|
Poeme
de Eleodor Dinu
Cuget singuratic
aspru îndemnat
la drum izbăvitor
de hăţurile
cucernicei necuprinderi.
Mai spornic decît cu
pacea sleită
a înduplecării,
pe lespedea chinului
înţelepţitor
pustnicul toceşte
rînjetul
mieroaselor ispite
cu sufletul.
Lumină searbădă
topită
în forme abandonate
de mîinile Necuprinsului.
Cerneluri oarbe imită
voirea tiparelor
pline
de greşelile pedante
din tainiţele zămislirii.
Păsările asfinţitului
se descuibă
din aşteptări locuite
de îngeri trebăluind
pe cumpăna preavidului
spornic.
Aidoma
unei plutitoare cărţi
de rugăciuni,
altarul nopţii -
cu năzuinţă buimacă
tămîiat de
Mirele tainicei nunţi
abisale.
Totuna-i dacă bîjbîi
căutîndu-L
sau mă las umblat
prin praf de
negaţii murdare?
Născut am fost
să jupoi umbra
viclenei deşertăciuni
din scorbura
cu duhuri pînditoare
a învolburării.
Cu senzaţii
de pustnică mărinimie
păianjenul nemişcării
îmbie linia timpului
cumpănindu-ne mersul
pe raze binecuvîntate
de furtunatece valuri.
A nins cu fulgi îmbibaţi
de otrăvuri tăinuite
în ochiul perfid-veghetor
al obscurelor elanuri.
Liberi să îmbătrînească-n
pîntecul vîrstei stăpînite
de jucării schizofrenice,
copiii nopţilor destrăbălate
vor fi trişti închinători
la himere cibernetice.
Atît de fragil,
adevărul pulsînd cum
o inimă copilăroasă
în trupul
spaţiului de piatră!...
Adio, vouă,
certitudini
stînjenitor înflorite
pe ramurile
vidului decis
să oglindească
bezna
din ochii Revelaţiei!
Frunze plutind
pe orbita
neîncrederii în
strălucirea formei,
sentimentele mele.
În ochii spaţiului
răscumpărător
un plîns de netrăite
aduceri-aminte
le înjugă
la sensul morţii
făcînd înconjurul
miezului negru
al luminii.
Cine
să repare
şubredele anotimpuri
oglindind
îndîrjirea sunetelor
de încarcerare
a luminii
în spicele de nisip
ale pustiirii!?
Închegarea lentă
a exuberanţei
visîndu-se grădină
cu magnolii
în văzduh,
asemenea vînătăilor
făcute de orbi
pe fruntea închipuirii.
Ce m-o fi apucat
să îmbătrînesc aşa de
pe-ndelete
şi nedomolit
de sexul zărilor pe care
păsări de smoală
zboară spre niciunde!?
Mă behăie caprele
plînsului,
cînd prin pădurea
vieţii celeste
îngerul singurătăţii mele
somnambul
cutreieră zdrenţuit de
incertitudini solemne.
Sculptat
de seve taciturne
lemnul trupului meu
niciodată desverzit
de rînjetul tăios
al înduplecării.
Înflorit pe dinlăuntru
cum ciripitul
păsărilor de smerenie
în ograda Domnului.
Cu freamătul imaculat
al răbdării
s-a înrădăcinat
în fapte de adormit
furia stihiilor.
Zdrenţele vîntului
sau
piei de sentimente
schiloade.
Focoasele zîne
ale amăgirii
le transformă
în rochii sub care
păcatele vieţii
ascund
stufoase smîrcuri
de obrăznicie.
Deznădejdea,
uger al pustiului
muls în burduf de
lumină
întoarsă pe dos.
Totul -
degeaba însufleţitor,
ţine pe genunchi
nimicuri asemenea
marginilor
imposibil de atins
ale amăgirii.
Din largul trecutului
amar scotocit
de oarbe convingeri
pescăruşi cu aripi
de zădărnicie
vin să-şi ouă vitorul
în cuibare căptuşite
cu ţipete de convulsii.
Numai
devenindu-mă
siderală amintire
miruită
cu dulceaţa morţii
aş putea să văd
cum nervii
zodiilor mincinoase
răstignesc
pasiuni golite
de îngereasca lumină
pe buzele pofticioase
ale mărginirii.
Deşertăciunea,
pustiu iritat
de urmele
nisipului şchiopătînd
cum seninul
cu lanţuri
de funingine stelară
chinuindu-şi gleznele.
Luminîndu-şi
sufletul
cu spaţii arzînd
în somnul răbdător
al părăsitei origini,
exploratorii de
taine siderale
sfîrşesc prin a fi
fosile de zădărnicie.
Dar pustnicul
dezlănţuit
în psalmi intermediind
balansul nefiindelor
semne de împăcare
cu Ascunsul ?
Mîngîie cu
smerită vinovăţie
urmele fărîmelor
de noime sîngerînd
prin muzeul vidului.
Îndîrjiri malefice
au inversat polii
nesfîrşitului probabil.
Cu aspre unduiri
de sălbăticire
maci negri
întineresc sîngele
teluricei răimi...
Pe creştetul
amintirilor materne
încuiate
în donchişotice goluri
înfloresc marei
de ritmuri morbide.
Un duh
nelămurit de clar
conturat
în eprubeta viitorului
îmi citeşte versurile
la lumina somnului
afumat de stele
cum un felinar
în care ard
primenitoare zboruri
de lebede negre.
Sfîrşitul,
ochi al piscului
larg înceţoşat
de foamea perpetuă
a rostogolirii.
Înflăcăratul nimeni
cu chip răvăşit de
taina-cloşcă
a marginilor firii
a suspendat sorocul
arderii totale
de zorii în picaj
ai unui gol ermetic.
Ca şi cum
s-ar despetici
de surîsul plumburiu
al hazardului,
germeni de pistrui voltaici
însufleţesc vidul.
Somul asfinţit în
ghearele nepătrunderii
preschimbă astrele
în ochi
cu pleoape de superstiţii.
Veţi locui
în molecule
de tăcere ţestoasă
cu gălbenuşul cărora
duhul Nimicului
atoatefiitor
şi-a miruit
urmele
neprihănite idei
hîrjonindu-se prin,
veşnic nesfîrşită
în ochi de
albine celeste,
măduva timpului.
Învelişul pietrei,
scutec de făţărnicie
mirosind a mucegai de
dulcegării nupţiale.
Pe cracii
nădejdilor măritate
cu predicatul galactic
al neantizării
echilibrelor precare
zornăie
urme de direcţii oarbe...
|
|
|