| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Dumitru Andreca1. zidul sus în nerostire cu iedera părăsirea sporind-o venisem împins de bucuria cărnii cea tânără în sine având imperii pe seară când pe frânghii roşii clopotele mării zuruiau brusc arătându-mi-se locuitor mărunt al fricii m-am văzut la porţile-acelea unde cu zidul măsurându-şi înălţarea mereu deasupră-i veghetorii stau am înţeles şi-am plâns în înserare pe când clopote cu neguri încărcate pe frânghii roşii coborau în mare. 2. cum scribii cei ce-l judecă doar după cuvânt nu ştiu nimic despre poet între lucruri bolnave aureola nu e a lui el doar o urmează mai repede sau mai încet pe răni pune în neştire nisip cum pe cerneluri scribii cândva nici nu pluteşte nu nicidecum fiindcă el nu e ci numai era cum steaua-n afară străluce prin arderi lăuntrice pure daţi-i ce-i e dat să îndure el urcă de bunăvoie pe cruce. 3. dealul clopotelor mai ascultă şi gurile vântului cu apele conversând mai apropie-ţi micile vietăţi ale nopţii clopotul ce bate-n dungă varsă neguri peste case acum crucile ţin dealul în fluviu să nu se surpe mâini străine întârzie cu buchete în umblare Doamne cum se aud iar respirând prin ţevi de crin altfel de grai fiind mireasma ce recoltă viitoare gândul ăsta-n minte-ngroapă sunt rosturi pe care poate n-ai să poţi a le pătrunde dar vin zorii viaţa încă-i o somaţie răspunde. 4. vuitoarele coruri ai pierdut până şi micile mocnit repere ale căii de noapte se-ndepărtează larma se stinge-înapoia zidirilor vechi doar descântece negre şi zvon orgiastic se mai aud de-acum în urmă lucra-vor complotul şi faima murdară tragi în nări mirosul crud şi aprig al sevei umbli sub astre umile spre ţinutul de alb cotropit încă-şi face mireasma de cap într-acolo încă umblă adolescenţa-n cămaşă de crin lângă fluviul cu vuitoarele coruri care te-au vrut spre ziuă tinere trupuri în întâmpinare din ape ieşi-vor pentru un alt început. 5. urme cu scaietele cu nalba sălbatică prin arşiţa semnului focul sporovăind în miriade limbile sale în umilinţă în pânza umilinţei înveşmântat cordon ombilical şarpele-având în toiag de măslin sprijinindu-ţi trecutul urci domol colinele asculţi vuietul marginea-i doar înlăuntru îţi zici şi steaua răspunde foşnetul scade al vietăţilor mici cel bogat în vise nicicând nu se pierde ajunge mesajul chiar de e numai gând noapte de vară am trecut pe acolo urme se mai văd fumegând. 6. în munţi drumul se curmă de parcă se scurge-n adânc cauţi cu privirile-n zare doar vulturi planând în înalturi puncte înaripate înscriind în albastru orbitele lor circulare stâncă pustie pe care nici iarba sălaş nu-şi găseşte cu vipera soră de spaimă inima îi glăsuieşte ard munţii lăuntric şi-aruncă lavă spre cer orbitor şterge-nserarea ultimul vultur stingher. |