Părintele stavrofor Nicolae Jinga aminteşte despre momentele importante ale evoluţiei destinului său literar în Precizări la cartea de poeme intitulată Aisberg. Astfel, suntem puşi în temă cu unele moravuri ale scriitorilor importanţi din literatura noastră, pe care, pe atunci, tânărul poet Jinga i-a întâlnit şi la al căror ajutor s-a aşteptat (atât în preajma debutului publicistic, cât şi editorial). Cel care l-a sprijinit a fost Mircea Ciobanu. Pentru volumul de debut, Gest în afara cetăţii, din care antologhează peste patruzeci de poeme, Nicolae Jinga menţine opinia lui Al. Paleologu, exprimată în referatul-sinteză, din 28.III.1973: Volumul acesta se remarcă prin expresia originală şi directă a sentimentului fundamental de existenţă şi iubire, resimţit ca fiind solidar în mod esenţial cu elementele ce constituie civilizaţia. Şi, într-adevăr, Nicolae Jinga, în faţa succedării continue a generaţiilor, exclamă: Ce-i lumea asta dacă nu fântâna/ în care se îneacă ochiul meu? (Prag), iar iubirea nu o poate trăi pe deplin, din cauza geloziei care-l stăpâneşte când ochiul care/ îţi muşcă umerii subţiri,/ presară-n cale-ţi trandafiri/ înstrăinări şi întunecare (Sentiment). De la arderea din jur, a licuricilor sub coasă, poetul se alege, în pragul aducerii ofrandei pe-altarul vrerii de mai bine (Ofrandă), cu un buchet de negri (de la fum, n.m.) trandafiri. Cu o asemenea imagine suprarealistă şi de o termie estivală se deschide, în mod paradoxal, volumul... Aisberg, a cărui tehnică se bazează pe contraste: între frunze şi vierme, / cuvântul anunţă abisuri (Între frunză şi vierme), la izvoarele acestui cântec am stat/ cu harfa plânsă (Bob de orez), dacă atâtea palide/ oarbe răsfrângeri de viaţă m-ating/ fără-ndoială exist (Existenţă) etc. După cum se poate observa, de la primul volum la cel actual, există o schimbare, de la atitudinea de a cunoaşte spaţiul vizibil şi de a se comunica pe sine: poetul transmite scrisori sau iese la câmp, pentru a întreţine hora strămoşească, alături de fiii satului, se ajunge la tendinţa de a explora universul minimizat al naturii, descoperindu-ni-se O dimensiune a frigului: se produc leziuni în cristalele astrului meu/ nebuloasă feerică unde se macină gândul/ firul de praf. Situat la confluenţa mediilor parnasiene şi ermetice ale poeziei barbiene, Nicolae Jinga deţine propriul Timbru, al cărui motiv, somnul, devine singura modalitate de recuperare a paradisului irosit în timpuri biblice, de către cuplul primordial, Adam şi Eva: un timp, un anotimp n-o să mai vezi/ tezaurele iernii, miratele zăpezi,/ dar poţi să le invoci, de vrei, în somn. Zburătorul, unul dintre cele patru mituri fundamentale (alături de cel mioritic, al jertfei creatoare şi al etnogenezei româneşti), parvine aceluia al lui Icar: Ia aminte şi scrie:/ părţile stinghere ale corpului / sunt puncte de sprijin pentru cele perechi,/ dar aceasta nu se poate gusta, vedea, auzi, / pipăi, mirosi./ Despre aceasta se poate vorbi./ Nu da vina pe nimeni./ Taci şi aşteaptă şi scrie (Icar). Aisbergul este o metaforă pentru partea vizibilă a unui obiect masiv, precum un gheţar, care pluteşte în apă, având o parte vădită deasupra şi o parte mare ascunsă sub suprafaţa apei. În contextul acestui volum de lirică (extrem de atractiv şi care oglindeşte o viaţă întreagă de trudă asupra potrivirii cuvintelor), titlul Aisberg ar putea simboliza profunzimea emoţiilor ascunse, lupta interioară sau tensiunile nepătrunse ale fiinţei umane. Aisbergul poate fi considerat o metaforă pentru aspectele adânci şi complexe, care sunt adesea tainice sau neexplicate în aparenţă, aşa cum este partea masivă a unui gheţar care stagnează sub apă.