DIMINEAŢA DE DUPĂ…/ THE MORNING AFTER

de Peter Quilter

• DISTRIBUŢIAToma: Cătălin BĂICUŞNeli: Monica ARDELEANUBarbara: Nataşa RAABMartin: Ştefan CEPOIDomnul Sanchez: Tudorel PETRESCUMartha: Mirela NICOLAE• Regia: Mircea CORNIŞTEANU• Scenografia: Adriana DINULESCU• Traducerea: Iolanda MĂNESCU• Versiunea scenică şi ilustraţia muzicală: Mircea CORNIŞTEANU

• Regia tehnica:George DULĂMEA

Dimineaţa de după..., comedie în patru personaje, este o piesă de public, un blockbuster (preluând un termen din industria cinematografică ce cataloghează o producţie de succes), o piesă comercială, pe gustul publicului, dar şi o farsă, pentru că, simultan, satirizează gustul publicului, superficial, avid de satisfacţie imediată, un exemplu perfect pentru o generaţie marcată şi definită de consumul media, ce vine la teatru „ca la un parc de distracţii”, cum plastic descria mai mult sau mai puţin exact David Mamet profilul spectatorului contemporan.

Peter Quilter, el însuşi performer la un moment dat, cunoaşte interesele şi capriciile spectatorului din epoca digitală: maşini rapide, gadget-uri, conexiuni rapide, suprimarea distanţelor şi a convenţiilor chiar şi la nivel personal.

Dimineaţa de după... debutează ca un clasic one night stand: Toma se trezeşte într-un pat străin, alături de o necunoscută, după o seară la cinema combinată cu consum de alcool şi sex. Situaţia e confuză, destul de stânjenitoare, Toma este dezorientat, Neli în schimb, dezinvoltă şi seducătoare, se joacă, se alintă. Momentul e întrerupt de apariţia intempestivă a Barbarei, mama hippie, extrovertită, care se instalează în pat cu cei doi, le oferă micul dejun, face conversaţie, îl şochează pe Toma cu întrebări despre viaţa sa sexuală. Totul pare un moment de „camera ascunsă”, cel mai aiuristic scenariu pentru o aventură de o noapte, şi, totuşi, Toma recidivează, scena dimineţii de după se reia de mai multe ori cu variaţii minime de zici că revezi Ziua cârtiţei (film cult al anilor ’90, în care o zi din viaţa protagonistului se repetă obsedant). Deşi este retractil la ideea unei relaţii, Toma se ataşează de această familie fără control, traversează toate etapele: logodnă, căsătorie la biserică, lună de miere, aproape ca un pion în vârtejul unei aventuri ce se prelungeşte toată viaţa. Cu toate escapadele sale (47 de iubite), el este un introvertit când se confruntă cu probleme sentimentale şi un pudic când trebuie să discute despre viaţa intimă, mai ales cu mama potenţialei iubite. Discursul Barbarei despre sex e unul din elementele statement ce întregeşte acest personaj superficial doar în aparenţă: „Dar de ce să nu vorbească şi despre aventurile din dormitor? Eu zic să facem sex cât se poate. Şi fie el extraordinar sau dezastruos, dar să şi vorbim despre el, nu?” Cu astfel de replici este iniţiată instruirea tânărului Toma în convingerile revoluţiei sexuale de la începuturile anilor ’60.

Un alt punct în trend este bifarea temelor corecte politic prin introducerea unui personaj porta-voce, Martin, fratele lui Neli, cel mai trăsnit din familie; se instalează şi el în patul conjugal, indiscret, amplificând manevrele executate de Barbara. Lui îi aparţine, ca bufon în această farsă, momentul de luciditate, rostirea adevărului: „E prea mult normal pe lume, după părerea mea. Toţi oamenii sunt îmbrăcaţi în costumele lor cenuşii, au slujbele lor de cinci zile pe săptămână, în care fac aceleaşi lucruri şi se gândesc şi se uită la rahatul obişnuit de la televizor, făcând orice, doar ca să nu iasă prea mult în evidenţă. Universul face toate eforturile pentru ca fiecare persoană sa fie uşor diferită. Oamenii, însă, ce fac? Ignoră toată unicitatea asta şi îşi petrec toată viaţa încercând să fie exact ca toţi ceilalţi.” Inserţiile de gravitate sunt bine dozate şi nu diminuează fondul comic al reprezentaţiei, care abundă în umor, bufonerii, surprize, insinuări, jocuri de cuvinte, driblinguri şi fantezii ŕ la Messi, nuditate mai mult sau mai puţin sexuală, poze cu mobilul, ritmuri latino, un delir ŕ la Almodovar, cu femei emancipate sexual, imprevizibile şi isterice, cu bărbaţi macho, însă toate acestea sunt într-o variantă soft, lipsită de conflict, o înşiruire de episoade vesele, bine jucate.

Interpreţii tânărului cuplu, Catălin Băicuş şi Monica Ardeleanu, reuşesc să atribuie identitate acestei producţii transculturale, au umor şi spontaneitate, se echilibrează, iar sincronizarea lor face parte dintre reuşitele montării. Monica Ardeleanu combină în Neli impulsul nebunatic dar şi aspiraţiile romantice şi, mai ales, naturaleţea, lipsită de ipocrizie, de afectare, unde „totul e la vedere”. Cătălin Băicuş îşi susţine partitura evitând la limită vulgaritatea, exprimă „involuţia” personajului în această comedie erotico-casnică de la ipostaza de seducător la cea de familist. În rolul Barbarei, mama dezinhibată, Nataşa Raab debordează de energie, la fel, Ştefan Cepoi (Martin) e o apariţie plină de vitalitate, pe care pseudo-deghizările în pijamale fanteziste/ rochie de mireasă o suplimentează. Cadrul e completat pe lângă membrii familiei şi de două personaje surpriză, roluri mici, dar relevante în structura spectacolului. Decorul şi costumele, deşi cam ostentative (pereţii tapetaţi cu figuri abstractizate din Kama Sutra), susţin ideea reprezentaţiei.

Mircea Cornişteanu conduce cu mână sigură un spectacol aparent uşor, cu un subiect ce poate degenera rapid în trivial şi, totuşi, nuanţele şi aluziile sunt bine dozate, deşi piesa debordează de un umor tare, tipic culturii populare, iar peripeţiile, confuziile relaţiilor erotic-sentimentale sunt privite cu indulgenţă şi celebrate ca manifestări ale unui avânt natural.