Plăcerea de a redescoperi apusul vremurilor
de Dan Ionescu
Ion
R. Popa
are vocaţia trilogiei. El leagă romanele între ele printr-un fir narativ care
nu pierde tumultul specific anterior. În plus, protagoniştii, uneori aceiaşi,
exercită o optică justă, menită să păstreze echilibrul confruntărilor. Acţiunea e destul de senină, adică faptele
bune ies la suprafaţă, şi nu rezultă în mod special din veninul indivizilor.
Astfel,
profesor Vasile Călugăru, personaj benign, îşi continuă, în vremuri actuale,
acţiunile-i specifice, de menţinere a tinerilor aproape de şcoală, alături de
şcoala vieţii. La Crângaşi, satul său natal, Vasile Călugăru se mai ocupă de
agricultură, mai mult pentru a inaugura o atitudine în armonie cu tradiţia şi
pentru a onora memoria părinţilor, care poate nu au prevăzut că în vreun timp,
oamenii pot fugi, fără oprelişti interioare, departe de casa părintească.
Profesorul
Vasile Călugăru, unul dintre protagoniştii precedentei cărţi, Îngerii de la
casa morarului, apare şi aici, tot cu aceeaşi atitudine tolerantă faţă de
alţii, dar nu şi faţă de el. Îşi reproşează, într-o discuţie, plecarea din sat.
Crede că după el s-au luat şi alţii. Astăzi, consecinţele sunt mai evidente în
urma exodului la oraş, întrucât numai bătrânii au rămas să descurce iţele
agriculturii, şi de unde energie? I se răspunde că totuşi a revenit la vatră,
cu multe cunoştinţe, aşa ar trebui să procedeze şi ceilalţi. Ce ar fi învăţat,
din viaţă ori din şcoală, dacă ar fi rămas acasă? Acesta este un punct de
vedere interesant.
Perioada
anilor cincizeci, de feroce deposedare a oamenilor de pământuri şi de viziune,
devine tot mai interesantă, deşi despre ea s-a scris enorm, mai ales după
optzeci şi nouă, pe măsură ce o lăsăm în urmă, din considerentul plauzibil că
despre ea totuşi nu s-a spus pe deplin adevărul şi în diverse zone s-au
petrecut năpaste ai căror supravieţuitori mai au câte ceva de zis. Teohar
Mihadaş ori Virgil Ierunca angajau în pagini realităţi ale închisorilor
comuniste, de un epicureism macabru al terorii, Ion R. Popa, mărturii de un
absurd comic şi adiacente celulelor, mai precis, din beciurile caselor, unde se
mai făceau anchete, sau din camera de arest, a postului comunal de miliţie:
Vică (sanitarul, n.n.) a început să blesteme ziua în care s-a născut şi
haidamacul s-a oprit.
Ce-ai zis, mă?
Fie blestemată ziua în care m-am născut! Mai bine să fi murit atunci
Zău, mă? Tu blestemi ziua de douăzeci şi trei august în care glorioasa armată
sovietică ne-a eliberat de sub jugul fascist?
Nu, în niciun caz. Mă refer la ziua naşterii mele şi e vorba de alt an, o mie
nouă sute trei, nu al eliberării
, insista Pârvănescu, având impresia că nu i
se reţinuse data naşterii.
Ce vorbeşti, mă? Anul acesta ştii ce înseamnă în istoria omenirii? E anul când
s-a născut partidul lui Lenin şi Stalin...
Alternanţa
prezent viitor are ca suport curiozitatea de a se vedea până la urmă ce a mai
rămas din contorsiunile vremurilor. Dar şi actualitatea ce mai oferă? Cele mai
multe dintre pământuri, pentru care, în comunism, ţăranii erau în stare să
moară, sunt vândute celor câţiva îmbogăţiţi sau străinilor, nu pe cine ştie ce
bani, sume uneori echivalente achitării unor impozite şi datorii mai vechi.
Personajele
cărţii nu sunt ţărani sadea. Ei au atitudine politică şi genă de haiduci. În
satul Crângaşi încă mai circulă amintiri despre Dae Firoiu, haiduc superior
care sprijină pe învăţătorul Vasile Crângaşu.
Fiecare
capitol reia o scenă generică, din istoria lumii. Capitoliul, de exemplu, a
fost salvat de un stol de gâşte. Portiţe de ieşire există în mediul social
politic inventat de Ion R. Popa. Doi tineri, învăţătorul Cosma Udrescu şi Tudor
Viaşu, care fuseseră în fruntea răzvrătiţilor, după ce descoperiseră
şiretlicul prin care sătenii ar fi urmat să semneze înfiinţarea geaceului
Timpuri Noi din satul Crângaşi, sunt salvaţi, în timp ce încearcă să fugă în
Serbia, de nişte gâşte care atrag pe urmăritori, activişti de partid şi
soldaţi, prin larma produsă, într-un loc diferit faţă de cel al fugarilor. În
circuitul de salvare se află şi câinele Ursu. În acele vremuri, mai aproape îţi
era un câine, ca un om. Tinerii scapă, fac avere în străinătate şi vor reveni
în ţară, după Revoluţie, cu ajutoare.
Sunt
în romanul În umbra oţetarului, valorificate mai multe legende. Una este
încă vie şi se speră să redevină ce a fost, legenda Craiovei Maxima.
Impresia jocului ei unic străbate străzile şi uliţele. Nici nu-i nevoie să se
precizeze numele echipei. Spunându-se că a făcut lucruri ce nu se înfăptuiseră
înaintea ei, eliminând o echipă cu nume din Germania, ne dăm seama imediat
despre perioadă, anul 1982, şi despre echipă.
Autorul
a avut prilejul unor călătorii intercontinentale şi a rămas, din ele, cu
fermitatea că, pentru comunicare, e bine ca oamenii să păstreze din evenimente,
partea, adică impresia de armonie şi de similară omenie, care i-a legat întâi,
cu prilejul cunoştinţei. Conexiunea la viaţa de astăzi (caracterizată de o
feroce dinamică) devine o predilecţie de manieră.
Titlurile
romanelor lui Ion R. Popa conţin un indiciu spaţial: Întâlnirea de la casa
morarului, Îngerii de la casa morarului. De data aceasta, acţiunea pare a
se derula fie într-o zonă în care cresc arbuşti denumiţi astfel: oţetarii
ocupă suprafeţe tot mai întinse şi se dezvoltă în dauna pomilor roditori şi a
plantelor folositoare, pe care le sufocă, fără ca el să aducă vreun folos
important (în afară de a fi util la tăbăcirea pieilor, n.n.), fie într-o zonă
de asprime în convieţuire, când în chin, ca Iisus pe cruce, pretinzând apă,
primeşti oţet, ca bătaia de joc să continue dacă se poate, şi dincolo de
moarte.
Tehnica
de construcţie a romanului este bazată pe relatări din mai multe guri. Nu e
gram de greşeală şi pagina e rafinată. Sunt în total cincisprezece povestiri: Sanitarul,
Harta comandantului, Pregătiri mari, Care pe care?, Familia blestemată, Brigada
de control, Două familii şi o enigmă, Oameni şi
oameni, Tentativă de
sinucidere, Corbu şi Cerceluş, Corbu şi Florina, Corbea şi Roibu, Maidanezii,
Iarnă grea, necazuri mari, Fugarii.
Cu acest nou roman, Ion R. Popa îşi rafinează arta
de a povesti.
|
|