| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Doina Pologeadacă soarele dacă soarele răsărind dacă asfinţitul sau clarul zilei dau semn că ne iubesc şi ne ţin la marginea bucuriei cum ai pregăti chibritele, la marginea cutiei să scapere cât ne iubeşte oare Acela ce ne ţine chiar în miezul bucuriei, al bucuriei de a ne fi dăruit viaţa împreună cu şansa de a scăpăra odată amnarele recilor noastre inimi aidoma cu răsăritul cu asfinţitul cu mica lentilă restituind soarelui clarul lui întreg ? trenă ai grijă, se spune, la gândul în care te va afla moartea : o clipă de iubire covârşeşte tot răul unei vieţi cum trena mării trage după ea ţărmuri, stânci, corăbii dar şi cleştişorii de crab numele lor fie Setilă lumânări aprinse în noapte lumânări pe ape lunecând lumânări care tremură stăruitor lumânări înflorite şi retezate de vânt cei dragi ai noştri care au trecut dincolo (cu nume generic: Setilă) înghit grămăjoare sau bulgări lumină tot atât câtă au ars cu adevărat pe pământ stilul e un stilet dacă stilus înseamnă un mic instrument de scris iar stilet ceva ce poate ucide cumplite răspunderi mai au cei ce poartă lângă inimă încărcata armă la pândă cu piedica trasă cuvântul nod de aur gând de alt gând osebind bob de bob prefirând mâzgă şi mătase despărţind dacă ar fi să te rezidesc, suflete, cu ce aş începe ? desigur, cu capătul. cu Ana, eterna Ană. cu nodul de aur al morţii. |