| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poemele oraşuluide Doina Pologeapoem pentru oraş rotunjit pe roata din gând oraşul din mintea mea nu poate fi acelaşi cu cel adevărat dar trebuie să existe întotdeauna o linie imaginară spre care tinzi şi un oraş pe care să-l poţi face ghem bagaj de luat cu tine când pleci ca să-l plantezi dincolo * şi iar mă întâlnesc cu mine pe aleile vaste îmi strig: salut! şi nu mă mai recunosc * cade grindina, bruma vine viscolul peste oraş şi ştiu: aceasta este cernerea răului din mine îndelung amărunţit * e un poet plecat dintre noi de care nimeni nu mai vorbeşte în schimb de şase ani el vorbeşte prin florile care singure au crescut pe mormântul lui neobişnuit de înalte sălbatice şi răzvrătite galbene şi gureşe semănându-i întru câtva: pe fir întins, poezia, regină şi Cenuşăreasă, continuă * darurile adevărate se nasc lângă o uşă. stând cu valiza în prag de atâtea ori am crezut că voi pleca din acest loc, aflat sub taina unui palimpsest. în culoare diferite ale timpului, nişte oameni au stat, la fel, cu valiza la uşă pregătiţi de Marea Plecare şi, înainte de a pleca, sfioşi, ca lăcrămioarele care se ştiu devreme culese au umplut valiza până la vârf cu daruri pentru semenii lor daruri sub care au căzut striviţi (dar cum altfel?) * această biserică umilă de cartier m-a născut în chinuri văzându-mă cum stau atârnând mult în afara mamei mele m-a tras înăuntru ca un pântec a sângerat şi a plâns pentru mine cu toate clopotele în zbucium şi am rămas mistuindu-mă (flacără sau cenuşă goală?) pe rugul rugilor ei fierbinţi * din acest punct (e deja ştiinţific confirmat) s-ar putea auzi bătăile cuielor înfipte cândva în Sfânta Cruce surzi noi trecem stingheri oarecum ocolindu-l de departe * acesta nu e un oraş e un creier cu vinişoare de sânge bine bandajat e o memorie care aduce înapoi în reflux tot ce ai iubit şi ai rănit tot ce ai iubit şi ai pierdut sub vindecătoare lumină * într-o iarnă intrând în Catedrală am simţit că ei, cei patru de sub lespezi, sunt vii. am aflat-o cu bătăile repezi ale inimii. ei se numesc: Sfântul Nifon, Sfânta Tatiana Sfinţii Serghie şi Vah. sentimentul acesta de viu, de adevărat, nu l-am mai simţit decât în vibrarea fantastică a aerului la Ierusalim tot într-o iarnă, o iarnă de sticlă o iarnă a minunilor (nici o legătură între oraşe, între amintiri) trei glasuri mi-au spus: cazi la pământ, tu, vierme negru, vierme împotmolit în mâluri ce eşti cazi odată, prăbuşeşte-te! cei morţi şi ei mi-au spus: ridică-te, tu, omule, om împiedicat în aerul pâclos porneşte! (un fir nevăzut ne leagă şi el te va ţine) dară îngerul neauzit m-a strigat astfel: tu, cel în calotă de lumină aproape dumnezeiască care pasăre, precis pasăre te numeşti, în cerul tău zboară! |