Poeme
de Dumitru Chioaru
Firicelul de sînge
Dimineaţă tîrzie de iarnă încerc să-mi pun ordine în gînduri strîngînd ibricul de cafea în mîna tremurătoare şi printre ele alunecă o lacrimă rotundă ca oglinda mamei spartă întoarsă între hainele ei din scrin apoi alta ovală ceţoasă ca un cap cărunt în care mă recunosc în vreme ce mă bărbieresc cu mîinile tremurătoare ale mele? ale tatălui pierdut în ceaţă? încerc să-mi pun ordine în gînduri sorbind cafeaua amară fierbinte ca lacrimile unindu-se-n barbă într-o mare lacrimă în care mi se opreşte rece lama aparatului de bărbierit sclipind înroşită de firicelul de sînge
Pe prispa casei de ţară
Pe prispa casei de ţară mă năpădesc amintirile ca un roi de albine copil mînam maşinuţe de lemn printre pietre de rîu şi baligi de vacă strivind furnici şi-alunecînd pe-o pană de găină curtea îmi părea harta lumii pe care desenam cu nisip munţi şi oceane apoi din dud privirea dădea roată împărăţiei cu ţigara aprinsă parcă îl văd pe bunicul îmbrăcat româneşte adulmecînd cu mustaţa-i căruntă semne de ploaie pentru pămîntul ars de secetă şi chiar începe să plouă cu picuri mari scînteind pe iarba crescută peste piatră şi scurgîndu-se pe sub poartă într-un pîrîu aşa cum a crescut peste el şi cum va creşte odată peste mine.
|