Citesc cu mare plăcere aceste sclipiri ale minţii, pilule de înţelepciune, metale nobile sau cuvinte înaripate, cum le numea Homer, lectura lor fiind una din marile bucurii ale vieţii mele.
Nu greşesc dacă afirm că un om de cultură foloseşte aproape zilnic o cugetare, un aforism sau o anecdotă pentru că, în orice situaţie, ele sunt sarea şi piperul, dau conversaţiei nu doar un aspect elevat dar şi unul umoristic.
Cartea lui Dan Eugen Dumitrescu, Mari scriitori ai lumii în anecdote, maxime, cugetări, aforisme (Editura Cartex, Bucureşti, 2009)
mi-a produs o sinceră bucurie, mai ales că autorul îmi este un bun prieten alături de care adolescenţa din Caracal şi câţiva ani de studenţie au lăsat urme de neşters şi astăzi, la aproape o jumătate de secol.
S-a dedicat acestui gen literar cu fidelitate, acribie şi pasiune (vizibile încă din 2008, când a tipărit două volume cuprinzătoare, Scriitori români în anecdote şi epigrame, punându-ne la îndemână un tezaur de înţelepciune şi ingeniozitate, o selecţie de anecdote şi întâmplări din viaţa scriitorilor din diferite perioade istorice şi în contexte culturale insolite.
În mod cert, avem a face cu un volum de muncă impresionant, la care se adaugă numeroasele trimiteri explicative din subsolul paginilor. Remarcabil şi faptul că prin astfel de cărţi ne putem apropia mai bine de scriitori, deschizându-ni-se căi agreabile de cunoaştere, o invitaţie de alt tip la lectură, abandonată într-un chip atât de îngrijorător în aceste vremuri.
Cunoscându-l foarte bine pe autor, ca autentic om de spirit şi causeur neîntrecut, pot spune că a scris genul de carte care i se potriveşte cel mai bine. Anecdotele şi, în general, creaţiile umoristice sunt produsul unor oameni de excepţie adresat unor oameni de spirit care pot sesiza poanta, înţepătura, subtilitatea, dar şi sensurile mai adânci, cu implicaţiile lor morale, estetice, culturale.
Anecdotele, aforismele şi cugetările, selectate cu mult gust, pot produce elevilor şi studenţilor o întoarcere la adevărata cultură.
Alături de marii scriitori ai lumii, de întâmplările şi aforismele lor spumoase, putem ieşi pentru câteva clipe din cotidianul cenuşiu al unei societăţi care nu-şi mai găseşte echilibrul, în care nimic nu a rămas nemaculat, iar zâmbetul reprimat de asaltul grijilor poate reveni, pentru că pofta de viaţă, umorul şi veselia se degajă cu abundenţă din paginile acestei cărţi cu parfum de epocă.
Plin de vervă şi savoare, autorului i se potriveşte perfect aforismul lui Diderot: Mai bine te consumi decât să rugineşti, ceea ce face şi distinsul meu prieten, care ne oferă cu generozitate aceste perle de inteligenţă şi genialitate.
Calitatea lor este neîndoielnică, cu greu aş putea spune că unele sunt mai reuşite decât altele, toate sunt sclipitoare, producând adevărate delectări pour les connaisseurs, aşa cum o dovedesc întâmplările următoare.
Balzac împrumutase de la cineva nişte bani. La un moment dat, este somat să restituie suma, creditorul motivând că are de plătit urgent o datorie. Răspunsul scriitorului este stupefiant: Aceasta este curată neruşinare. Vreţi să vă plătiţi datoriile cu banii mei?.
Altă întâmplare îl are ca protagonist pe H. Heine, internat într-un spital din Paris, situaţie în care este vizitat de fratele său. Fiind foarte slăbit, infirmierele îl iau pe braţe şi îl aşează pe o sofa, prilej de a-i spune fratelui: Max, când te vei întoarce în Germania, să le spui compatrioţilor că m-ai văzut la Paris purtat pe braţe de femei.
Amintesc şi o perlă care-i aparţine celebrului Oscar Wilde. Acesta, întâlnindu-se cu o femeie pe care n-o mai văzuse de 15 ani, îi spune: Dumnezeule, doamnă, vă rog să mă scuzaţi. Nu v-am recunoscut de prima dată. Cât de mult m-am schimbat!.
Asemenea cărţi, pline de seninătate şi umor, rămân, iar autorul îşi dovedeşte, cu prisosinţă, generozitatea şi bunul gust, atingând ţinte multiple, să amuze, să înveţe, să modeleze, să provoace admiraţie pentru rafinament, inteligenţă, talent, înţelepciune, adică pentru personalitatea culturală.