„Teatrul, care nu este prezent în nici un lucru, dar face uz de toate - gesturi, sunete, cuvinte, strigăte, lumină, întuneric - se redescoperă
exact în punctul în care mintea necesită un limbaj pentru a exprima manifestările sale. ....A sparge limbajul în scopul de a atinge viaţa este de a crea sau recrea teatru.”

Teatru sau circ contemporan? Dans sau acrobaţie? Idei sau emoţii? Poezie sau filozofie? Toate aceste întrbări îţi vin în minte atunci când urmăreşti unul dintre spectacolele integrate în NY CIRCUS FETIVAL organizat de Kobenhavns Internationale Teater.

Spectacolul companiei Glimt, Are you us?, concentrează într-un decor minimalist, dar cu efect vizual impactant, problema spinoasă a limitei – personală, teritorială: perspective politice, estetice, psihologice se suprapun, intertexte agomerează cadrul, provoacă privitorul, îl forţează să aleagă tabere, să se implice, să intre în joc, să prindă funia, să se lupte pentru ea şi în final să se decidă de ce parte a liniei se află.Corelativ limitei se insinuează adevărata problemă- cea a libertăţii de decizie. E o alegere difcilă, căci întrebarea pe cât de directă pe atât de ambiguu- înşelătoare este. Şi indiscretă şi invazivă şi radicală şi mai ales foarte actuală. Eşti cu noi sau eşti împotriva noastră.

Scena se deschide complet : într-un spaţiu circular, din tavan atârnă un uriaş ghem de sfoară, pe care gravitează un om.Cine e el? Micul prinţ pierdut pe o stea îndepărtată, Sisif putându-şi povara, sau poate omul modern/ postmodern/post- postmodern izolat într-o lume în care totul e posibil şi nimic definitiv? Probabil că din fiecare câte puţin. Pe măsură ce piesa se derulează, devine evidentă supratema ce domină ideatic spectacolul- efortul artistului în căutarea poveştii şi efortul artistului de a spune/ expune povestea odată ce a găsit-o. Odată cu frînghia ce se deznoadă, ghemul ce-şi deşiră firul devine cadrul ce anunţă, indică strategia narativă. La fel ca firul Ariadnei, frânghia e obiectul suport ce arată ieşirea din labirint. Etapa iniţială a interacţiunii agresive cu ghemul acţionează (ca de altfel întreaga reprezentaţie) pe mai multe paliere: prefigurează intenţia distructivă, figurează obsesia deconstrucţiei, a dezvăluirii mecanismelor interioare, în timp ce desfăşurarea-derularea frânghiei până la capăt sugerează atingerea limanului şi, prin extensie, o posibilă salvare.

Relaţia dintre om şi ghem (expresie a unui microcosmos personal) parcurge aproape toate etapele unui drug - rehab: furie, teamă, revoltă, negare, acceptare, integrare, toate acţionând spontan, aparent nepremeditat. De departe cea mai spectaculoasă secvenţă este cea a intrării în rezonanţă cu lumea - ghem. Sugestia armoniei depline e realizată în imaginea zborului, a plutirii la limita imponderabilităţii, însoţite de acorduri clasice. E momentul de graţie în care frumuseţea muzicii, a mişcării, virtuozitatea artistică şi fizică vin împreună şi creează emoţie, este acel „L’amor che move il sole e l’altre stelle” (Paradiso XXXIII,145) din Divina Commedia. Este momentul iluziei ce prinde spectatorul, anulează pentru o clipă distanţa, în care fuzinea de trăiri estetice interzice retrgerea.

Programul oferit de NY Circus a reuşit să ofere o imagine completă asupra spectacolelor combinând vizionarea propriu-zisă cu un seminar de discuţii legate de piesele prezentate şi o întâlnire-interviu neconvenţional cu protagoniştii acestora.Întâlnirea cu Lars Gregersen- unul dintre fondatorii Glimt , prima companie de circ contemporan în Danemarca a fost una dintre cele mai speciale în cadrul festivalului, oferind posibilitatea unui dialog despre arta circului, new circus şi physical theatre, conflictul şi dihotomia regizor – artist existente în contemporary circus, şi mai ales despre căutările, îndoielile, „luptele” ce se află în spatele fiecărui spectacol.Un spectacol nu e niciodată terminat, concepţia artistică e de tipul „work in progress”, fiecare performare adaugă ceva în plus, dezvoltă, creşte spectacolul. Pregătirea lui se realizează pe parcursul a doi- trei ani de documentare, cristalizare a idelor, conceptelor, mişcărilor. Vorbind de Er du os?, Lars Gregersen mărturiseşte că factorul catalizator a fost o imagine obsesivă - ghemul în mişcare.

Însă în miezul spectacolului şi al interviului deopotrivă rămâne întrebarea obsesivă: Are you us? Seduşi de imagini spectaculoase, muzici, poezie, zbor şi lumini, de cuvinte frumoase, idei originale, zâmbete, confesiuni, obsesii, iluzii şi vise, uităm subtextul grav al interogaţiei, sau mai precis al valului de interogaţii ce ne asaltează de la începutul până la sfârşitul reprezentaţiei: Unde începe lumea noastră? Care sunt limitele ei? Unde suntem noi? o continuă încercare de legitimare. Există două probleme: încercarea de afirmare de sine se realizează până la urmă print-o negaţie, printr-o respingere a elementului care nu se potriveşte aspiraţiilor, credinţelor tale şi - cea mai dificilă, pe care încercăm să o eludăm pe cât posibil - faptul că nu ai nici un răspuns, nici o soluţie.Absenţa răspunsurilor nu e intenţionată, pentru că nu există răspunsuri, după cum mărturiseşte autorul. Există cel mult o viziune, o perspectivă. Şi parcă nu e de ajuns. Pasul cel mare nu nu este făcut. Este căutarea inutilă, este efortul artistic în totalitate steril fără un răspuns final? Da şi nu. Influenţa teatrului brechtian se face simţită, însă finalul Omului cel bun din Sîciuan este programat, e expresia unui manifest: „Du-te, dragă spectatorule, găseşte o soluţie, trebuie, trebuie!” Considerând structura internă a protagonistului de tip coming of age poate că lipsa de răspunsuri e o strategie, poate că spectatorul şi actorul trebuie să se maturizeze împreună, să obţină soluţii împreună. Totuşi ele trebuie să existe, pentru că asta e menirea artistului, să pună nenumărate, obositoare întrebări, dar să ofere şi câteva răspunsuri. Nu în ultimul rând, trebuie luată în considerare relaţia dintre ideea iniţială şi rezultatul final. Cum a evoluat imaginea-obsesie de la care a pornit totul? Cum s-au limpezit conceptele? Teatru, dans sau circ contemporan? Există limite între ele? Care e relaţia cu alteritatea? Cu limitele? Care sunt limitele artistului? Toate aceste întrebări s-au înlănţuit într-o pasionată- pasională discuţie la finalul căreia am primit mai mult decât răspunsuri, am primit „ a live performance” , o demonstraţie de conştiinţă critică, „un portret al artistului”.