Prefaţat de Crişu Dascălu, volumul Anghel Dumbrăveanu. Scrieri, I. Publicistica literară (Editura David Press Print, Timişoara, 2023) de Bogdan Mihai Dascălu face parte dintr-un proiect de anvergură iniţiat de Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara, proiect care a debutat în anul 2021. Ediţia critică urmăreşte să reunească textele publicate de Dumbrăveanu în diverse publicaţii literare timişorene, precum Scrisul bănăţean, Orizont, Meridianul Timişoara şi Rostirea românească. Multe dintre aceste texte fie nu au fost incluse în volumele anterioare ale autorului, fie au apărut într-o formă diferită în cărţile editate, după cum ne pune la curent Bogdan Mihai Dascălu, în Notă asupra ediţiei. Proiectul editorial prevede publicarea mai multor volume, care vor include, pe lângă publicistica literară, şi Însemnări de călătorie, Traduceri şi Versuri. Această ediţie critică reprezintă o contribuţie semnificativă la consolidarea moştenirii literare a lui Anghel Dumbrăveanu şi la promovarea patrimoniului literar bănăţean.

Etapele prevăzute în procesul de valorificare a operei poetului Anghel Dumbrăveanu sunt detaliate de autorul acestei ediţii, Bogdan Mihai Dascălu: recuperarea textelor prin identificare, reproducere şi transcriere, alcătuirea aparatului critic, ce constă în note şi comentarii, redactarea studiului introductiv şi întocmirea tabelului cronologic.

Textele sunt transcrise cu atenţie, având în vedere caracteristicile stilistice, lexicale, morfologice şi sintactice ale operei lui Dumbrăveanu, însă sunt adaptate la normele ortografice şi de punctuaţie actuale. Acest proces asigură o prezentare fidelă a viziunii autorului, în timp ce facilitează accesibilitatea şi înţelegerea textelor de către cititorii contemporani. Astfel, ediţia pune în valoare creaţia literară a lui Anghel Dumbrăveanu.

Unul dintre motivele invocate de Bogdan Mihai Dascălu pentru a-şi justifica demersul editorial este reprezentat de vasta producţie literară a lui Anghel Dumbrăveanu: „22 de volume de versuri în limba română, 14 volume de versuri traduse în alte limbi, 4 romane şi 1 volum de memorii. În total, 42 de volume, apărute de-a lungul a şase decenii de activitate literară”. Dascălu subliniază că aceste lucrări sunt încă disponibile într-un număr semnificativ în biblioteci publice şi private, la prieteni, cunoscuţi şi cititori obişnuiţi. Astfel, el îşi îndreaptă atenţia către aspectele mai puţin vizibile ale operei lui Dumbrăveanu, care au rămas în paginile din ce în ce mai îngălbenite ale publicaţiilor literare. Această abordare evidenţiază dorinţa sa de a aduce la lumină contribuţiile mai puţin cunoscute ale autorului, completând astfel imaginea literară a acestuia. Însuşi Crişu Dascălu notează în Prefaţă: „Anghel Dumbrăveanu a făcut parte din generaţia ‘60, cea care a schimbat faţa literaturii noastre după eclipsa anilor ‘50, conectând-o, pe de o parte, la marea tradiţie interbelică şi, pe de alta, la comandamentele unei contemporaneităţi seducătoare. El a îndeplinit aici rolul unui deschizător de drum. Un vector prielnic l-a constituit atunci colecţia „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură, inaugurată de Nichita Stănescu în 1960. Poetul nostru l-a urmat, un an mai târziu, cu Fluviile visează oceanul”.

Alt motiv semnificativ pentru studiul lui Bogdan Mihai Dascălu este reprezentat de colaborarea constantă a lui Anghel Dumbrăveanu cu diverse publicaţii literare. Această colaborare este importantă în contextul în care multe dintre poeziile sale de început nu au fost reluate în volumele publicate ulterior, ceea ce indică o conştientizare, din partea autorului, a precarităţii acestor lucrări. Totuşi, aceste texte iniţiale pot suscita interes în rândul celor care se preocupă de relaţia dintre literatură şi ideologie. Dascălu subliniază astfel relevanţa acestor poezii în cadrul discuţiilor critice contemporane, evidenţiind rolul lor în conturarea unei perspective mai largi asupra operei lui Dumbrăveanu şi a contextului literar şi social în care a activat. Această abordare contribuie la o înţelegere mai profundă a influenţelor ideologice asupra creaţiei literare a poetului: „Textele publicate în Scrisul bănăţean poartă aceeaşi pecete a imperativului ideologic.

