Îmi este nesomn
de femeia-peşteră cu părul negru.
Îi îmblânzesc sălbaticele taine
cu stalacmite poleite de stele.
Umbra femeii-peşteră cu părul galben
îmi este nemărginire.
O explorez cu vise respirându-i cerul.
*
Vămi parazite
pe nesfârşirea vieţii de apoi
metamorfozează aerul împodobit
cu trofee
rămase zestre amintirii morţilor.
Măcar surdina din tâmplele
iluziilor migratoare
să le fie rugăciune-mblânzitoare
de răspântii.
Milele cerului
înlocuiesc treptele rupte de stihii
la scara pe care moţăie
cadavre de zboruri.
*
Pământul desprimăvărării tale
mă absoarbe
cântec de cocoş
diluat într-un ocean de dorinţe zeieşti.
Până unde ţi se pare
că ţii în frâu cabrajul orizontului sisific
laşi nemărginirea să-mi lumineze
intrarea în hora tainelor lactee
cu vapori de zădărnicie.
*
Fluidă,
rezistenţa nervilor mei la ocări
(mahalagioaice-mbrăcate excentric)
era bici compătimitor
pentru gălăgia microbilor din gura străzii.
Mama îmi punea praf de ruşine
sub pernă
când îi spuneam că visez şolduri de femeie
unduind să rămân în rândul cruciaţilor
împotriva burlăciei.
Din cuşti închiriate la nopţi nestatornice
evadau vise ca nişte pisici
cu ghearele tocite
de arderi zbătându-se-n felinarul iubirii.
*
Îi sărut şoaptele
buze de goluri emailate
cu înşelăciune.
Priviri şerpeşti
ard pleavă de cuminţenie
în gura păcatului.
Golgotă a edenului,
aluatul de întinăciune
dospind
surâs de prăpastie
în glasul femeii.