cum îmi imaginez că se naşte şi încetează vibraţia
§
inima
dă flux corpului
reflux
în foetus ne formăm pentru venirea noastră
undeva
ea trimite impulsurile corpurilor noastre
aici
exteriorul poate să asculte fătul
femeia
îl simte
în ea vibrează una celeilalte două inimi
unde întrepătrunzând
în timp ce o inimă abia se formează (are reflux) primeşte fluxul celei care se re adaptează
când într-o zi inima mai mare oboseşte de orice fiu
bun sau rău pentru lume bun sau rău cu mama sa
prea mult tăcut sau dur pentru ea
şi fiul rămâne singur
din el se rupe comunicarea se duce cu inima lui mai mare
se stinge singura lui legătură pe care a avut-o vreodată cu începutul
cu un început
§
bătăi
inima
nuanţele negrului se învârt în cearcăn de gând
în spatele ochilor un ciocan
loveşte
§
eu însămi sunt motivul pentru care trăiesc
§
dacă vreau lumea atârnă la braţul meu
picioruşe mici aleargă planeta umflată
cu aspect de gumă de mestecat în culori pale
ca pentru desen animat
planeta roteşte până când scara (şi ea maro pal) lumii zboară lunecând spre un alt zgomot dur îmi înţeapă scurt corpul albastru luminos
poveştile tot se creează
ce mult mi-a lipsit asta
văd acum
ce mult îmi place
să mă exprim
§
omul e frumos când e viu
e om când suferă
§
uit. am început să uit. uitatul e ceva nou pentru mine. a uita e simplu
e greu
e bine
e rău
e mai mult bine
e mai mult rău
uiţi când nici nu gândeşti că eşti pregătit să uiţi. ai uitat
până
când
într-un moment tot există un gând impulsiv a ceea ce ai trăit cândva. care uneori aduce odată cu sine şi mirosul simţirii
să uit să nu vreau să uit mai bine să uit
am uitat de fapt
de cele mai multe ori uit
simt să mă întorc la ce e simplu
să înaintez spre mine
ceea ce sunt
materie sunt spirit
fără mine nu aş fi
§
e-o nebunie în mine
sunt într-un tunel
braţe cochilie foetus
da răspunsul e nebunia a fost tot timpul în mine
dar am lăsat-o să treacă fără să mă însemn prea mult
subteran cartea la tălpi
lampa atârnă pe braţ
pletele după umeri
centimetri centimetri rămân
§
exist aşa cum mă ştiu din cât sunt
§
într-un decor rar
un cadru surd
pe o materie aproape vidă
rece până la durerea prăfoasă a blănilor
lângă globul pământului scheletul imens cu articulaţii tinere abia născute îmi ameninţă pielea cu atingerea picăturilor murdare scurse continuu din el
fără nicio putere
o inimă gata să pleznească pe sfoara ce-mi ţine strâns încheieturile
§
cât timp din cât este
un anume timp sau mereu
§
un an e neputinţa nerăbdării noastre
un an e ne răbdarea neputinţei noastre
un ne
al ne putinţei
al ne răbdării
al neajunsului
un ne
al vieţii de o clipă
§
căci viaţă este cât aş privi peste un salcâm şi alţi pomi înalţi şi singuri şi peste vârfuri de case din gura podului cu pământ roşu uscat cu un miros al atât de uscatului unde urcam pe o scară de fier şi de unde ascultam sunetul uliţelor câinii într-un timp când anii erau puţini şi la locul lor peste case presărate printre anii fragezi copaci mulţi şi singuri