Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Doina Pologea

Omul fără identitate (I)

„schimbă-ţi numele, mi-a zis

şi i-am răspuns: eu sunt numele meu“

(Nichita Stănescu)

pentru a fi totul mai simplu – se zice – în loc de nume

în acte mi-au scris un număr. la rând.

şi-n locul numelui părinţilor mei au pus

o linie – cu lacrima, cu raza împresurând

următorul din rând alt număr primi

părinţii deveneau linii pâlpâind cu stinsă lumină

de-acum, ce uşor eram de strigat, de transcris

de-nşirat, ca vagoanele pe-o nevăzută şină!

pentru a fi totul mai simplu – se zice – fără nume şi dată

pe crucile noastre, pe stat

doar un număr se va greva

iar la judecat㠖 se zice – succintă, simplificată

numerele strigate scurt şi apăsat

în locul sufletelor sub marea cupolă vor sta

 

Povestea omului care s-a văzut pe sine în depărtare

un ins odată făurit-a

din piele de om abajururi

dovedind că pielea umană e mai elegantă

când înveleşte lămpi, nu suflete, iar din întuneric

poţi face oricând împrejmuire cu şnururi

sau zăbrele

sau lacustre unde

ei spun: omul poate fi înregimentat

cu număr în loc de nume

lăsaţi-i doar mâinile, orele

iar sufletul să plece oriunde.

uimit

îţi priveşti mâinile, orele

nu mai e mult

ar fi timp doar atât cât să făureşti

podul

să arunci o pădure un munte un fluviu

înspre locul unde se află sinele tău

iluminat de moarte

şi pentru a fi sigur că vor ajunge vreodată

aruncă-le cu o mână calmă

cât mai departe


Omul fără identitate (II)

„şi ne-am cuibărit mai adânc la sânul frigului”

(Patrel Berceanu)

fulgerător

cum ai strivi între degete

„un rar şi tânăr mugur”

omul se despărţi de sine

„de ce să fiu om cu numele

de la botez, îşi zise

când mi s-a dat şansa schimbării?

de ce om, când mi se poate spune fluture, bou-de-baltă, codobatură, butuc

pipă, ibric sau altfel?

nu mai sunt tot eu dacă port alt nume

sau un număr în loc de nume?

să fie oare mai mult decât

de a azvârli în râu o cămaşă caldă

lipită de trup, când treci prin crivăţul iernii

neînduratul, nebunul?

el inima îmi învăluie cu faldurile-i reci:

frigule, frigule, la urmă de tot

tu şi cu mine vom fi unul?”


 

Omul fără identitate(III)

la masa dialogului

să ne-aşezăm

acolo unde se revarsă preapline pahare

printre care sticlesc dinţii lui Iuda muşcând

treizeci de arginţi, firesc şi fără-ntrebare

eu sunt un bun partener

deci vă spun:

înfigeţi cuţitele! în oricine

chiar şi în mine. nimic

nu se află.

nici un vaer nu scapă

picătura de sânge ţâşnind e deja

îndoită cu apă


 

Omul fără identitate (IV).

Hublou cu o crizantemă

cum stai dreaptă, netulburată

şi nici murind nu-ţi pierzi petalele,

frumoasă crizantemă albă,

îmi spun că de la tine am a învăţa

demnitatea de a fi

ceea ce numele meu îmi cere a fi

şi nimic altceva

(din volumul Omul care şi-a pierdut numele,

în curs de apariţie)

© 2007 Revista Ramuri