer sărat, niciodată prin patria somnului poate mut sau poate doar la o atingere ştii să plângi ca un recviem neterminat pasăre fără cuib, acoladă înspre zenit în care încape un poem al dezicerilor sau o tălmăcire a luptelor cu absenţa gata cu tot romantismul şi revoluţiile care îşi devorează copiii, numai guano aminteşte despre fregatele zburătoare, numai umbrele moarte peste valuri prea înalte pentru un popas de voiaj, prea orgolioase de propria spumă... EXOD pelin, verde tulburat al setei de spaţiu vis răstălmăcit din plutirea de absint dansul albinei împrejurul singurătăţii când atins de uitarea fără de rădăcini când prezent în fiecare fibră din trup luntre care poartă sub bolţile junglei păcatul verdelui, păcatul zbuciumării cuvânt aproape interzis pentru o vină greu de crezut sub cenuşa minciunii, fermentul tău peste o vinovată uitare de zeu răstignit pe cea mai înaltă vină nu ucide călăuza unică, singurul temei de întoarcere spre tumultul altei vârste nu călca lavele de altare stinse demult ajunse dune, nisip afânat de clepsidră au trecut eoni în spirale prin nerăbdare de atunci chiar stelele fixe s-au mişcat cu o şchioapă, spre nordul cuvintelor, de atunci plâng neîncetat aceste statui de robia prometeului veşnic vinovate. |