| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poezia Generaţiei 80de Doina PologeaCântecele Jilavei Motto: Au fost 10.000 de morţi în închisorile comuniste. şi cu mult mai multe cântece, ucise şi înviate
I. oamenii - şerpi la Jilava, sub priciuri de unde se ieşea târâş, pe brânci din care pricină locului i s-a spus şerpărie iar oamenilor - şerpi deţinuţii erau chemaţi pe rând pentru a fi schingiuiţi iar în locul celor vârstnici se ofereau tinerii Nică Voloşniuc a ieşit de mai multe ori ba din stânga, ba din dreapta de sub priciuri şi a încasat bătăi fără număr în locul altora când ofiţerul a observat mulţi din gardienii păcăliţi şi-au dat demisia uluiţi iar Nică, omul care ieşea de sub priciuri ba din stânga, ba din dreapta, şi-a purtat pe mai departe numele de şarpe şarpe bălos sau şarpe bicisnic deşi nici un şarpe bălos nu iese la drum pentru a muri în locul altui şarpe vreodată II. cei goi a fost cumplit de frig în iarna aceea în închisoare, la Jilava într-un cui se legăna, colorat, paltonul domnului R. la care el privea mereu învelindu-se cu pătura nu s-a îndurat să coboare paltonul pentru niciunul din deţinuţii bolnavi care tremurau, aproape goi. când a fost eliberat domnul R., bucuros, şi-a luat paltonul din cui: căptuşeala a căzut spulberată, împreună cu o colonie de şoareci şi domnul R. a plecat dezbrăcat, tremurând l-au consolat cei goi: - domnule R., noi toţi la ceasul sfârşitului când vom dori să ne îmbrăcăm cu iluziile noastre, coloratele ne vom pomeni că ele se spulberă şi rămânem doar cu sufletul nostru aşa cum a fost el îmbrăcat în câteva rugăciuni şi nimic, nimic nu ne va ţine de cald mai bine pe o linie punctată pe o linie subţire, punctată de sus, de jos, de oriunde ai privi puţin alungit înspre umbra lunii se vede mergând un om. din spate ca o umbră furişată un număr sare la gâtul lui se lipeşte de el. omul tocmai vorbea cu iarba, cu furnica şi s-a întrerupt. în locul lui numărul vorbeşte acum cu iarba, cu furnica. numărul răspunde prezent şi nimeni nu-şi mai aminteşte că pe acolo a trecut odată un om pe linia subţire, punctată de sus, de jos, de oriunde ai privi mult alungit înspre umbra lunii se vede mergând un număr. cântecele mironosiţelor noi nu ştim cum miros florile din Ghetsimani. noi nu am fost în grădina Ghetsimani. dar am văzut cum moare o floare, una singură pentru toate celelalte arcuind zborul crengilor şi câtă bucurie ţâşneşte apoi ca un boboc triumfal anunţând Învierea noi nu am fost în grădina Ghetsimani. dar oare această succesiune de stări, de petale nu are ea ceva din mireasma florilor din Ghetsimani? * noi nu am călătorit la Tiberiada, mare de jar despărţită de toiagul viselor noastre unde pâinile şi peştii sporesc precum, în nenumărare pe cer, astre acolo unde El a venit şi, frângându-se pe Sine, oamenilor li s-a dăruit (pe ştergare se vedea, aburită, o pâine ) noi nu am călătorit la Tiberiada există însă un loc în care luând fărâmitura Potirului Sfânt am aflat, bucuroşi de minuni o fericire cum nu-i alta pe lume, pe lumi iar locul acela, oriunde ar fi el nu are oare nenumărarea de stele promise a Tiberiadei, mare de jar răsucită-n inel pe toiagul de vise? * noi nu vedem oamenii. noi vedem doar carcase umblătoare. pe Cruce, El i-a închis în lacrima Lui pe cei care au fost, pe cei care vor fi, pe fiecare. închişi, ei sunt totuşi liberi în El. de aceea unii se mişcă atât de sfios ca nu cumva să spargă pieliţa cea fină, fină cristalul lacrimii care-i înveleşte rotindu-i în lumină. poveste cu un miel (după un cântec de Mircea Vintilă) -mielule, deloc nu se mai vede soarele, de parcă n-ar fi -nu-i nimic, domnule, noi avem un paravan de soare va fi ca şi cum soarele ar fi trecut de bunăvoie dincolo de cer - mielule, deloc nu se mai văd stelele, de parcă n-ar fi - nu-i nimic, domnule, dar noi avem un paravan de stele va fi ca şi cum stelele ar fi trecut de bunăvoie dincolo de cer - mielule, deloc nu se mai vede moartea de parcă n-ar fi - aşa e, domnule, dar noi avem cel mai bun paravan la îndemână: viaţa aşa cum o trăim pe-acest pământ şi noi, mieii, domnule şi voi, domnii, domnule ea nu lasă privirii nici măcar un centimetru deschidere spre acel abia presimţit îngânat de suflet ritmat de aripile păsărilor dincolo al cerului cerurilor. |