Compromisul cu imperativele politice este atenuat şi, uneori, chiar contracarat de formularea unor justificate exigenţe artistice. Ca şi alţi confraţi de condei, Anghel Dumbrăveanu îşi pune cerinţele literar-estetice la adăpostul unor mentori recunoscuţi politic, sovietici dacă se poate, cum este Mihail Isacovschi (Un îndreptar preţios, 1953)”. Maturizarea biologică a fost acompaniată de o evoluţie artistică; în cronici, tonul devine mai echilibrat, iar opiniile mai bine fundamentate – semne ale unei auto-responsabilizări benefice. Acesta este al treilea argument ce susţine angajamentul lui Bogdan Mihai Dascălu de a ilustra opera acestuia. Anghel Dumbrăveanu îşi arată interesul nediferenţiat, dar concretizat în moduri variate, atât pentru nume consacrate, precum Lucian Blaga, în studiul Coordonatele dragostei în poezia lui Lucian Blaga (1968), care se distinge prin seriozitate, documentare riguroasă şi originalitate, cât şi pentru tineri autori care abia începeau să îşi facă loc în peisajul literar, cum sunt Ion Cădăreanu şi Dumitru Vorindan în studiul Doi poeţi tineri (1968), chiar dacă, pentru aceştia din urmă, recunoaşterea a rămas evazivă.

În gândirea artistică şi în atitudinea faţă de artă, Anghel Dumbrăveanu – observă Bogdan Mihai Dascălu – a înregistrat, în aceşti ani, un evident progres, manifestându-se o detaşare de orice imperativ politic, chiar dacă unele dintre scrierile sale erau încă subordonate unor „articole de serviciu”. Rarele sale confesiuni sau declaraţii, deşi puţine, constituie mărturii ale adeziunilor şi preferinţelor sale literare. Într-o anchetă din 1965, în care întrebările se refereau la modul în care era perceput Tudor Arghezi, Dumbrăveanu răspunde: „Sunt răscolit şi astăzi de neliniştea filozofică din Psalmii arghezieni, de marile întrebări ale existenţei”. Aceste cuvinte evidenţiază impactul profund pe care poezia argheziană îl avea asupra sa, alături de influenţe provenite din universul lui Bacovia, Rimbaud şi Valéry.

Trei ani mai târziu, în contextul unui climat de destindere ideologică, Dumbrăveanu îşi enumeră poeţii preferaţi fără nicio reticenţă, un gest deosebit având în vedere vremurile anterioare. În acea enumerare, el îi menţionează pe T. S. Eliot, Ezra Pound, Lucian Blaga, Rainer Maria Rilke, George Bacovia, Arthur Rimbaud şi Paul Valéry. Această deschidere faţă de autori consideraţi, la vremea respectivă, controversaţi semnalează o evoluţie notabilă a gândirii sale critice şi o dorinţă de a se alinia la curentele literare universale, departe de constrângerile impuse de contextul politic. Astfel, Dumbrăveanu îşi revendică locul în peisajul literar, conturându-se ca o voce autentică şi liberă, în ciuda presiunilor care l-au marcat de-a lungul carierei, iar scopurile ediţiei, enunţate de Bogdan Mihai Dascălu („Am pornit la alcătuirea acestei ediţii cu mai multe speranţe: cu aceea de a schimba sintagma poetul Anghel Dumbrăveanu cu sintagma scriitorul Anghel Dumbrăveanu, apoi cu aceea de oferi o imagine totalizantă a operei sale”), au fost îndeplinite.

Volumul denotă o iniţiativă de recuperare şi organizare a unor texte ce au rămas răspândite în diverse publicaţii, cu menirea de a le oferi o coerenţă istorică şi literară, invitând astfel la o relectură critică şi o reevaluare a operei lui Anghel Dumbrăveanu.