Poeme
de Elisabeta PREDA
Gândurile m-au ajuns
Fruntea mi-o sărută stele.
Vântul tremură-n perdele.
Mii de gânduri m-au ajuns.
Încă nu mi-ai dat răspuns.
Neastâmpărul din oase
Drumul iarăși mi-l întoarse.
Cu ce drept, cu ce durere
Îți cerșesc o mângâiere?...
Lacrimile, ca și-alt-dat’
Printre gene mi se zbat
Și cu degete uscate
Vântul în ferestre-mi bate.
Să ne rugăm
Veniți cuvinte! Uneltele mele de muncă,
Vestiți zorile în auzul prietenilor mei.
Treziți-i, cum soarele-n luncă
Prin flori grebla luminii aruncă.
E vremea să ne rugăm împreună
Pentru odihna celor ce nu-s
Pe Pământ, ci pe Lună
Și ne privesc cu îngăduință de-acolo, de Sus.
Dincolo de viață
Desferecat din humă și din zgură
De patimi, și iubiri și ură
Dormeai pe o solară pernă
Purtat prin pacea ta eternă.
Ai fost un vis? Un Sputnik fu
Ce sufletul mi-l încăpu?
Plutea, pluteam așa-n neștire
În unda plină de iubire
Și nu știam de mai sunt eu...
În cer există Dumnezeu.
Nici nu e cum e pe pământ
Să te tot bați cu mori de vânt.
|